Marcello Giordani, un tenor celebru, în concert la Opera Naţională Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/marcello-giordani-un-tenor-celebru-in-concert-la-opera-nationala-bucuresti/

Opera Naţională Bucureşti propune publicului, în 17 iunie, de la ora 19.00, un concert extraordinar susţinut de către tenorul Marcello Giordani, unul dintre cei mai mari cântăreţi ai lumii, fiind invitat permanent al celor mai prestigioase scene de concert şi opere din lume, incluzând Metropolitan Opera, Teatro alla Scala, Royal Opera Covent Garden, Opernhaus Zürich, Staatsoper Viena, Opéra National de Paris, Teatro Liceu din Barcelona etc.

Un articol de Liliana Matei|14 iunie 2014

În acest concert, alături de invitatul special vor cânta şi tineri solişti care s-au remarcat în masterclass-ul pe care Marcello Giordani l-a susţinut, timp de trei zile, la Opera bucureşteană, precum şi participanţi la Concursul Internaţional de Canto „Le Grand Prix de l’Opéra”, ediţia I, când maestrul a fost membru al juriului.

Îşi dă concursul Orchestra Operei Naţionale Bucureşti dirijată de maestrul Iurie Florea. Din program vor face parte cele mai frumoase arii şi duete din opere precum La traviata, Carmen, Tosca, Boema, Paiaţe, Turandot.

Biletele pentru acest eveniment pot fi achiziționate de la Casa de bilete a Operei Naționale Bucureşti, zilnic între orele 9.00-13.00 şi 15.00-19.00, sau online, de la adresa tickets.operanb.ro.

Cine este Marcello Giordani

Recunoscut ca un artist extraordinar de versatil, Marcello Giordani are un repertoriu ce cuprinde o largă şi diversă paletă de roluri, acoperind de la eroii bel canto-ului din operele lui Donizetti şi Bellini până la cele mai dramatice partituri ale lui Verdi şi Puccini.

Tenorul şi-a construit o carieră internaţională extraordinară, lucrând cu cei mai importanţi dirijori printre care Daniele Gatti, James Levine, Zubin Mehta, Antonio Pappano şi Sir Georg Solti.

Invitat periodic al Metropolitan Opera din New York, scenă pe care şi-a făcut debutul în anul 1993, a putut fi urmărit în producţii precum „Madama Butterfly”, „La Gioconda”, „La Bohème”, „Simon Boccanegra”, „Carmen”, „Un ballo in maschera”, „Ernani”, „Turandot”, „Roméo et Juliette”, „Manon Lescaut”, „Lucia di Lammermoor”, „Madama Butterfly” şi „La fanciulla del West”.

Marcello Giordani şi-a făcut debutul pe scenă în rolul Ducelui de Mantua din Rigoletto, la Spoleto – Italia (1986), debutul pe continentul american cu rolul Nadir din „Les pêcheurs de perles” („Pescuitorii de Perle”), debutul pe scena Teatrului alla Scala cu rolul Rodolfo din „La Boheme” (1988) şi debutul la Metropolitan Opera cu rolul Nemorino din „L’Elisir d’amore” („Elixirul Dragostei”), în 1993.

Discografia tenorului Marcello Giordani include prima înregistrare în studio a operei „Jerusalem” de G. Verdi (Philips) şi două înregistrări individuale: prima, la casa de discuri Naxos, interpretând arii de Bellini, Bizet, Donizetti, Mascagni, Rossini şi Verdi, iar a doua la Vai (Creta), cu titlul „Frumoasa Sicilia”, în care interpretează cântece din regiunea natală, Sicilia.

Pe DVD-uri poate fi văzut în producţia spectacolului „Madama Butterfly” (rolul Pinkerton), în regia lui Franco Zefirelli – 2004, montare filmată pe scena Arenei din Verona, şi în rolul lui Rodolfo din „La Boheme” din anul 2005 de la Opernhaus Zürich, înregistrat de casa britanică EMI.

În anul 2010, Marcello Giordani a înfiinţat Fundaţia ce-i poartă numele, cu scopul de a ajuta tinerii cântăreţi de operă aflaţi la începutul carierei. Prima ediţie a concursului de canto „Marcello Giordani” s-a ţinut în Sicilia în anul 2011.

Foto cu Marcello Giordani – Oana Radu Turcu

17
/11
/15

Joi, 19 noiembrie, ora 19.00, la Marele Salon de Recepție al Muzeului Național Cotroceni va avea loc concertul „Royal Fantasies” susținut de ansamblul elvețian „The Little Light Consort”. Concertul este programat în cadrul Festivalului de Muzică Veche București 2015 (ed. a X-a).

17
/11
/15

Cântărețul și actorul francez Charles Aznavour a primit Ordinul Coroanei în grad de comandor, înaltă distincție acordată de regele Philippe al Belgiei, la propunerea ministrului Afacerilor Externe, Didier Reynders. Charles Aznavour, unul dintre cei mai apreciați, iubiți și mai longevivi cântăreți francezi, a împlinit, pe 22 mai, 91 de ani.

17
/11
/15

Trompetistul american Miles Davis a fost desemnat cel mai bun artist de jazz din toate timpurile, în urma voturilor exprimate de ascultătorii postului BBC Radio. Topul 10 al celor mai buni artişti de jazz cuprinde nume precum Louis Armstrong, Ella Fitzgerald şi Billie Holiday.

15
/11
/15

Vineri, 13 noiembrie: superstițioșii s-ar feri de lansări de discuri în această zi, însă, cum 3 albume importante și interesante se lansează pe 13 noiembrie 2015, se poate spune că este o zi fastă. Vladimir Horowitz – Return to Chicago (un recital susținut la Chicago, în 1986, de celebrul pianist), “Petrică și lupul” de Serghei Prokofiev, în lectura lui Alice Cooper, legendarul rocker, și concerte de Brahms și Bartok înregistrate de violonista olandeză Janine Jansen găsim pe aceste trei albume.

14
/11
/15

Muzică de Oscar, Tony pentru costume, și o nemuritoare poveste Disney. În această iarnă, Broadwayul vine la București să demonstreze că iubirea învinge întotdeauna. Spectacolele se vor juca în limba engleză, cu subtitrare în limba română (4-6 decembrie, Romexpo). 

12
/11
/15

Sâmbătă, 21 noiembrie, de la ora 19:00, la Mighty Business, iubitorii muzicii sunt invitaţi la un concert AG Weinberger, organizat cu ocazia lansării celui de-al 9-lea album discografic al artistului.

11
/11
/15

Miercuri, 18 noiembrie (19.00), Orchestra de Cameră Radio va susţine un concert dedicat francofoniei, eveniment ce se va derula chiar în prima zi a Târgului Gaudeamus Radio România - ediţia a XXII-a. Din program, Din program: Ciprian Porumbescu, Maurice Ravel, Franz Schubert (Simfonia nr. 6)

11
/11
/15

Miercuri, 18 noiembrie (19.00), Orchestra de Cameră Radio vă invită la un concert dedicat FRANCOFONIEI, eveniment ce se va derula chiar în prima zi a Târgului Gaudeamus Radio România - ediţia a XXII-a, în contextul în care invitat de onoare al târgului în 2015 este GADIF – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România.

10
/11
/15

Între 13 și 15 noiembrie, Casa de Cultură a Sindicatelor va găzdui a doua ediţie a celui mai „cool” festival de jazz din Sibiu, Mozaic Jazz Festival. Poziţionat deja ca un eveniment cultural de cea mai înaltă calitate, festivalul va aduce pe aceeaşi scenă şase trupe, dintre care trei în premieră pentru România.

09
/11
/15

Cum arată programul unui artist de jazz de succes, pentru care „acasă” înseamnă Brooklyn, New York? Cât de important e să încalci regulile? Prin ce se aseamănă doina românească cu blues-ul american? Ne povestește pianistul Lucian Ban, într-un interviu inedit, sub formă de alfabet.

09
/11
/15

Julio Iglesias transmite condoleanţe românilor în urma incendiului din clubul Colectiv, precizând că România a fost întotdeauna în inima sa şi, de aceea, este îndurerat de această tragedie. Faimosul cântăreţ spaniol a susţinut mai multe concerte sold-out în România. În această vară, artistul a fost supus unei intervenţii chirurgicale la spate, motiv pentru care ultimul său concert din Bucureşti a fost amânat.

07
/11
/15

CORUL DE COPII RADIO caută noi talente! Dirijat de VOICU POPESCU, ansamblul component al Orchestrelor şi Corurilor Radio România aniversează în acest an 70 de ani de activitate. Un moment extrem de important pentru cor îl reprezintă recenta participare în finala uneia dintre cele mai prestigioase competiţii corale internaţionale: LET THE PEOPLES SING, în cadrul căreia la Munchen, pe 11 octombrie 2015, Corul de Copii Radio a evoluat alături de numai alte 8 ansambluri selecționate din aproape 100 din Europa.

06
/11
/15

În această toamnă, unica instituție reprezentantă a genului operetei în România, Teatrul de Operetă și Musical ,,Ion Dacian”, celebrează împlinirea a 65 de ani de la înființarea sub numele de Teatrul de Stat de Operetă, printr-o serie de evenimente speciale unite sub titulatura ,,Opereta 65” și menite să aducă în prim-plan farmecul și complexitatea acestui gen muzical.

06
/11
/15

Unul dintre cei mai importanți pianiști români de jazz, Ion Baciu Jr., muzician stabilit în Suedia și aplaudat alături de cele mai cunoscute formații și soliști de jazz din țara sa de adopție - inclusiv alături de Stockholm Jazz Orchestra – este invitat să concerteze la Sala Radio.