Mariana Mihut – Rege şi Bunică la FNT 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/mariana-mihut-rege-si-bunica-la-fnt-2013/

Mariana Mihut va juca în patru spectacole la FNT 2013.

Un articol de Andrada Văsii|11 septembrie 2013

Mariana Mihut va juca în patru spectacole la FNT 2013.

O mare sărbătoare teatrală va ocupa în curând Capitala: cea de a 23-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru – organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) şi finanţat de Ministerul Culturii şi Primăria Municipiului Bucureşti, prin ArCuB –, care va începe vineri, 25 octombrie, şi se va încheia duminică, 3 noiembrie.

Dedicată, anul acesta, Artei actorului, secţiunea Focus va încerca să lumineze din diferite unghiuri remarcabila personalitate a interpretei Mariana Mihut.

Mariana Mihut – patru roluri, patru piese

O vor avea ca protagonistă nu mai puţin de patru spectacole, dintre care trei au învins cu brio timpul: ,,Căsătoria” de Nikolai Vasilievici Gogol şi ,,Îngropaţi-mă pe după plintă” de Pavel Sanaev, ambele în regia lui Yuri Kordonsky, şi Lear(a) de William Shakespeare, în regia lui Andrei Şerban – toate la Teatrul „Bulandra”.

UPDATE 17 octombrie – FNT 2013 – Cele patru spectacole cu Mariana Mihuţ s-au anulat!

Cel de-al patrulea, ,,Conul Leonida faţă cu reacţiunea” de Ion Luca Caragiale, în regia lui Silviu Purcărete, a avut premiera în stagiunea trecută la Teatrul Naţional Bucureşti, instituţie care a obţinut, şi datorită acestei montări, Premiul de Excelenţă la Gala UNITER din primăvară.

Mariana Mihut

Mariana Mihut, alături de Victor Rebengiuc, în spectacolul „Conul Leonida faţă cu reacţiunea” de Ion Luca Caragiale, în regia lui Silviu Purcărete.

Mariana Mihuţ a debutat în 1963, pe scena Studioului Casandra, în ,,Cum vă place” de Shakespeare, spectacol ce anunţa marile succese de mai târziu, zecile de roluri în teatru şi film, la radio şi în televiziune.

Amestec de forţă şi fragilitate, de duritate şi gingăşie, Mariana Mihuţ deţine numărul-record de cinci premii UNITER pentru cea mai bună actriţă în rol principal: Popova în ,,Comedii, comedii…” de A.P. Cehov (1993), Halie în,, Copilul îngropat” de Sam Shepard (1997), Inna Rasadina în Sorry de Aleksandr Galin (2005), rolul titular din ,,Lear” de William Shakespere (2009) şi Bunica din ,,Îngropaţi-mă pe după plintă” de Pavel Sanaev (2012), personaje interpretate pe scena Teatrului Odeon, respectiv a Teatrului „Bulandra”, unde şi-a petrecut cea mai mare parte din carieră.

Citiţi şi: ARHIVĂ Amza Pellea: „Radu Beligan m-a luat la Teatrul de Comedie“

Acestora li se adaugă un Premiu de Excelenţă obţinut, împreună cu Ileana Stana Ionescu şi regretata Leopoldina Bălănuţă, pentru explozivul trio din ,,O batistă în Dunăre” (Teatrul Naţional Bucureşti, 1998).

În zilele Festivalului Naţional de Teatru, Mariana Mihut va fi deopotrivă Rege şi Bunică, Peţitoare şi… Efimiţa-Leonida. Un ochi va râde, altul va plânge, iar în sală, cu siguranţă, palmele se vor înroşi de aplauze.

Spectacolele programate vor fi însoţite de expoziţii, întâlniri cu publicul, o conferinţă şi alte evenimente destinate a-i celebra excelenţa în Arta actorului.

Foto credit: Mariana Mihut – Cosmin Ardeleanu

29
/09
/14

Practica și mentalitatea din țara mea, unde am ales sa trăiesc și să funcționez, se arată din ce în ce mai ostilă față de felul independent și suveran de a-mi exersa profesia și de a-mi duce existența în mod privat, fără să reprezint vreo greutate pentru fondurile publice. Bănuiesc că așa simt și ceilalți suverani și independenți - indiferent de profesia aleasă...

29
/09
/14

Violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail au început într-un mod neconvențional cea de-a treia ediţie a turneului naţional „Vioara lui George Enescu”, organizat de Radio România prin Centrul Cultural Media Radio România împreună cu Asociaţia Culturală Accendo, în perioada 27 septembrie-15 octombrie 2014.

29
/09
/14

"Peretele", "Caramitru-Mălăele, câte’n lună şi în stele", "Oscar şi Tanti Roz", "Supermarket love", "Avarul îndrăgostit", „Comedii cu Gorobete” sau „Cei trei purceluşi" sunt doar câteva dintre spectacolele pe care iubitorii teatrului le pot vedea, în această săptămână, pe scenele teatrelor bucureştene.

28
/09
/14

Josu de Solaun (Spania) a câștigat Premiul I al Secțiunii de Pian a Concursului Enescu sâmbătă, într-o seară de gală în cadrul căreia pianiștii finaliști au susținut concerte alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu. Premiul II i-a revenit tânărului pianist Ilya Rashkovskiy (Rusia), în timp ce Premiul III a fost câștigat de Vassilis Varvaresos din Grecia.

28
/09
/14

Festivalul de film documentar Docuart Fest începe  pe 1 octombrie, ora 17:00, când publicul este invitat să vadă  realitatea surprinsă și văzută de studenții UNATC, în trei dintre cele mai premiate documentare ale lor.

28
/09
/14

Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Valeria Seciu şi Octavian Cotescu sunt câţiva dintre actorii care, în urmă cu patru decenii, le-au dat viaţă personajelor uneia dintre cele mai cunoscute piese ale dramaturgului rus A. P. Cehov – „Pescăruşul”. Spectacolul programat de Casa de Producţie TVR este o montare memorabilă a regretatului regizor Petre Sava Băleanu (adaptarea şi regia artistică) şi va fi difuzat luni, 29 septembrie, de la ora 20.10, la TVR 2.

27
/09
/14

Vineri, 10 octombrie, ora 19:00, pe scena Sălii Radio, se va desfășura Gala Aniversară VIORICA CORTEZ ŞI PRIETENII, o ocazie unică pentru melomanii bucureşteni de a se întâlni, în aceeaşi seară, cu şase dintre cei mai importanţi muzicieni români contemporani.

27
/09
/14

Coregraful Răzvan Mazilu repetă zilele astea la West Side Story (libretul Arthur Laurents, muzica Leonard Bernstein), un musical care se va juca în cadrul Festivalului Național de Teatru, pe 25 și pe 26 octombrie, la Teatrul Odeon.