„Maria by Callas”. Singurătate
https://www.ziarulmetropolis.ro/maria-by-callas-singuratate/

CRONICĂ DE FILM Realizat de fotograful şi cineastul Tom Volf, documentarul „Maria by Callas” (2017), acum în cinematografe, îi face un portret celebrei soprane Maria Callas din înregistrări video (interviuri, apariţii pe scenă, filmări personale), dar şi din fragmente de scrisori, citite din off de Fanny Ardant.

Un articol de Ionuţ Mareş|27 iulie 2018

Explozia cinematografului și a televiziunii în a doua jumătate a secolului XX a permis ca documentarele biografice să înflorească și să devină deja de mai mulți ani un gen în sine.

În fiecare an apar câteva astfel de filme, dedicate unor personalități fascinante din cele mai diverse domenii, dar mai ales din acele zone care au fost mai puternic expuse mass-media și, prin urmare, mai ușor de documentat prin imagini.

În 2017 s-au împlinit 40 de ani de la moartea cunoscutei cântărețe americano-elene de operă Maria Callas. Pentru a marca acest moment, fotograful și documentarisul Tom Volf, care lucra din 2013 la un amplu proiect despre soprană, călătorind în toată lumea pentru a găsi noi materiale și arhive pierdute, a lansat acest film-puzzle care urmărește cronologic viața și mai ales cariera Mariei Callas, de la primele sale succese până la ieșirea din scenă și decesul neașteptat din 1977, la 53 de ani.

Intitulându-și filmul „Maria by Callas”, Tom Volf semnalează încă de la început că este un demers care își propune să o descopere, pe cât posibil, pe femeia simplă din spatele personalității publice.

Iar pentru asta, cineastul apelează în primul rând la diverse tipuri de imagini de arhivă, și în special la câteva interviuri de televiziune, în care diva de operă vorbește despre momentele importante ale vieții și carierei sale – filmul este punctat cu fragmente esențiale din aceste câteva emisiuni TV.

Dincolo de informațiile pe care le livrează (Tom Volf evită să intervină în vreun fel prin comentariu din off), aceste imagini, chiar dacă oficiale, publice, permit spectatorului să o descopere și să se apropie de Maria Callas. Să îi observe trăsăturile chipului, felul de a vorbi și de a gesticula, modul în care voia să se prezinte în fața camerelor de luat vederi.

Aceste imagini dominante sunt completate cu alt tip de înregistrări oficiale, însă ceva mai imprevizibile: asaltul jurnaliștilor la fiecare apariție a ei în câte o nouă țară sau pentru câte un nou concert.

Sunt imagini care nu doar exemplifică celebritatea uriașă de care avea parte artista, dar permit uneori descoperirea unei laturi mai umane – o femeie uneori iritată de agresivitatea presei, alteori forțată să lase garda jos, ca atunci când l-a atacat pe directorul Metropolitan Opera, cunoscuta instituție cu care rupe la un moment dat colaborarea.

În plus, Tom Volf folosește unele imagini ce par din arhiva personală a sopranei. Înregistrări care o prezintă fie în preajma magnatului Aristotel Onassis, pe care l-a iubit și pe care l-a considerat până la final cel mai bun prieten al său, chiar dacă el a rănit-o, fie, mai târziu, singură, așa cum este o emoționantă secvență dinspre final, în care o vedem jucându-se cu câinele, lângă piscină.

Regretul că nu a putut avea o familie fericită și că succesul în carieră nu i-a mai lăsat timp să aibă copii străbate multe din interviurile ei. De unde și sentimentul de melancolie care domină filmul, amplificat și de tonul confesiv al scrisorilor pe care le trimitea unor apropiați, și în special fostei sale profesoare Elvira de Hidalgo, cunoscuta soprană spaniolă (scrisorile sunt citite, în off, de actrița Fanny Ardant). Scrisori în care dezvăluia câte ceva din suferința sa.

Avantajul unor astfel de documentare biografice despre muzicieni – iar „Maria by Callas” nu face excepție – este că ceva din graţia artei lor se transferă şi în film.

Tom Volf introduce mai multe secvențe din timpul unor reprezentații ale Mariei Callas. Și, admirabil, nu le fragmentează, nu le taie prin montaj, ci le lasă în întreaga lor desfășurare, tocmai pentru releva motivele pentru care soprana devenise celebră în întreaga lume (la revenirea la New York, tinerii stăteau peste noapte la coadă pentru a prinde bilete): vocea ei unică și impresionanta apariție scenică.

La fel ca alte filme încadrabile acestui gen, și „Maria by Callas” este traversat de un paradox: deşi îşi propune să livreze un portret cât mai complex al artistei, însăşi esenţa existenţei sale scapă percepţiei cineastului şi, implicit, a spectatorului.

În fond, nici nu are cum să fie altfel. Oricât ar ajuta interviurile, aparițiile publice și scrisorile în a desluși ceva din felul ei de a fi, este imposibil de pătruns în enigmatica intimitate a sopranei, de unde doar răzbate, pe alocuri, o senzație de viață trăită în profundă singurătate.

„Maria by Callas” a intrat în cinematografe la 20 iulie, fiind distribuit de Transilvania Film.

11
/02
/21

„Les traducteurs” (2019), în regia lui Régis Roinsard, a intrat în cinematografele de la noi din 5 februarie, distribuit de Independența Film. Un lungmetraj captivant, care țese o adevărată enigmă în jurul unui bestseller, fentându-și spectatorul la fiecare pas.

10
/02
/21

Luni, 8 februarie, de la ora 18:00, pe pagina de Facebook a Festivalului Internațional Film O'Clock a putut fi urmărită conferința de presă care a anunțat selecția oficială de scurtmetraje din competiția festivalului. Cele 15 titluri au fost prezentate de Mirona Radu, fondator și director de festival, delegat pentru România, Ioanna Kryona, delegat pentru Grecia, Andrew Mohsen, delegat pentru Egipt și au fost urmate de o discuție cu criticul de film Cristi Mărculescu.

09
/02
/21

Întâlnirea lui Cioran cu Camus, care a avut loc chiar înainte ca filozoful plecat din România să debuteze în Franţa, l-a marcat profund pe autorul lui „Précis de décomposition”. Îndemnul intelectualului francez de a intra în „circulaţia ideilor” l-a umilit pe Cioran: „Îmi dădea mie lecţii. Avea o cultură de învăţător”.

08
/02
/21

CARTEA DE CINEMA În septembrie 1939, Franţa trebuia să găzduiască la Cannes, cu sprijinul SUA, un mare festival de film, o alternativă la Mostra de la Veneţia, din Italia fascistă. Izbucnirea războiului opreşte planul în ultimul moment. O carte a unui istoric francez, apărută şi în limba română, reconstituie această poveste fascinantă.

08
/02
/21

”Another Round / Încă un rând”, cel mai recent film în regia lui Thomas Vinterberg cu Mads Mikkelsen în rolul principal a fost nominalizat astăzi la categoria ”Cel mai bun film într-o limbă străină” la cea de 78-a ediție a Globurilor de Aur, care va avea loc anul acesta pe 28 februarie, într-o variantă online transmisă în direct, simultan din New York și Los Angeles.

05
/02
/21

CARTE DE CINEMA În 2020 s-au implinit 100 de ani de la premiera primului film românesc de animaţie. Prilej pentru apariţia unui volum care analizează evoluţia acestui gen pe parcursul unui secol, „Istoria filmului românesc de animaţie – 1920-2020”, scris de criticul Dana Duma.

02
/02
/21

Film O'Clock International Festival a apărut ca un parteneriat între țări care împărtășesc același fus orar și dragostea pentru cinema, ce își propune să fie mai mult decât un festival de film – o adevărată mișcare culturală ce folosește ca mijloace meridianul și fusul orar pentru a transforma Terra într-o citadelă cinematografică.

01
/02
/21

CARTEA DE CINEMA Proaspăt apărută la Editura Polirom, „Cinema în RSR. Conformism şi disidenţă în industria ceauşistă de film” este o provocatoare carte a istoricului Bogdan Jitea. O analiză a mecanismelor de control şi propagandă, dar şi a câtorva forme de rezistenţă în cinematografia din perioada lui Ceauşescu.

29
/01
/21

Cu o poveste inspirată din fapte reale și o distribuție excepțională, în care se regăsesc Olga Kurylenko, Lambert Wilson și Eduardo Noriega, Traducătorii/ Les traducteurs, un thriller franțuzesc plin de suspans și empatie, regizat de Régis Roinsard și distribuit de Independența Film, va avea premiera în câteva dintre cinematografele din România funcționale în această perioadă începând cu 5 februarie.

25
/01
/21

CARTE DE CINEMA Diversele evoluţii ale tehnologiei audiovizuale din ultimii ani au adus o formă inedită de comentariu despre cinema – eseul-video. Criticul Irina Trocan i-a dedicat o substanţială carte, „Audiovizualul în opoziţie” (2020), în care discută de asemenea şi cinema-ul eseu.