Mariana Nicolesco, la ceremonia UNESCO
https://www.ziarulmetropolis.ro/mariana-nicolesco-la-ceremonia-unesco/

Mariana Nicolesco, onorată cu Medalia UNESCO pentru Merite Artistice, Artist UNESCO pentru Pace şi Ambasador UNESCO a fost prezentă zilele trecute la ceremonia oficială de la Paris marcând cei 70 de ani de existenţă a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură.

Un articol de Petre Ivan|8 mai 2015

La ceremonie a luat cuvântul Directorul General UNESCO, Irina Bokova şi Secretarul General ONU, Ban Ki-moon care, – subliniind vocaţia UNESCO – a făcut un apel emoţionant la solidaritatea umană, amintind că în urma ravagiilor războiului din ţara sa natală, Coreea, în anii ‘50, în lipsa şcolilor, distruse, copiii – printre care el însuşi – învăţau sub cerul liber. Iar manualele erau toate oferite de UNESCO.

Fără acea misiune salvatoare n-aş fi fost astăzi în faţa Domniilor Voastre – Ban Ki-moon, Secretarul General ONU

La iniţiativa Directorului General Irina Bokova manifestările Darclée create de Mariana Nicolesco au dobândit Înaltul Patronaj UNESCO, în semn de recunoaştere a contribuţiei acestora la patrimoniul mondial al culturii.

Ediţia jubiliară 2015 a Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée, marcând 20 de ani de la crearea marilor evenimente dedicate legendarei soprane şi gloriei artei cântului – la care din 1995 încoace au luat parte peste 2200 de tinere talente din 47 de ţări – are loc între 28 iulie şi 9 august.

Foto: Mariana Nicolesco – facebook

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.