Marius Manole şi Medeea Marinescu îşi fac loc către Bruxelles
https://www.ziarulmetropolis.ro/marius-manole-si-medeea-marinescu-isi-fac-loc-catre-bruxelles/

Comedia romantică „Fă-mi loc!“, cu Marius Manole şi Medeea Marinescu, în regia maestrului Radu Beligan, se joacă astăzi, 23 septembrie, de la ora 20.00, în cadrul Festivalului EuropaNova desfăşurat la Bruxelles. „Fă-mi loc!”, după Anthony Michineau, este singurul spectacol regizat de Radu Beligan în teatrul independent.

Un articol de Judy Florescu|23 septembrie 2013

Marius Manole şi Medeea Marinescu joacă astăzi, 23 septembrie, de la ora 20.00, în comedia romantică „Fă-mi loc!“,  în cadrul Festivalului EuropaNova desfășurat la Bruxelles. „Fă-mi loc!”, după Anthony Michineau, este singurul spectacol regizat de Radu Beligan în teatrul independent.

Festivalul EuropaNova este un festival dedicat limbilor şi culturilor din Europa centrală, orientală şi balcanică, marcând Ziua Europeană a Limbilor (26 septembrie). Prima ediţie a acestui Festival se va desfăşura în perioada 23 – 29 septembrie 2013 şi va fi dedicată limbii, culturii şi spiritualităţii româneşti.

Nefiind un amator de teatru francez, Marius Manole a mărturisit că inițial nu a vrut să facă parte din spectacolul „Fă-mi loc!”: „Nu sunt fanul teatrului din Franța fiindcă ei stau foarte mult jos și vorbesc foarte mult, e teatru de idei și dezbatere. Noi, românii suntem mai pe acțiune așa și vrem să se întâmple lucruri în scenă, nu vrem să ne uităm la doi oameni care vorbesc, suntem sătui de asta la televizor“.

O negociere între Marius Manole şi Radu Beligan

„Mi s-a părut un pic de vorbărie așa, nici nu mi s-a părut că are umor piesa, nici nu am vrut s-o fac, sincer. Apoi, Medeea Marinescu mi-a zis: «Citește mai cu atenție, că se poate face». Şi am vorbit cu traducătoarea Mona Radu, cu maestrul Beligan și le-am zis că nu sunt așa de încântat de piesă. Apoi am început să tăiem textul și să-l aducem la o formă care să aibă ritm, să fie comică, iar când am citit forma finală a textului era foarte interesant“, a mai spus Marius Manole.

marius manole

Marius Manole şi Medeea Marinescu, în spectacolul „Fă-mi loc“

Necesitatea promovării actelor culturale româneşti în spaţiul european, nevoia de reprezentare a personalităţilor şi organizaţiilor care activează în sfera culturii în România şi Moldova, solicitările publicului – toate aceste aspecte stau în atenţia organizatorilor.

Intenţia Festivalului este de a acoperi mai multe zone culturale (în sens larg), care să reflecte atât sincronismele, dar şi personanţele româneşti, atât prin nume reprezentative, cât şi prin nume mai puţin mediatizate, propunând un spirit deschis şi energic.

Citiţi şi: Marius Manole: „Omul poate trăi fără teatru, dar nu poate trăi fără mâncare“

Prezenţa unor personalităţi remarcabile din România, Moldova şi Occident (din lumea teatrului, filmului, literaturii, muzicii), activităţile interactive propuse (vernisaje, dezbateri, dialoguri cu fotografi, pictori şi regizori de film), seriozitatea parteneriatelor sunt garanţii ale unui eveniment de impact.

Foto cu Marius Manole şi Medeea Marinescu: Anca Robu

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

05
/01
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a ansamblului Operei Naționale București, asta după ce reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către public, fiind sold-out.

05
/01
/24

Luna iubirii începe la Sala Dalles în acorduri romantice, cu Chansons D’Amour: cele mai vibrante poveşti de dragoste şi momentele de maximă intensitate sentimentală din lirica universală şi din repertoriul pop-opera vor fi celebrate în acest eveniment în care se contopesc rafinamentul, pasiunea şi emoţia.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.