Marcel Iureș si Victor Rebengiuc, în lungmetrajul de debut al lui Serge Ioan Celebidachi
https://www.ziarulmetropolis.ro/marcel-iures-si-victor-rebengiuc-in-lungmetrajul-de-debut-al-lui-serge-ioan-celebidachi/

Marcel Iureş îl va interpreta pe Octav, personajul principal din filmul cu acelaşi nume, o producţie cinematografică regizată de Serge Ioan Celebidachi, care se află la debut în lungmetraj de ficţiune.

Un articol de Petre Ivan|23 martie 2016

„Octav” este o dramă care explorează teme universale precum timpul, nostalgia și dragostea în cea mai pură și măreață formă a sa, întruchipată aici de relația profundă și inocentă dintre un bătrân de 80 de ani și o fetiță de 10 ani.

Intrigantă și originală în această poveste este călătoria în timp pe care o face o personajul principal, bătrânul Octav (interpretat de Marcel Iureș), în urma căreia ies la iveală evenimente importante din copilăria sa, acesta rămânând în același timp prizonier al trupului său îmbătrânit.

În distribuția filmului se regăsesc nume importante ale cinematografiei românești: Marcel Iureş, Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu, Lia Bugnar, Ioan Andrei Ionescu, Mihai Dinvale sau Maria Obretin.

Octav este, de departe, cel mai frumos rol pe care l-am primit până acum. M-a cucerit de la prima citire. Acest rol este o provocare actoricească pentru mine deoarece presupune să interpretez personajul unui copil din perspectiva unui adult. – Marcel Iureş

Filmările pentru „Octav” vor avea loc la Câmpulung, în județul Argeș, dar și în studiourile din Buftea (Ilfov), în perioada 21 martie – 27 aprilie, iar muzica filmului este asigurată de compozitorul român Vladimir Cosma, câștigător a două premii César pentru Cea mai bună muzică de film.

Serge Ioan Celebidachi, fiul renumitului dirijor și compozitor Sergiu Celibidache, a absolvit Universitatea de Teatru și Artă Dramatică din Indiana (Bloomington) și a făcut master în film la Școala Internațională de Film din Londra.

A scris mai multe scenarii și a regizat documentarul “Grădina lui Celibidache”, un portret de suflet al Maestrului Sergiu Celibidache.

2 3 4

Foto making of Octav – Adi Marineci

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.