„Mariţa” şi „Ouăle lui Tarzan”, la Ceau, Cinema!
https://www.ziarulmetropolis.ro/marita-si-ouale-lui-tarzan-la-ceau-cinema/

Filmul „Mariţa”, debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime, va fi proiectat în premieră în România la gala de închidere a celei de-a patra ediţii a festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob.

Un articol de Petre Ivan|11 iulie 2017

În premieră la Timişoara şi doar la a doua proiecţie din România, „Ouăle lui Tarzan”, cel mai nou documentar al cunoscutului regizor Alexandru Solomon, va putea fi de asemenea văzut la Ceau, Cinema!

Proaspăt inclus în secţiunea competiţională „East of the West” a Festivalului de Film de la Karlovy Vary, unde a câştigat Marele Premiu al Juriului FEDEORA, „Marița” îl are în centru pe tânărul Costi (Alexandru Potocean). Sătul de propriile probleme de cuplu, i se face brusc dor de poveștile tatălui său (Adrian Titieni). Astfel se hotărăște să treacă pe la el și să meargă împreună de sărbători la mama și frații lui, cu toate că niciunul dintre ei nu-și dorise asta.

Ouale lui Tarzan

La proiecţia din 22 iulie vor lua parte producătoarea filmului, Ada Solomon, şi interpretul principal, actorul Alexandru Potocean, membru al juriului Ceau, Cinema!

Acțiunea din „Ouăle lui Tarzan”, prezentat recent de asemenea la Karlovy Vary, are loc în Suhum, capitala Abhaziei, o mică republică nerecunoscută oficial, aflată pe malul oriental al Mării Negre. Pe o colină deasupra orașului se întinde parcul unui institut medical de cercetare pe maimuțe, înființat de sovietici în anii ‘20. Legenda spune că a fost iniţiat pentru crearea unui hibrid între om și maimuță.

Creatura nu a fost zămislită niciodată, la fel cum nici Omul Nou al comunismului nu s-a născut. Astăzi, oamenii și maimuțele sunt captivi într-un teritoriu răvășit de război și decenii de cruzime, fiind și unii, și alții victimele unor serii de experimente nereușite.

Un film autist normal

La discuţiile de după proiecţia-eveniment vor participa doi dintre invitaţii speciali ai ediţiei din acest an, regizorul Alexandru Solomon şi producătoarea Ada Solomon.

În parteneriat cu One World Romania, Ceau, Cinema! va programa totodată două dintre documentarele de succes ale ultimei ediţii a prestigiosului festival din Bucureşti.

Premiat la mai multe festivaluri internaţionale, „Un film autist normal” („Normal Autistic Film”, 2016), al regizorului ceh Miroslav Janek, explorează lumile a cinci copii diagnosticaţi cu autism în diverse forme şi grade.

Realizat de Christian Krönes, Olaf S. Müller, Roland Schrotthofer şi Florian Weigensamer, „O viaţă germană” („A German Life”, 2016), coproducţie Austria-Germania, se bazează pe un tulburător interviu, realizat în alb-negru, cu Brunhilde Pomsel, fostă secretară a lui Joseph Goebbels, ministrul nazist al propagandei. Proiecţie posibilă cu sprijinul Consulatului Republicii Federale Germania la Timişoara.

Cea de-a patra ediţie a festivalului Ceau, Cinema! va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob, prima localitate rurală cu cinematograf modernizat din România.

Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.

Foto: Ceau, Cinema! –  facebook.com/ceaucinema

07
/04
/19

HAPPYCINEMA® se alătură cinematografelor din peste 60 de țări care difuzează documentarul eveniment "Klimt & Schiele - Eros și Psyche" (19 aprilie de la ora 19:00).  O călătorie fascinantă prin Viena lui Klimt și Schiele, în aprilie, la Happy Cinema București, Focșani, Buzău și Alexandria.

05
/04
/19

Cea de-a 3-a ediție a American Independent Film Festival și-a anunțat astăzi programul complet. Filme premiate sau selectate la festivaluri prestigioase de film ca Sundance, Toronto, Cannes, Veneția sau Telluride vor putea fi văzute în premieră în București între 12 si 18 aprilie, la Cinema PRO și Cinema Muzeul Țăranului din București, si la Iași, la Cinema Ateneu.

05
/04
/19

,,SHAZAM!”, următorul supererou din universul DC Comics, care şi-a propus să impresioneze cu numeroasele sale efecte speciale şi incredibilul său umor, poate fi văzut de astăzi, 5 aprilie, pe marile ecrane.

04
/04
/19

American Independent Film Festival (12-18 aprilie, Cinema PRO și Cinema Muzeul Țăranului) anunță titluri noi din programul ediției a treia. Printre acestea: Under The Silver Lake în regia lui David Robert Mitchell, McQueen,„portretul atent al maestrului cutezanței în modă” (The Guardian) și Wildlife, debutul regizoral al lui Paul Dano. Biletele vor fi disponibile în curând pe eventbook.ro și în rețeaua Eventbook.

03
/04
/19

Un excepțional film în care Loznița montează fragmente de arhivă cu un proces stalinist din 1930, un documentar făcut din înregistrări dureroase din Siria măcinată de război, câteva documentare despre realități franceze necosmetizate – bilanțul One World Romania 2019.

02
/04
/19

Se dă startul unei noi ediţii Documentary Mondays, cel mai vechi şi popular program al Centrului Ceh. Primăvara aceasta începe cu cinci documentare unul şi unul, iar prima proiecţie are loc luni, 8 aprilie 2019, cu documentarul Photon.

01
/04
/19

Festivalul Internațional de Film Cinepolitica, singurul festival din Europa Centrală și de Est dedicat filmului politic, revine între 18 și 22 aprilie, în București, la Cinema Elvire Popesco. „The Factory”- regizat de Yury Bykov va deschide ediția cu numărul 8 a festivalului.

01
/04
/19

Lungmetrajul „Dumbo” al lui Tim Burton a înregistrat un debut sub aşteptări în box office-ul nord-american de weekend, cu încasări de 45 de milioane de dolari. Adaptarea făcută de Tim Burton pentru Disney îi are în distribuţie pe Colin Farrell, Michael Keaton, Eva Green şi Danny DeVito.

31
/03
/19

CRONICĂ DE FILM Cu tânăra actriță Adèle Haenel într-un savuros rol principal (o polițistă care vrea să îndrepte lucrurile neplăcute făcute de soțul său decedat), „En liberté!”, noul film al regizorului Pierre Salvadori, este o comedie plină de vitalitate care ia forma unei parodii de policier, dublată de un tragism discret.

28
/03
/19

CRONICĂ DE FILM Noul film al regizorului american Harmony Korine, „The Beach Bum” (2019), este portretul frenetic al unui hedonist: un pretins scriitor din Miami care trăiește o perioadă din petrecere în petrecere, cu alcool, droguri și sex, pe banii soției sale bogate.

27
/03
/19

CRONICĂ DE FILM Într-o industrie a horror-urilor americane de serie, convenţionale, repetitive, fără un minim discurs politic, „Us” („Noi”), al doilea lungmetraj al regizorului Jordan Peele, vine ca o (nouă) revelaţie ce confirmă un mare autor de filme de suspans care investighează realităţile neplăcute ale Americii.

Pagina 40 din 271« Prima...102030...3839404142...506070...Ultima »