„Mandarina”, de Răzvan Petrescu, cea mai bună proză scurtă în cadrul primei ediții a Premiului Iocan
https://www.ziarulmetropolis.ro/mandarina-de-razvan-petrescu-cea-mai-buna-proza-scurta-in-cadrul-primei-editii-a-premiului-iocan/

Cartea „Mandarina” de Răzvan Petrescu este câştigătoarea primei ediţii a Premiului Iocan pentru proză scurtă.

Un articol de Liliana Matei|6 iunie 2018

Joi, 30 mai, la Apollo111 Teatrul s-a desfășurat prima ediție a Premiului Iocan pentru proză scurtă. Dintre cele cinci cărți nominalizate, juriul compus din Ana Ularu, Marius Chivu, Dan Pleșa, Florin Iaru și Cristian Teodorescu a decis că cea mai bună carte de proză scurtă apărută anul trecut este „Mandarina” de Răzvan Petrescu, apărută la Editura Curtea Veche​.

Anunţarea câştigătorului premiului Iocan a avut o mare încărcătură emoţională pentru mine, pentru că proza scurtă e zona-n care m-am stabilit definitiv de peste 30 de ani, Iocan este prima distincţie acordată numai pentru o carte de povestiri, pe trei dintre membrii juriului nu doar că îi cunosc, dar sunt şi prieten cu ei de mulţi ani, or, tocmai acesta a fost motivul trepidaţiei: erau în stare să nu mi-l dea. – a declarat Răzvan Petrescu, primul laureat al premiului ce poartă numele singurei reviste de proză scurtă din România.

Pe lângă „Mandarina” au mai fost nominalizate: „Misterul maşinuţelor chinezeşti” de Florin Irimia, „Tot spaţiul dintre gândurile mele” de Bogdan Răileanu, „Copilăria lui Kaspar Hauser” de Bogdan-Alexandru Stănescu, „Pereți subțiri” de Ana Maria Sandu, toate apărute la Editura Polirom.

„Mandarina”, comeback-ul lui Răzvan Petrescu (n. 1956) după exact douăzeci de ani este o lucrare deopotrivă rafinată şi dură, de o inventivitate extremă, cu accente auto-referenţiale, dar şi nenumărate tuşe clinice, în aceeaşi dimensiune plină de excese a tragismului şi a comicului, unde graniţele fine dintre satiră şi parodic, dintre farsă şi absurd, dintre elegie şi parabolă ajung deseori să şocheze, motivează Marius Chivu, alegerea juriului.

Volumul a primit deja Premiul pentru Proză al revistei Observator cultural şi Premiul Național „Ziarul de Iași”, dar Premiul Iocan este pentru autor „cel mai drag”, iar trofeul este „cel mai simpatic”, în opinia scriitorului. Conceput de Daniel Bălănescu și realizat de Cătălin Tzetze Rădulescu, trofeul Iocan are la bază o bucată de travertin din recent dărâmatele fântâni din fața Casei Poporului și reprezintă Alergătorul (Running Man) realizat din metal și nituri. Câștigătorul a primit și un premiu în valoare de 1000 euro de la McCann PR Romania.

Iocan îmi va rămîne-n minte şi datorită tunetelor de aplauze şi exclamaţiilor de bucurie venite dinspre public după ce am terminat de vorbit: abia aşteptau, a adăugat Răzvan Petrescu.

Nominalizații și câștigătorul au primit „cutia inspirației” (conținând un espresor și capsule) de la Julius Meinl România​ și un pachet de cărți de la Editura Vellant. Evenimentul a avut loc la Apollo 111 Teatrul, a început și s-a încheiat cu un concert Adam’s Nest.

Gala Premiul Iocan pentru proză scurtă este organizată de Editura Vellant cu sprijinul media al Radio România Cultural, Scena9 și Ziarul Metropolis.

Vedeți aici mai multe fotografii de la eveniment.

Foto: Ema Cojocaru

09
/04
/16

Editura Polirom invită iubitorii de carte şi de film, duminică, 10 aprilie, de la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu celebrul actor Ion Dichiseanu, prilejuită de lansarea volumului Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel, intrat de curând în portofoliul editurii, și în format digital.

07
/04
/16

Ȋntre 12 şi 14 aprilie are loc Târgul Internațional de Carte de la Londra. Cu trimitere la una dintre cele mai apreciate opere de ficţiune ale lui Eliade, „Noaptea de Sânziene”, titlul programului românesc - “Books that Open the Skies”/ „Cărţi ce deschid cerurile” subliniază rolul cărţilor în facilitarea accesului spre un univers alternativ şi misiunea intelectuală a marelui scriitor de restaurare a unei realităţi ocultate.

06
/04
/16

Revista satirică Charlie Hebdo a dedicat prima pagină de săptămâna aceasta dezvăluirilor privind eludarea impozitelor la nivel internațional considerate terorism fiscal. Publicaţia a titrat pe prima pagină o lozincă ironică la adresa celor bogați, „Je suis Panamá”, parafrazând sloganul care a stat la baza mobilizării generale după atentatul din 2015 împotriva acestei reviste pariziene.

01
/04
/16

Week-end-ul acesta, pe 2 și 3 aprilie, Final Frontier, singurul târg de carte SF & Fantasy din România deschide porțile ediției numărul 5. Tărâmul magic ales în acest an pentru a fi transformat, timp de două zile, în capitala iubitorilor de SF și Fantasy este Connect Hub (B-dul Dacia nr 99, la Piața Spaniei).

30
/03
/16

Astăzi a debutat o nouă ediţie a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount, ocazie cu care cele mai importante edituri autohtone au pregătit oferte speciale de reduceri: multe cărţi la 1 leu şi o ofertă bogată de titluri al căror preţ a fost redus chiar şi cu până la 90%.

28
/03
/16

"Doar un idiot poate fi complet fericit." - Mario Vargas Llosa. Considerat unul dintre cei mai importanți romancieri și eseiști contemporani, peruanul Mario Vargas Llosa împlineşte astăzi 80 de ani. Autor al unor romane precum Orașul și câinii, Conversație la Catedrală, Războiul sfârșitului lumii, Cine l-a ucis pe Palomino Molero?, Sărbătoarea țapului sau Mătușa Julia și condeierul, Llosa a primit Premiul Nobel pentru literatură în 2010.

28
/03
/16

La jumătatea anilor ’60, Ion Dichiseanu o cunoaşte la Festivalul de Film de la Beirut pe Sara Montiel, actriţă şi cîntăreaţă celebră în acea vreme, şi se îndrăgosteşte de ea la prima vedere. După puţin timp, când Sara ajunge la Bucureşti pentru a susţine o serie de concerte, vrea să-l întâlnească. Aşa începe povestea lor de iubire, descrisă în volumul “Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”, apărut la Polirom.

25
/03
/16

De-a lungul anilor, în momentele de relaxare am organizat, pe imensa arenă a imaginației, numeroase partide de fotbal, unde invitam fotbaliști din echipe și epoci diferite să joace exclusiv pentru mine. Ieșeau partide memorabile, dar trebuie să spun că mai mereu aveam grijă să câștige echipa în care jucau constant Dobay, Baratki, Di Stefano, Eusebio, Ionică Bogdan, Iașin, Dobrin, Cruyff, Kempes, Pușkaș, Socrates, într-un sistem de joc perfect, unu în poartă zece în față.

24
/03
/16

Muzeul Național al Literaturii Române Iași demarează un nou proiect de revitalizare a memoriei culturale a Iașului, prin marcarea, cu ajutorul plăcilor memoriale, a unor clădiri / locuri semnificative pentru istoria cultural-literară a orașului.

24
/03
/16

„Mary Poppins este Zâna cea Bună pe care o căutăm cu toţii.“ - Times Literary Supplement Editura RAO anunţă apariţia unora dintre cele mai iubite cărţi ale copilăriei: Mary Poppins, Mary Poppins se întoarce şi Mary Poppins deschide uşa, de P.L. Travers – o serie fascinantă, care îi va ajuta pe micuţii cititori să descopere tărâmuri fantastice şi să îşi dezvolte imaginaţia!

23
/03
/16

Grupul de Educație și Acțiune pentru Cetățenie - GEAC a lansat, astăzi, prima librărie socială din România. Bookurești Social este o întreprindere culturală online de cărți accesibile în limba engleză și o întreprindere socială, pentru că excedentul obținut din vânzări este direcționat către proiectul Fondul Visele Bătrânilor.

23
/03
/16

Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi organizează expoziţia Viaţa românească – 110 ani de la apariţie, ce valorifică patrimoniul MNLRI şi extraordinara colecţie a istoricului literar Nicolae Scurtu. Vor fi expuse în premieră documente de patrimoniu deosebit de valoroase pentru istoria noastră literară, de la scrisori şi fotografii la ediţii princeps, ediţii cu autograf sau cărţi de vizită.

22
/03
/16

Lăsând la o parte glumiţa din titlu şi imaginea – un (micro)pamflet / aluzie care trebuie tratat / tratată ca atare, în ciuda… “folosirii abuzive şi nelegale a siglei USR” – , în “Galaxia” Uniunii Scriitorilor din România (USR) există două certitudini. Prima, că războiul este în toi, iar a doua că, aseară, Consiliul Uniunii Scriitorilor din România (USR) a decis excluderea din Uniune a membrilor autodeclaratei “conduceri a USR”, respectiv a scriitorilor Ioana Crăciunescu, Dan Iancu, Florin Iaru, Cosmin Perţa, Valeriu Mircea Popa, Cristian Tiberiu Popescu, Octavian Soviany, Adrian Suciu, Cristian Teodorescu, Paul Vinicius, Daniel Vorona.