Marile trofee pentru scurtmetraj de la Cannes, Berlinale și Veneția, în premieră la BIEFF
https://www.ziarulmetropolis.ro/marile-trofee-pentru-scurtmetraj-de-la-cannes-berlinale-si-venetia-in-premiera-la-bieff/

Conectat la pulsul marilor evenimente europene de film, BIEFF prezintă un program de excepţie, dedicat scurtmetrajelor premiate cu Ursul de Aur la Berlinale 2016, Palme d’Or la Cannes 2015 şi Premiul Orizzonti la Veneţia 2015, printre altele.

Un articol de Petre Ivan|7 martie 2016

Filmele din programul Golden Shorts vor fi difuzate în premieră în România, sâmbătă, pe 19 martie, de la ora 20:00, în Studioul de Operă și Multimedia al Universității de Muzică București.

La doar trei săptămâni de la decernarea premiilor Festivalului de la Berlin 2016, Batrachian’s Ballad, filmul laureat cu Ursul de Aur, va putea fi văzut pe ecranele din București.

Regizoarea Leonor Teles, născută în comunitatea Romani din Portugalia, este cea mai tânără regizoare care a primit vreodată Ursul de Aur. Filmul a pornit de la o poveste foarte personală despre tradiția portughezilor de a așeza broaște din ceramică la intrarea în restaurante pentru a îndepărta țiganii.

Câștigătorul Palme d’Or pentru scurtmetraj la Cannes 2015 a fost Waves ’98, realizat de regizorul libanez Ely Dagher — un eseu vizual personal dedicat orașului său natal, Beirut, și o explorare artistică a relației lui Dagher cu Liban, țara sa natală, proiectată prin povestea unui tânăr deziluzionat de viața sa în Beirutul segregat.

Belladonna, regizat de Dubravka Turic, a obținut Premiul Orizzonti pentru scurtmetraj la Festivalul Internațional de Film de la Veneția 2015 și pornește de la motivul renascentist al Belladonnei, femeia care se intoxica pentru a-și mări pupilele, care aveau să o facă mai atractivă și frumoasă.

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București BIEFF are loc în perioada 14-20 martie 2016, la Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco și Universitatea Națională de Muzică.

Foto: BIEFF – bieff.ro

13
/08
/14

"Minuni/ Le meraviglie", filmul recompensat cu marele premiu al juriului la Festivalul de la Cannes 2014 şi în care rolul principal este interpretat de românca Alexandra Lungu, a deschis, marţi seară, Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul de la Bucureşti.

13
/08
/14

Când eram mai tânăr începusem să scriu o nuvelă în care toți oamenii care se sinucideau ajungeau în rai, unde însuși Bunul Dumnezeu îi întâmpina călduros și îi felicita, ca pe singurii care înțeleseseră cu adevărat calea. Luciditatea îi îndemna pe toți la decența gestului final.

12
/08
/14

Actorul american Robin Williams, cunoscut în special pentru rolurile sale din filmele "Mrs. Doubtfire" şi "Cercul poeţilor dispăruţi", a decedat la domiciliul său. Conform anunţului făcut de poliţie, se pare că este vorba despre o sinucidere.

11
/08
/14

La o lună de la finala Cupei Mondiale de fotbal, Transilvania Film aduce pe marile ecrane din România o comedie ce îmbină dragostea pentru sportul rege, conflictele familiale și umorul spaniol de calitate - Nuntă în ofsaid / La Gran Familia Española.

09
/08
/14

Filmul "Hoţul de cărţi/ The Book Thief", de Brian Percival, şi concertul The Flamenco Thief vor închide, duminică seară, Festivalul de Film Istoric de la Râşnov. Ediţia din 2014 a festivalului a marcat împlinirea a 100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial, 25 de ani de la Revoluţia din 1989 şi a 30 de ani de la Olimpiada de la Los Angeles, din 1984.

08
/08
/14

Am fost în Londra și am stat de vorbă cu actorii de top din superproducția hollywoodiană, precum și cu regizorul peliculei care a înregistrat un record de vânzări în luna august, atât în Statele Unite ale Americii, cât și în Europa.

08
/08
/14

Rapid Response Corpse 2: Nuclear Threat, cel mai de succes film bulgăresc al anului 2014, va fi prezentat în deschiderea celei de-a cincea ediţii a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, care va avea loc în perioada 26 – 31 august în Portul Cultural Cetate şi care va fi dedicată temei „Eroi şi antieroi din Balcani”.

06
/08
/14

Regizorul James Cameron a prezentat la New York documentarul "Deepsea Challenge", un film despre scufundarea cineastului în Oceanul Pacific, care i-a permis acestuia să devină primul om din lume care a explorat de unul singur locul cu cea mai mare adâncime din scoarţa terestră, Groapa Marianelor.

05
/08
/14

Filmul "Balanţa", de Lucian Pintilie, cu Maia Morgenstern, Răzvan Vasilescu şi Victor Rebengiuc, va fi proiectat, pe 21 august, la Institutul Cultural Român (ICR) din Viena, informează instituţia din capitala austriacă.