Maria de Buenos Aires – un nou spectacol-eveniment marca Răzvan Mazilu la Teatrelli
https://www.ziarulmetropolis.ro/maria-de-buenos-aires-un-nou-spectacol-eveniment-marca-razvan-mazilu-la-teatrelli/

Cunoscutul artist Răzvan Mazilu semnează deopotrivă regia, coregrafia şi costumele originale pentru cea mai recentă montare a sa, o producţie Teatrelli care se anunţă a fi provocatoare şi incitantă, aducând spiritul tangoului şi atmosfera decadentă din Buenos Aires.

Un articol de Petre Ivan|28 decembrie 2020

Spectacolul intitulat Maria de Buenos Aires, pe muzica lui Astor Piazzolla și libretul lui Horacio Ferrer, îi are în rolurile principale pe Gheorghe Visu, Ana Bianca Popescu și Lucian Ionescu și va putea fi vizionat într-o primă formă în avanpremieră extraordinară online la finalul lunii ianuarie.

Răzvan Mazilu propune o nouă provocare publicului. Beneficiind de un decor realizat de Dragoș Buhagiar și de muzică interpretată live, spectacolul Maria de Buenos Airesurmează să fie filmat și prezentat publicului larg la finalul lunii ianuarie, într-o avanpremieră extraordinară online cu bilet.

Repetițiile pentru noua producție se desfășoară la Teatrelli încă de la mijlocul lunii octombrie, și îl aduc mai aproape de public pe unul dintre cei mai bine cotați actori români, Gheorghe Visu – în rolul Spiritului, alături de tinerii Ana Bianca Popescu – în rolul Mariei de Buenos Aires, și Lucian Ionescu, câștigător al premiului UNITER 2020, interpretând mai multe roluri masculine, într-o „operetă-tango” marca Răzvan Mazilu. În viziunea scenografică a lui Dragoș Buhagiar, spațiul Teatrelli va fi cu totul reinventat și recreat în spiritul și atmosfera poetică și decadentă a orașului Buenos Aires de la începutul secolului 20.

Maria de Buenos Aires continuă, în mod firesc, interesul meu pentru tangoul argentinian – acest fenomen mondial care nu încetează să ne fascineze, să ne seducă, să ne emoționeze. Spectacolul continuă, de asemenea, și cercetările mele în zona musicalului – genul de show total, în care performanța muzicală se îmbină cu cea actoricească și coregrafică într-o formă strălucitoare. Am creat totul în condiții speciale, în aceste vremuri stranii, în care nouă – artiștilor – pare că ni s-a luat totul și poate tocmai de aceea avem nevoie, mai mult decât oricând, de povești, de iluzii, de vise puse pe muzică, gata să ne fascineze, să ne seducă, să ne emoționeze.”, mărturisește Răzvan Mazilu.

Celebrul regizor și coregraf se află la o a doua colaborare cu Teatrelli, după succesul cu Mon Cabaret Noir.

Maria de Buneos Aires

Regia, coregrafia si costumele: Răzvan Mazilu

Decorul: Dragoș Buhagiar

Distribuția: 

Cu: Ana Bianca Popescu, Gheorghe Visu, Lucian Ionescu

Cor: Bogdan Iacob, Andrei Mărcuță, George Vasile

Cu band live – invitat special: Emy Drăgoi

Pregătirea muzicală: Maria Alexievici
Coach tango argentinian:
 Daniel Măndiță 
Traducerea din limba spaniolă: 
Albert Denn 
Adaptarea muzicală a versurilor: 
Alex Ștefănescu  
Documentare pentru traducere:
 Anne Marye Sima și Daniel Măndiță  
Corepetitor:
 Mihai Murariu

Light design: Ștefan Vasilescu

14
/03
/23

Conform statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER – Consiliul Director acordă în cadrul Galei Premiilor UNITER, Premiul de Excelenţă „Ion Caramitru”, Premiile pentru Întreaga Activitate şi Premiile Speciale.

13
/03
/23

„Cock” de Mike Bartlett, spectacol al Teatrului „Stela Popescu” în regia lui Tony Adam şi scenografia Mădălinei Mihai, avându-i în distribuţie pe Tudor Cucu Dumitrescu, Cristian Neacșu, Ioana Niculae, Cătălin Frăsinescu, se joacă pe 21 martie, ora 19:00 la Teatrul Excelsior în cadrul campaniei UNITER “Artiştii pentru artişti”.

13
/03
/23

Participantă la cele mai importante competiții europene și mondiale, precum și la două ediții ale Jocurilor Olimpice, în 2008, la Beijing, și în 2012, la Londra, unde a scris unele dintre cele mai frumoase pagini din istoria gimnasticii românești și de unde s-a întors cu două medalii de aur, la sol, respectiv la sărituri, Sandra […]

13
/03
/23

Studenți ai Universității Naționale de Arte George Enescu din Iași alături de studenți ai Conservatoarelor Cesare Pollini din Padova și Alessandro Scarlatti din Palermo, vor susține un concert în cadrul primei ediții a turneului Youth International Musical Performance Meeting.

12
/03
/23

Luna martie a fost scrisă în destinul ei. S-a născut pe 8 martie 1936 și a murit pe 18 martie 1994. Nici șaizeci de ani n-a petrecut pe acest pământ, dar în acest timp a devenit una dintre cele mai mari actrițe ale teatrului românesc. Gina Patrichi.