Marcello Giordani, un tenor celebru, în concert la Opera Naţională Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/marcello-giordani-un-tenor-celebru-in-concert-la-opera-nationala-bucuresti/

Opera Naţională Bucureşti propune publicului, în 17 iunie, de la ora 19.00, un concert extraordinar susţinut de către tenorul Marcello Giordani, unul dintre cei mai mari cântăreţi ai lumii, fiind invitat permanent al celor mai prestigioase scene de concert şi opere din lume, incluzând Metropolitan Opera, Teatro alla Scala, Royal Opera Covent Garden, Opernhaus Zürich, Staatsoper Viena, Opéra National de Paris, Teatro Liceu din Barcelona etc.

Un articol de Liliana Matei|14 iunie 2014

În acest concert, alături de invitatul special vor cânta şi tineri solişti care s-au remarcat în masterclass-ul pe care Marcello Giordani l-a susţinut, timp de trei zile, la Opera bucureşteană, precum şi participanţi la Concursul Internaţional de Canto „Le Grand Prix de l’Opéra”, ediţia I, când maestrul a fost membru al juriului.

Îşi dă concursul Orchestra Operei Naţionale Bucureşti dirijată de maestrul Iurie Florea. Din program vor face parte cele mai frumoase arii şi duete din opere precum La traviata, Carmen, Tosca, Boema, Paiaţe, Turandot.

Biletele pentru acest eveniment pot fi achiziționate de la Casa de bilete a Operei Naționale Bucureşti, zilnic între orele 9.00-13.00 şi 15.00-19.00, sau online, de la adresa tickets.operanb.ro.

Cine este Marcello Giordani

Recunoscut ca un artist extraordinar de versatil, Marcello Giordani are un repertoriu ce cuprinde o largă şi diversă paletă de roluri, acoperind de la eroii bel canto-ului din operele lui Donizetti şi Bellini până la cele mai dramatice partituri ale lui Verdi şi Puccini.

Tenorul şi-a construit o carieră internaţională extraordinară, lucrând cu cei mai importanţi dirijori printre care Daniele Gatti, James Levine, Zubin Mehta, Antonio Pappano şi Sir Georg Solti.

Invitat periodic al Metropolitan Opera din New York, scenă pe care şi-a făcut debutul în anul 1993, a putut fi urmărit în producţii precum „Madama Butterfly”, „La Gioconda”, „La Bohème”, „Simon Boccanegra”, „Carmen”, „Un ballo in maschera”, „Ernani”, „Turandot”, „Roméo et Juliette”, „Manon Lescaut”, „Lucia di Lammermoor”, „Madama Butterfly” şi „La fanciulla del West”.

Marcello Giordani şi-a făcut debutul pe scenă în rolul Ducelui de Mantua din Rigoletto, la Spoleto – Italia (1986), debutul pe continentul american cu rolul Nadir din „Les pêcheurs de perles” („Pescuitorii de Perle”), debutul pe scena Teatrului alla Scala cu rolul Rodolfo din „La Boheme” (1988) şi debutul la Metropolitan Opera cu rolul Nemorino din „L’Elisir d’amore” („Elixirul Dragostei”), în 1993.

Discografia tenorului Marcello Giordani include prima înregistrare în studio a operei „Jerusalem” de G. Verdi (Philips) şi două înregistrări individuale: prima, la casa de discuri Naxos, interpretând arii de Bellini, Bizet, Donizetti, Mascagni, Rossini şi Verdi, iar a doua la Vai (Creta), cu titlul „Frumoasa Sicilia”, în care interpretează cântece din regiunea natală, Sicilia.

Pe DVD-uri poate fi văzut în producţia spectacolului „Madama Butterfly” (rolul Pinkerton), în regia lui Franco Zefirelli – 2004, montare filmată pe scena Arenei din Verona, şi în rolul lui Rodolfo din „La Boheme” din anul 2005 de la Opernhaus Zürich, înregistrat de casa britanică EMI.

În anul 2010, Marcello Giordani a înfiinţat Fundaţia ce-i poartă numele, cu scopul de a ajuta tinerii cântăreţi de operă aflaţi la începutul carierei. Prima ediţie a concursului de canto „Marcello Giordani” s-a ţinut în Sicilia în anul 2011.

Foto cu Marcello Giordani – Oana Radu Turcu

28
/05
/14

Pe 4 iunie, de la ora 19. 00, la Sala Radio, doi artişti români – dirijorul Cristian Florea şi violonistul Gabriel Croitoru (de această dată la violă) – se vor alătura fiicelor lor (două tinere violoniste): Maria Montserrat Florea, respectiv Simina Croitoru, ambele deja apreciate în cadrul concursurilor internaţionale la care au participat.

27
/05
/14

Seria de evenimente aniversare ARCUB 18 ani se încheie pe 28 mai, cu un concert de swing, susţinut de Virgil Ianţu, alături de Bucharest Jazz Orchestra. Evenimentul va avea loc la Sala ARCUB, începând cu ora 20.00. Intrarea este liberă.

26
/05
/14

Baletul e scump, spune povești siropoase și se adresează mai mult fetelor. Sunt câteva dintre miturile care ne țin departe de sala de spectacol. Corina Dumitrescu, de 20 de ani prim-solistă a Operei Naționale București, ne spune cum stau lucrurile în realitate.

26
/05
/14

După aproape 3 săptămâni de festival, EUROPAfest s-a încheiat pe 24 mai 2014 cu concertul de Gală aducându-i pe scena Teatrului Odeon pe cei mai buni muzicieni din cele două concursuri Bucharest International Jazz Competition şi Jeunesses International Flute Competition "Dinu Lipatti" desfăşurate în cadrul festivalului în perioada 17-24 mai 2014.

23
/05
/14

Marţi, 27 mai, ora 14.00 va avea loc lansarea CD-ului de autor „Actorii cântă” la Magazinul Muzica din Calea Victoriei nr. 41. Un dar al doamnei Margareta Pâslaru şi al unor actori sufletişti pentru Campania Naţională „Artiştii pentru Artişti” şi UNITER.

20
/05
/14

Ovidiu Chihaia compune muzică de la vârsta de 16 ani, de când s-a apucat să studieze chitara, instrumentul preferat al liceenilor din toate timpurile. A cântat în multe trupe de punk, iar din 2008 a început să compună muzică pentru spectacole de teatru multimedia: „C'est pas une chanson d'amour“, „Pescarul și sufletul său“ și „Pescărușul. Ultimul Act“.

19
/05
/14

Angela Gheorghiu va apărea pe coperta numărului din iunie al prestigioasei reviste britanice Gramophone, fiind inclusă în rândul celor 25 de personalităţi mondiale care au avut un rol decisiv în promovarea şi dezvoltarea muzicii clasice pe plan internaţional, relatează biroul de presă al sopranei.

19
/05
/14

În prag de vacanţă, ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la o incursiune în atmosfera plină de farmec a Italiei, graţie Simfoniei nr. 4 - „Italiana”, lucrare semnată de Felix Mendelssohn / vineri, 23 mai (19.00), la Sala Radio

15
/05
/14

Miercuri, 21 mai (19.00), la Sala Radio vă veţi întâlni cu Big Band-ul Radio, ansamblul creat în 1949, dirijat de-a lungul timpului de mari artişti ca Sile Dinicu, Cornel Popescu, Ion Cristinoiu şi Ionel Tudor. Amfitrionul serii va fi Florian Lungu.