Maria Badstue, în premieră la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/maria-badstue-in-premiera-la-pupitrul-orchestrei-de-camera-radio/

Dirijoarea daneză Maria Badstue, un nume în plină ascensiune pe scena muzicală europeană, se va afla la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio miercuri, 4 aprilie, de la ora 19.00.

Un articol de Petre Ivan|2 aprilie 2018

Invitată recent ca asistentă a celebrului dirijor Esa – Pekka Salonen, Maria Badstue și-a format un stil dirijoral elegant și original, sub îndrumarea cunoscutului dirijor și profesor Jorma Panula și a dirijat numeroase concerte și spectacole de operă în țări europene și nu numai.

În programul serii se vor regăsi Simfonia nr. 29 în la major, de Mozart, Concertul în mi bemol major pentru doi corni, orchestră de coarde și clavecin de G. Ph. Telemann și Simfonia nr. 4 în la major – op. 90 – Italiana, de F. Mendelssohn.

Cornul va fi instrumentul protagonist al serii, iar soliștii invitați vor fi Mihai Sîrbu, recunoscut instrumentist, cu numeroase premii și participări la concerte și recitaluri în România și în străinătate, și Ioan Gabriel Luca, un muzician multipremiat la concursurile de profil, șef de partidă corn la Filarmonica George Enescu din București.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe radioromaniacultural.ro și romania-muzical.ro.

Biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se vor achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziționa și la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

Foto: Maria Badstue – www.orchestreradio.ro

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.