-->

Marcello Mastroianni: „Între a fi actor fără carieră și muncitor, aș alege să fiu muncitor”
https://www.ziarulmetropolis.ro/marcello-mastroianni-intre-a-fi-actor-fara-cariera-si-muncitor-as-alege-sa-fiu-muncitor/

Născut pe 28 septembrie 1924, într-un sat din Apenini, în zona Lazio, Marcello Vincenzo Domenico Mastroianni avea să devină o adevărată vedetă a cinemaului. Ziarul Metropolis vă oferă un mic portret al actorului, aşa cum se conturează el din propriile lui cuvinte.

Un articol de Dana Ionescu|27 septembrie 2020

„Cel mai mare actor italian din toate timpurile”, „sex-simbol” și „Latin lover” – câteva dintre etichetele perpetuate în posteritate. Dincolo de rolurile din cele peste 160 de filme în care a jucat, dincolo de multele premii și nominalizări, Marcello Mastroianni rămâne emblema unei epoci și a unui fel de a face film, precum și o expresie a stilului de viață italian. Actorul declarat în 1962 în „Time” străinul cel mai admirat de americani este inseparabil de Federico Fellini, al cărui film La Dolce Vita (1960) l-a propulsat în rândul celor mai importanți artiști și de care l-a legat o întreagă viață petrecută pe platouri de filmare. Destinul său artistic se leagă însă și de creatori precum Vittoria de Sica.

Acum, dincolo de timp, iată-l pe Marcello Mastroianni vorbind despre el însuși, ceea ce făcea rar. Dragostea de viață, simplitatea, generozitatea și umorul lui, precum și o „înțelepciune” mediteraneeană se citesc din puținele lucruri pe care le-a spus, în decursul timpului, despre sine însuși.

1.

„Să nu permiteți nimănui să vă spună ce puteți sau ce nu puteți să faci, ce puteți sau nu puteți să realizați. Să nu permiteți!”

2.

„Îmi place să trăiesc. Îmi place să văd cum se așază lucrurile în cele din urmă. Vreau să fiu pe-aici să văd lucruri, ca un spectator. Nu am înțelepciunea străzii, poate că asta e limita mea. Eu am propria mea privire asupra lucrurilor și niciodată n-am vrut să supăr pe nimeni sau să mă supăr pe nimeni. Am o fire mediteraneeană, iau lucrurile pe rând; și știu că uneori nu e așa de bine”.

3.

„Sunt extrem de recunoscător pentru o viață care a fost atât de generoasă cu mine. Am avut noroc, iubiri, succes, bani…”

4.

„Femeia e soarele, o ființă extraordinară, care-ți face imaginația s-o ia la goană. Dar e și elementul de conflict. Cu cine te cerți? Cu o femeie, bineînțeles. Nu cu un prieten, pentru că el ți-a acceptat toate defectele în clipa în care te-a găsit. În plus, femeia e mamă. Oare am uitat?”

5.

„Când nu lucrez, profit de timp. Dar, dacă n-aș lucra nimic, atunci chiar aș avea un mare gol în viața mea. Am o profesie extrem de privilegiată. La sfârșitul zilei, filmul înseamnă cincizeci de oameni care se întâlnesc să ia masa și să glumească. E mult mai bine decât să te duci la lucru și să stai într-un birou”.

6.

„De dimneață vin să te ia cu limuzina. Te duc pe platou. Îți lipesc în brațe o fată frumoasă… Și numesc asta «profesie»? Hai!”

7.

„Între a fi actor fără carieră și muncitor, aș alege să fiu muncitor.”

8.

„Eu exist numai când lucrez la un film”.

9.

„Italienii sunt pricepuți, întreprinzători, curajoși; păcat că politicienii nu știu să aibă respect pentru mulții oameni care lucrează pentru ca ei să aibă profit și care le plătesc taxele. Nu am prea mare drag de politicieni și nu suport nici moda. De ce acordă ziarele atâta importanță modei, când toată lumea deja s-a hotărât să poarte blugi?”

10.

„Pentru noi, actorii, Fellini însemna imaginația lui sclipitoare. Să faci un film cu Fellini însemna petrecere nonstop și cu el, ca regizor, chiar era ușor: mare distracție. Și, oricum, orice film e ca o tratație, e atâta distracție. Câteodată citesc interviuri cu actori americani, care vorbesc despre «suferința» lor. Ce tot spun? Ce suferință? Oamenii te iubesc, îți cer un autograf, te plătesc să faci călătorii minunate. Care e chinul aici? Ia să le lăsăm chinul poeților, muzicienilor. Actorul e un bufon, un animal de companie, are propriile lui trăsături distincte, nu se poate uita. Dacă ești doar jumătate de spirit, nu ești bun de nimic”.



27
/05
/25

Legendarul Béla Tarr, unul dintre cei mai importanți și influenți cineaști din lume, este invitatul special al celei de-a 24-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (13-22 iunie 2025, Cluj-Napoca), unde va primi Premiul pentru Întreaga Activitate. Acesta va susține și un masterclass în fața tinerilor cineaști și a publicului prezent la TIFF.24.

21
/05
/25

Cineastul Andrei Ujică, autor al unor filme esențiale pentru cinemaul documentar, va fi omagiat la cea de-a 24-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (13–22 iunie 2025, Cluj-Napoca), unde va primi Premiul de Excelență pentru contribuția sa remarcabilă la arta cinematografică.

20
/03
/25

„Alice ON & OFF” (r. Isabela Tent), „Anul nou care n-a fost” (r. Bogdan Mureșanu),„ Moromeții 3” (r. Stere Gulea), „Nasty” (r. Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu, Tudor D. Popescu), „Săptămâna Mare” (r. Andrei Cohn) și „Trei kilometri până la capătul lumii” (r. Emanuel Pârvu) intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj.

03
/03
/25

„Anora” este marele câștigător de a gala premiilor Oscar 2025. Din cele șase nominalizări primite, creația semnată de Sean Baker a câștigat cinci premii, inclusiv pe cele pentru Cea mai bună actriță, Cel mai bun regizor și Cel mai bun film.

20
/02
/25

Sezonul „Primăvara Franceză ÎMPREUNĂ” reprezintă punctul culminant al Centenarului Institutului Francez din România, sărbătorit între mai 2024 și mai 2025, marcând un secol de angajament dedicat cooperării culturale, științifice și educaționale dintre Franța și România.

17
/02
/25

La ediția din 2025 a Premiilor BAFTA, echivalentul Premiilor Oscar din cinemaul britanic, Adrien Brody a fost desemnat cel mai bun actor într-un rol principal, câștigând în fața actorului de origine română Sebastian Stan, nominalizat și el. Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal i-a revenit lui Mikey Madison pentru interpretarea din lungmetrajul „Anora”. „The Brutalist” a fost recompensat cu premiul pentru cea mai bună regie.