EXCLUSIV Cele mai aşteptate filme româneşti din 2024
https://www.ziarulmetropolis.ro/exclusiv-cele-mai-asteptate-filme-romanesti-din-2024/

Ancheta se concentrează pe filmele de autor, cele care au şanse la selecţii în festivaluri, dar include şi câteva titluri ambiţioase care se adresează direct şi în mod special publicului românesc. Am trecut în revistă în principal filmele care nu au avut încă premiera mondială (inclusiv câteva titluri, din articolul similar de la începutul anului trecut, care nu au mai avut premiera în 2023, ci o aşteaptă în 2024), dar la final am reluat şi filme care au fost arătate în cel puţin un festival şi în acest an urmează a fi lansate în cinematografe.

Filmele cu premiera potenţială în 2024 sunt în diferite faze de producţie sau de post-producţie, aşa că, în funcţie de când vor fi terminate şi de şansa selecţiilor în festivaluri, de unele vom auzi cu siguranţă în acest an, însă altele şi-ar putea începe traseul festivalier abia în 2025.

Evident, lista nu este exhaustivă. Pot apărea oricând surprize, în special în zona filmului documentar, care este mai imprevizibilă şi volatilă.

La marea majoritate a filmelor, sunt incluse atât sinopsisul, cât şi un statement al regizorului (aproape toate declaraţiile sunt în premieră şi în exclusivitate).

CONSACRAŢI

„TWST (Things We Said Today)” – Andrei Ujică

Sinopsis: Filmul este o capsulă de timp ce reînvie weekendul 13-15 august 1965 din New York, cînd The Beatles au dat pe Shea Stadium cel mai mare concert din carieră, marcând punctul culminant al beatlemaniei. O declarație de dragoste faţă de epocă, de oraș şi de grupul din Liverpool văzută prin ochii a doi adolescenți îndrăgostiți.

Printre visurile mele din liceu au fost şi acestea: să lucrez o dată cu o trupă de pop cu adevărat mare şi să fac un film american. De-abia 50 de ani mai târziu am avut curajul să iau cea mai mare formație din toate timpurile şi să construiesc un film în jurul primului lor concert pe Shea Stadium. Cum le-am spus tinerilor actori newyorkezi ale căror voci le-am înregistrat astă-vară, nu contează cât durează să-ți împlinești un vis, principalul e să reușești înainte să-l uiți – Andrei Ujică

„Interior zero” – Eugen Jebeleanu

Sinopsis: „Interior zero” o urmărește pe Cristina, o femeie pe la 30 și ceva de ani, încercând să se adapteze la viața de adult adecvat – cu serviciu, mamă, iubiți și prieteni – într-un București ostil și derutant. Filmul este o ecranizare a romanului „Interior zero” scris de Lavinia Braniște. Scenariul este semnat de Ioana Moraru.

„Interior zero” este al doilea film în care caut să portretizez generația din care fac parte prin focusarea pe un personaj anonim care se luptă cu proprii monștri și este constrâns de un context care îl opresează. Cristina este pentru mine peste tot, mă întâlnesc cu ea la tot pasul. Cristina observă ce se întâmplă în viața și în jurul ei, cu distanță, în afara clișeelor de reprezentare ale femeii în societatea românească și a rolurilor impuse. Pornind de la această poveste despre emancipare, îmi doresc să realizez un film despre construcția identității, transferând asta în însăși forma sa: o ficțiune care arată culisele facerii sale, care sparge convenția tradițională a realismului cinematografic, care demultiplică percepțiile asupra figurii centrale. Cine joacă pe cine? Unde se termină realitatea și unde începe ficțiunea? – Eugen Jebeleanu

„2020” – Cristi Puiu

Sinopsis: Maria, o tânără actriță, este neliniștită de organizările nunții sale, care riscă să fie anulată din motive de pandemie.
Betty și Mugur, un cuplu căsătorit, se pregătesc să plece noaptea la drum și sunt surprinși într-o cavalcadă de reproșuri și discuții.
Valeria Stamate caută ajutorul unui preot pentru a-și liniști prietena tulburată de superstiții.
Andra și Seb străbat perimetrul casei cuprinși de tensiunea unei dispute.
Patru scurte momente în timp care surprind rătăcirile unor suflete blocate la răscrucea istoriei.

„Blindsight” – Adrian Sitaru

Sinopsis: Laura suferă de amnezie severă în urma unui accident. Află despre familia ei, dar realitatea îi este întoarsă cu susul în jos când descoperă că nimic nu este chiar real în jurul ei.

Filmul este legat de două teme actuale: postumanismul, care nu mai plasează omul deasupra altor ființe, ștergând astfel orice formă de discriminare, și transumanismul, care se ocupă de îmbinarea tehnologiei și a corpului uman, transformând astfel omul într-un cyborg care nu se mai poate îmbolnăvi sau îmbătrâni și în cele din urmă nu va mai muri. Tot ceea ce i se întâmplă Laurei este sugerat creierului ei prin tehnologie și AI. Greșelile trecutului sunt eliminate în această nouă viață virtuală. Acest lucru poate suna ca o utopie. Dar este doar o chestiune de ani până când medicina și știința vor putea oferi acest tip de soluție persoanelor cu depresie severă, bolnavilor terminali, persoanelor în vârstă incapabile etc. Va fi, de asemenea, o chestiune de cine își poate permite. Cât de etic este? Povestea invită la reflecție asupra rolului pe care memoria îl joacă pentru fiecare dintre noi, cum o putem manipula în beneficiul nostru și în ce măsură putem folosi această manipulare fără a depăși o linie morală – Adrian Sitaru

„Moromeţii 3” – Stere Gulea

„Viaţa ca o pradă – Moromeţii 3” spune povestea unui an din viaţa scriitorului „Moromeţilor”, 1954. Este un an extrem de încărcat din viaţa autorului, care trăieşte două poveşti de dragoste şi, în acelaşi timp, ia hotărârea de a se elibera de dictatul ideologic al epocii, căruia începuse să i se supună, şi de a scrie romanul „Moromeţii”. Filmul este în acelaşi timp povestea unei epoci, anii `50, cei mai duri ai perioadei comuniste, în care ameninţarea, imixtiunea în viaţa personală, frica, neîncrederea făceau ca existenţa să fie o suspiciune permanentă.

Acest sentiment de neîncredere îl trăieşte din plin şi personajul filmului în relatiile cu prietenii şi colegii de breaslă, scriitorii. Într-un asemenea climat era o performanţă ca omul să supravieţuiască fizic, iar să şi scrie ceva conform credinţei lui intime părea de neconceput.

Aş minţi dacă aş spune că am avut în cap de la început trilogia „Moromeţilor”. Cele trei filme au venit în epoci, la distanţe şi în contexte diferite. M-am decis să-l fac pe cel de al treilea pentru a da o imagine mai complexă a lumii tărăneşti în cei aproape 100 de ani de istorie pe care îi cuprind romanul „Moromeţilor”. Cu cel de al treilea „Moromeţii”, lumea ţărănească dispare odată cu colectivizarea, epocă înfăţişată în acest ultim film –  Stere Gulea

„Exterior. Mașină. Noapte” – Andrei Crețulescu

A fost odată un thriller sângeros (un soi de „Cireșarii pe cocaină”), care, tiptil, s-a transformat într-un soi de making of, teribil de „vorbit” – o conversație, dacă vreți, despre film, despre frică, despre ficțiune. Genul de film pe care, dacă știi despre ce e vorba, n-are nici un sens să-l mai vezi. Deci nu pot să-l descriu. Și, dacă nu pot să-l descriu, atunci nu pot să-l prezint, nu pot să-l poziționez, să-l marketez, nada. Un mare succes de casă, de bună seamă. Are 12 personaje, jucate de patru actori: Rodica Lazăr, Dorian Boguță, Șerban Pavlu, Andi Vasluianu. Și are 73 de minute – asta pot să spun. Și mai pot să mă strâmb în direcția lui Howard Hawks, care zicea că un film reușit trebuie să aibă trei scene bune și nici una proastă. Ăsta are doar trei scene, mari și late (mai degrabă late) – deci da.  Titlul e un nonsens căutat – mai potrivit ar fi fost „Secvențe”, dar era deja luat – Andrei Creţulescu.

„Gefilte Fisch” – Andrei Cohn *

Sinopsis: Săptămâna Mare, în jurul anului 1900, undeva în România. Relaţia tensionată dintre hangiul evreu Leiba şi Gheorghe, argatul lui, ajunge în punctul în care hangiul decide să-l dea afară pe acesta din urmă. Orgolios şi violent, Gheorghe îi promite lui Leiba că se va întoarce în noaptea de Paşte pentru a-şi „regla” socotelile. Ameninţarea lui Gheorghe vine ca o ultimă picătură pe fondul încercărilor lui Leiba de a coabita cu mediul ostil, antisemit, al satului românesc de la începutul secolului XX, presiune care îl face pe hangiul evreu să facă cu greu diferenţa dintre pericolul real şi cel fabricat de angoasele lui. Este angrenat într-un puternic derapaj psihologic, care îl împinge pe drumul transformării de la victimă la agresor, un parcurs cu destinaţie extremă.

Antisemitismul este revoltător, ca orice altă formă de discriminare. De aceea mă intrigă parcursul unei părți a populației evreiești de la condiția de victimă la cea de agresor. Care este posibilul traseu psihologic al celui persecutat de a trece de la o condiție la alta? De a recrea pentru altul condițiile care i-au alimentat drama în exact aceeași manieră. Cum contribuie și victima la rândul ei la acest circuit pandemic al răului. Nu este oare acest cerc vicios funest însăși dovada simplă a faptului că, înainte de a fi diferiți prin apartenența la o comunitate, sunt mai multe lucruri care ne unesc decât cele care ne despart? Chiar dacă, din păcate, nu numai dorința de a face bine ne este comună, ci și înclinația către rău. Nu cred că există o singură poveste care să ne ofere toate răspunsurile, dar cred în utilitatea uneia plină de contradicții și tensiuni, a cărei teză se autodinamitează, care repune problema în discuție și te face să ajungi la propriile păreri. Găsesc că îndoielile sunt mult mai utile decât certitudinile, atât spectatorilor cât și celor care fac filme.

Povestea lui Leiba Zibal este suficient de particulară ca să nu conducă spre soluții stereotipe și suficient de ambivalentă pentru a nu fi părtinitoare. Este, astfel, un suport foarte bun pentru această cercetare. La primul nivel de lectură, filmul va avea mărcile unui thriller, dar nu de dragul unei anumite alcătuiri dramatice, ci ca expresie organică a „amenințării”, perspectivă din care privesc antisemitismul și care alimentează nivelul mai adânc al poveștii: parcursul tragic al Străinului, care își propune inițial să coabiteze cu mediul ostil și care apoi se îndreaptă fatal către crimă” – Andrei Cohn

* Filmul a fost inclus şi în materialul de anul trecut, dar în cele din urmă nu a mai avut premiera în 2023.

„3 kilometri până la capătul lumii” – Emanuel Pârvu

O poveste care arată dimensiunile închisorii (de la cea socială la cea familială) în care trăiește un copil în raport cu incapacitatea părinților de a asimila ceva care depășește sfera lor de gândire – o orientare sexuală diferită – Emanuel Pârvu

„Vampiru` Zombi” –  Sebastian Mihăilescu

Sinopsis: Cătălina, o studentă la film, face un documentar despre Marchizu’, un rocker veteran cu origini aristocratice, în timp ce îl ajută să-și realizeze primul videoclip. Dar ea observă niște asemănări stranii între Marchizu’ și personajul sinistru care apare în poveștile horror pe care le-a scris în copilărie. Ajunge să fie obsedată de ideea că acesta ar putea fi o reprezentare fictivă a tatălui, dispărut din viața ei. Obsesia Cătălinei se accentuează, punându-și sub semnul întrebării propriile amintiri și poveștile care au modelat-o. Filmul estompează granița dintre realitate și ficțiune, lăsându-ne să ne întrebăm dacă ceea ce vedem este filmul Cătălinei sau o versiune a unor evenimente care există doar în mintea ei.

„Vampiru` Zombi” este o explorare a obsesiei, identității și liniei fine dintre adevăr și ficțiune. Prin amestecarea elementelor clasice de horror, documentarului observațional și melodramei deconstruite, filmul renunță la o poveste lineară tradițională în favoarea unui colaj vizual lo-fi instinctual. Vreau să fac „filme mici” dar libere, care contestă convențiile. Și care se preocupă de subiecte profunde, dar într-un mod inovator și curajos, depășind constrângerile obișnuite de buget sau timp. Vreau să creez filme care să îndrăznească și, chiar dacă uneori pot eșua, măcar să fie lipsite de scuze și compromisuri – Sebastian Mihăilescu

„Comatogen” – Igor Cobileanski

Sinopsis: Alina, o asistentă medicală singură, se confruntă cu o problemă etică atunci când încearcă să găsească o sumă uriașă de bani pentru a-l împiedica pe fiul ei Radu, în vârstă de 22 de ani, să ajungă la închisoare. Celelalte două personaje principale ale filmului, Pavel, proprietarul unei agenții imobiliare dar și o veche “dragoste” a Alinei, și Mihaela, fiica unui bogat colecționar de artă picat în comă care este și pacientul Alinei, completează constelația generatoare de conflict și dramaturgie a filmului.

„Comatogen” își dezvăluie personajele fără discreție, prezentându-le în multiple perspective. Inițial, publicul le va vedea exact așa cum și-ar dori ele să fie văzute, dar treptat protagoniștii își vor demasca adevăratele identități morale. Micile minciuni vor fi în curând înlocuite cu secrete oribile și interese mărunte. Într-o lume în care banii au o valoare supremă, oamenii sunt capabili de orice – Igor Cobileanski

„Klaus & Barroso” – regie colectivă

Sinopsis: Un barman (Klaus) și un bodyguard (Barroso) încearcă să țină sub control o petrecere a burlacilor, cu un mire timid, un naș guraliv, prieteni și colegi de muncă, un șef de gașcă, o dansatoare curajoasă, un vecin trăznit, surprinși de o patroană furioasă și deranjați de niște musafiri nepoftiți. Dar iubirea își face loc în poveste în mai multe feluri și ar putea salva o situație fără ieșire.

Filmul nostru este inspirat din (minim) o poveste reală și din mai multe ficțiuni. E un amestec de stiluri de comedie, un colaj între tropi clasici adaptați foarte local. Și are la bază o idee profund umanistă: că oamenii sunt capabili să se schimbe și că în mijlocul celor mai mari dificultăți poți găsi energie pentru transformare. Fix definiția aristoteliană a comediei – cei mai vai de steaua lor oameni în cele mai rele momente. Dar cu un deznodământ care îl contrazice – Bogdan Theodor Olteanu, scenarist și producător.

Lansarea în cinematografe este programată pentru 19 ianuarie.

„Unde merg elefanţii” – Gabi Virginia Şarga, Cătălin Rotaru *

Sinopsis: „Unde merg elefanții” este un film în care nu apare niciun elefant. Este povestea lui Leni, o fetiță bolnavă incurabil care își dorește să lase o urmă a existenţei ei. A Magdei, mama ei care se luptă să o salveze şi pentru asta se prostituează. Şi a lui Marcel, un tânăr depresiv cu tendințe sinucigaşe fără niciun motiv. Este o poveste de dragoste și prietenie a unor personaje aflate într-un moment dificil al vieții lor. Şi este o comedie.

Acest film este un dialog continuu între o estetică a identificării și una a distanțării. Îl vom conduce pe spectator să empatizeze cu dramele personajelor, va suferi și va râde alături de ele, dar în același timp îi vom arăta prefabricatele din care sunt construite dramele acelorași personaje. Acest film își propune să-l provoace pe spectator prin montaj, sunet și culoare, să îl scoată din confortul sufletesc, să își asume existența ca o vulnerabilitate ce se cere interogată. Funcția esențială a acestui film nu este cea de divertisment, de a-l amăgi pe spectator cu iluzii, ci de a sparge iluziile și de a-l obliga să se confrunte cu întrebările esențiale. Fiecare spectator de cinema nu este pasiv, el este în parte autor al filmului prin însuși actul de decodificare a filmului. Intenția noastră este de a-l determina pe spectatorul de cinema să ia parte activă la ficțiunea cinematografică propusă și, după vizionare, să se interogheze asupra sensului propriei ficțiuni – Gabi Virginia Şarga, Cătălin Rotaru

* Filmul a fost inclus şi în materialul de anul trecut, dar în cele din urmă nu a mai avut premiera în 2023.

„Cravata galbenă” – Serge Ioan Celebidachi

Sinopsis: Filmul portretizează viața extraordinară a legendarului dirijor de muzică clasică Sergiu Celibidache, unul dintre cei mai renumiți, dar și unul dintre cei mai controversați artiști ai secolului XX.

„Băieţii buni ajung în Rai” – Radu Potcoavă

Sinopsis: Dan, 41 de ani, moare într-un accident de mașină. Ajunge în Paradis: o plajă pustie unde întotdeauna vremea e caldă și berea e rece. El află repede că nu e singurul în acest loc bizar. Laura, fata din liceu de care era îndrăgostit, e și ea aici. Va reuși Dan, în sfârsit, să îi spună „Te iubesc”?

Este o poveste despre un sentiment și o speranță.

Toamna lui 2020. Un bun prieten a murit. Infarct. Era destul de tânăr, șocul era imens. Totuși, la o ceremonie, a existat un amestec ciudat de durere și speranță. Poate că pe acea „altă lume” nu există nici o grabă, nici un stres, nici un împrumut de plătit, nici o datorie de îndeplinit. Poate că în sfârșit va avea timp să zâmbească și să facă glume, așa cum obișnuia cu mulți ani în urmă.

Ce se întâmplă dacă Cerul este de fapt un loc frumos de odihnă după acea grabă infernală pe care o experimentăm cu toții în viață? Ce se întâmplă dacă acest loc este încărcat de bere rece, mâncare de stele Michelin, cele mai bune cocktailuri și cele mai bune vinuri? Dacă se află de fapt pe acea plajă minunată și retrasă la care visăm cu toții?

Ce se întâmplă dacă Dumnezeu este de fapt un tip amuzant, relaxat, căruia îi plac și vinul alb rece și carnea la grătar?

Dacă toate aceste stereotipuri cu care am crescut cu toții, despre moarte și viața de apoi, nu sunt adevărate? Dacă toate aceste subiecte grave, cum ar fi Dumnezeu, Ziua Judecății, Purgatoriul și mântuirea, nu sunt atât de serioase și înfricoșătoare, de fapt?

Dacă viața de apoi este doar despre a pune lucrurile în ordine, înainte de a începe acea nouă formă de existență? – Radu Potcoavă

DEBUTURI ÎN FICŢIUNE

„Ink Wash” (titlu în lucru) – Sarra Tsorakidis

Sinopsis: Lena, o pictoriță care își câștigă banii din picturi murale, se află într-un moment foarte vulnerabil al vieții sale. Împlinește 40 de ani și este din nou singură, după ani de zile petrecuți într-o relație care tocmai s-a sfârșit. Dezamăgită și cu inima frântă, se refugiază în lucru, în pictarea pereților unui hotel brutalist înconjurat de păduri din sud-vestul României. Izolată în mijlocul naturii, Lena este nevoită să-și descopere forța interioară și valorile morale într-o țară copleșită de corupție.

Mereu am simțit că femeile sunt prost reprezentate în cinematografia românească. Există o abundență de povești construite în jurul bărbaților și a modului lor de a reacționa în anumite situații. De multe ori, personajele feminine sunt schițate destul de simplist și adesea limitate la a sprijini personajele masculine pe parcursul transformării lor. Am vrut să fac un film despre o femeie modernă, căreia i se permite să greșească și să aibă defecte. Pentru Lena, protagonista filmului, acum este momentul să accepte imprevizibilitatea vieții, să iasă din depresie și să realizeze că este responsabilă pentru propria fericire – Sarra Tsorakidis

„Malul Vânăt” – Andreea Borţun

Synopsis: Patru anotimpuri trec în propriile lor cicluri peste Malul Vânăt, un sat din sudul de jos, unde Lavinia trăiește alături de fiul său de treisprezece ani, Dani. Doar că Lavinia își dorește o viață mai bună sub ceruri mai albastre și o să facă tot posibilul să o și aibă – e impulsivă, are umor, prioritizează deseori greșit și nu știe foarte bine cum să iubească. Aflat la pragul dintre copilărie și adolescență, Dani însă are nevoie de mama sa mai mult ca niciodată. În decursul acestor luni, relația celor doi este pusă la încercare.

Oamenii care populează universul acestui film nu aparțin nici lumii marginale, nici clasei de mijloc, ei fac parte dintr-o clasă subreprezentată. Sunt jumătatea rurală a României, pe care cealaltă jumătate, cea urbană, nu o cunoaște și nici nu o vede foarte des pe ecrane. Când am început cercetarea, acum aproape șase ani, m-am regăsit într-o poziție conflictuală: pe de o parte, aparțineam acelei lumi și simțeam nevoia să o protejez și, pe de altă parte, eram persoana care o privise de sus, încărcând-o cu prejudecăți și înstrăinându-mă voluntar de ea. Însă cinema-ul pentru mine funcționează ca o formă de înțelegere mai profundă a unor lucruri pe care altfel nu știu cum să le văd. În timp, tensiuni care ruminau tăcut undeva dedesubt s-au făcut mai înțelese și pentru asta o să fiu mereu recunoscătoare acestui proiect –  Andreea Borţun

„Marea aventură” (titlu în lucru) – Cecilia Ştefănescu

Sinopsis: Lucia, o femeie de 35 de ani, pleacă împreună cu soțul ei, băiatul lor și un cuplu de prieteni la mare, într-un sat din Bulgaria aflat în imediata apropiere a graniței cu România. Extrem de încântați de ospitalitatea sătenilor, de locuri și de vremea frumoasă, cei patru adulți și băiatul par să petreacă o vacanță tihnită, lipsită de griji. Liniștea satului e însă tulburată de apariția unui grup misterios de emigranți despre care nu se știe de unde vin și care încep să amenințe siguranța și echilibrul satului. Concomitent, apare și un bărbat care se dovedește a fi tot român, Vladimir, venit la rândul lui în vacanță în micul sat bulgar. Deși aparent necunoscut celorlalți, singura care se dovedește, totuși, că îl cunoaște pe străin este Lucia, doar că aceasta nu este dispusă să mărturisească legătura ei cu Vladimir. La scurt timp, în satul liniștit de la malul mării se petrece un eveniment neașteptat: copilul unor săteni dispare fără urmă, fapt care alertează poliție și localnici deopotrivă. Deși la început bănuiți sunt emigranții, mărturiile celor care l-au văzut ultima dată pe copil duc spre Vladimir, care nu este complet străin de dispariție. Astfel se țese o pânză de vinovății, adevăruri trunchiate și trădări în jurul acestui cuplu neașteptat, format din Lucia și Vladimir care, deși la început aparent străini, se arată pe măsură ce trece timpul pe cât de legați în trecutul lor, tot mai dezbinați de evenimentele recente.

Şapte ani. Atât a durat să construiesc filmul, de la primul schelet al poveștii transformat în primul draft până azi, când scriu rândurile astea. Și încă nu s-a terminat. Cu adevărat „Marea aventură”. Mi se pare că au trecut într-o clipă, dar, dacă mă gândesc mai bine, e mult, poate chiar un pic prea mult. În cei şapte ani am pierdut oameni apropiați, pe unii prin moarte, pe alții prin despărțiri și, în procesul ăsta dureros, s-a modelat și filmul și s-a transformat în povestea de acum, despre ce înseamnă să pierzi dragoste, oameni, lucruri, locuri, despre a fi străin și despre înstrăinare. Mai ales despre străinul din fiecare dintre noi. L-am filmat în vara lui 2023, cu o echipă mică de oameni care au fost de acord să vină cu mine într-o călătorie complicată, dar și extrem de frumoasă. Călătoria, însă, încă nu s-a terminat – Cecilia Ştefănescu

„Anul nou care n-a fost” – Bogdan Mureşanu

Sinopsis: Este 20 decembrie 1989, România fierbe, dar nimeni nu vorbește despre asta. Viața pare să se desfășoare ca de obicei: piese de teatru cenzurate, case demolate, proletari adunați pentru o manifestație uriașă, momente artistice studențești care batjocoresc comunismul, în același timp cu spectacolele de Anul Nou care îl glorifică pe Ceaușescu. Dar, în disconfortul locuințelor neîncălzite, oamenii se luptă în continuare cu vechile probleme ale omenirii: diferențele de opinie dintre tată și fiu, nostalgia dulce după un fost iubit sau ura față de soacră. Și, mai presus de toate, Securitatea veghează cu vigilență. Șase povești de viață aparent paralele se întâlnesc de-a lungul unor puncte invizibile ale acestei tragicomedii și, la un pocnet de petardă, toate se îndreaptă spre o rezolvare comună: sfârșitul unei lumi, căderea regimului comunist din România.

Am început să lucrez în 2017 cu Adrian Văncică și Ioana Flora la un scurt metraj care se numea „Cadoul de Crăciun”. Îl vedeam deja ca pe un fragment dintr-un film mai mare, dar încă nu ştiam cum ar fi trebuit să fie alcătuit tabloul complet. Șase ani mai târziu, lucrasem cu încă 36 de actori la acest film căruia i-am spus „Anul nou care n-a fost” și care include câteva fire narative care se tot împletesc pe parcursul unei singure zile și o dimineață. E un film care documentează întrucâtva şi devenirea celor care au lucrat la „Cadoul de Crăciun” până la aceste „Anul nou care n-a fost”. Am rugat câțiva dintre actorii care au jucat în film să scrie două-trei rânduri. Mi-aş fi dorit ca toti cei care au apărut în montajul final să fi scris ceva aici, dar nu ar fi fost rezonabil, aşa că vom citi părerile a numai cinci dintre cei 36 de actori – Bogdan Mureşanu

Nu ştiu dacă în istoria filmului a mai fost vreun film făcut în aşa mult timp… cu o pauză de atâţia ani între început şi final. Şase ani, în cazul nostru. Nu mă plâng, dar asteptarea asta nu a fost deloc uşoară. Câte planuri şi discutii am avut cu Bogdan în tot acest timp… parcă eram doi nebuni care puneau la cale o spargere care tot nu se mai întampla odată. Cred că se poate numi, uşor, obsesie. Acum, când filmul e gata, am mari emoţii despre cum va fi primit de public, pentru că d-aia faci filme, să fie văzute, nu? Am mare încredere că lumea se va bucura să vadă o comedie neagră, excelent scrisă, jucată, regizată. Şi nu e doar marketing ce zic, e ce cred eu cu adevărat. „Anul nou care n-a fost”, da? – Adrian Văncică

Prima zi de filmare pentru mine a început cu o fugă zdravănă prin zăpadă şi multe aruncături. Ajunşi la faţa locului, Bogdan a văzut că zăpada e mai mult noroi – deci fuga zdravană prin noroi – şi a decis să se joace puţin cu mizanscena şi cu textul. Adică să îl schimbe, mai pe româneşte, pentru că nu mai era zăpadă, ci noroi. Plin de emoţii, am încercat să mă descurc cumva (na, schimbă textu’, schimbă una-alta), lipsit de experiență cum eram, dar el la inceput nu părea mulţumit, m-am speriat şi, ughhhh, am dus-o eu cumva la capăt şi mi-a trecut un gând prin cap pe care i l-am spus a doua zi. Hai, poate a treia, că încă nu eram prieteni: Bogdan, cred că am intrat în Liga Campionilor cu tine aici şi nu ştiu dacă să mă sperii sau să mă bucur – Vlad Ionuţ Popescu

Există întâlniri despre care ştii că sunt definitorii pentru viitorul tău. La casting am ajuns pentru că Universul a decis că trebuia să ne întâlnim. Nu o să scriu toata povestea, cert e că Bogdan m-a auzit într-o probă în care apăream cu spatele şi a vrut să mă vadă – câteva săptămâni mai târziu am primit telefonul. Mi-am dorit enorm să o joc pe Florina, pentru că e o partitură cu care nu te întâlneşti foarte des în meserie. Îmi amintesc că prima etapă de filmări a durat şapte zile. Nu există niciun cadru fără mine. Parcă am făcut o şcoală în săptămâna respectivă. Parcă am trăit o viaţă de om în săptămâna aia. Mă simt norocoasă şi sunt recunoscătoare să fac parte din acest proiect. Şi abia astept să văd cum va primi publicul povestea. E un film atipic pentru industria noastră şi asta cred că e foarte bine – Nicoleta Hâncu

Pentru mine montajul filmului a fost o experiență unică datorită faptului că structura nu a fost stabilită de la început. Succedarea celor şase poveşti a fost o chestie complicată care a făcut ca filmul să fie ca un organism viu, care în fiecare zi de montaj ne surprindea cu asocieri pentru care eu și regizorul nu eram neapărat pregătiți. Colac peste pupăză, în film am avut și sansa să-mi joc propriul rol, de editor la TVR, ocazie cu care am putut sa văd și partea cealaltă, din fața camerei de filmat. Este un film despre natura umană și modul diferit în care aceasta este percepută de fiecare dintre noi – Mircea Lăcătuş

Am vorbit mult cu Bogdan. Despre filmul pe care urma să-l facem și nu numai. Am filozofat, am vorbit despre ziua aceea, 21 decembrie `89, zi care pentru mine se păstrează cu aceeaşi emoţie ca atunci, în stradă, am vorbit despre Alexandru Tatos. Multe. Într-un final, am spus şi ceva din textul probei. Habar n-am cum a fost. Am plecat încărcată cu emoție şi cu un buchet de flori pe care l-am primit în dar. Nu m-am gândit dacă o să primesc sau nu rolul, mă gândeam numai să-mi rămână bucuria întâlnirii. Am intrat în distributia filmului. Un rol intens, dramatic, provocator. Am filmat cu actori foarte buni, excelenţi, cu o echipă de filmare extraordinară, unul şi unul. Bogdan lucrează într-o concentrare maximă, extremă. Am încercat să prind şi eu din puterea lui. Au mai fost şi mici momente de sporovăială, când ne împartășeam micile semne cu înțelesuri care se petreceau – Emilia Dobrin

„Y” – Alex Baciu, Maria Popistaşu

Sinopsis: Dispariția neașteptată a Ilenei lasă un gol în familia Călărașu. Pentru fiul ei, Radu, dar mai ales pentru nepoata cea mai mare, Olga, moștenirea primită ridică o sumă de probleme morale care amenință confortul unei vieți lipsite de griji.

Probabil că “Y” se naște din mai multe motive. Motorul inițial, cel de a genera un proiect artistic comun, care să „îmi dea să joc” și asupra căruia să avem un control mai mare, a dus la cristalizarea acestei povești despre responsabilitate versus ipocrizie în relație cu beneficiile pe care ți le dă o situație materială bună. I s-a adăugat, ca un strat mai profund, o poveste despre șansă și ereditate, dacă nu cumva despre maternitate – Maria Popistaşu

„Rusalka” – Claudiu Mitcu *

Cinci prieteni vechi, ajunși acum în jurul vârstei de 60 de ani, se revăd câteva zile la întâlnirea anuală tradițională în grupul lor. Una dintre doamne își invită prietenii să petreacă un sejur în resort-ul unde, încă din tinerețe, obișnuiau să își facă vacanțele împreună, la început în formulă de 14, apoi, de la an la an, din ce în ce mai puțini. Unul dintre motivele invitației este ca femeia să își anunțe prietenii apropiați că mai are puțin de trăit. Rusalka este numele locului unde se întâmplă povestea noastră și numele principalei îngrijitoare din resort. În folclorul slav, Rusalka este o entitate feminină, asociată frecvent cu apa, regăsită în reprezentări ca spirit al unei femei tinere moarte prin înec. Însoțiți de trei prezențe feminine care nu își definesc clar proveniența, cei cinci prieteni petrec împreună câteva zile, poate ultimele în formula prezentă, într-o atmosferă la limita dintre realitate și imaginație – Claudiu Mitcu

* Filmul a fost inclus şi în materialul de anul trecut, dar în cele din urmă nu a mai avut premiera în 2023.

EXPERIMENTAL

„Sleep #2″ – Radu Jude

Pe lângă filmul „Opt ilustrate din lumea ideală”, realizat împreună cu Christian Ferencz-Flatz, voi mai lansa în 2024 un alt film de montaj, intitulat „Sleep #2” (aprox. 61 min.). Cinema-ul lui Warhol este pentru mine din ce în ce mai important, de altfel am și publicat un mic text despre filmele lui. „Sleep #2” a început ca un mic omagiu pentru filmul lui Warhol „Sleep” (1964), dar încet-încet a devenit un pic altceva, în primul rând un film experimental-poetic (dacă pot îndrăzni să folosesc această expresie) despre moarte, imagini, faimă, natură și internet (printre altele). Sper să existe posibilitatea de a proiecta acest film și în România, fie în cinematografe, fie în galerii – Radu Jude

DOCUMENTARE

„Opt ilustrate dintr-o lume ideală” – Radu Jude, Christian Ferencz-Flatz *

„Opt ilustrate dintr-o lume ideală” e un documentar de montaj construit exclusiv din clipuri publicitare ale lungii perioade de tranziție românești. Prin asamblarea lor, materialele sunt aduse să vorbească despre viață, moarte și iubire, despre corp și vulnerabilitate, despre natură și supranatural, despre istoria recentă și, desigur, despre socialism și capitalism. Un film între found poetry și enciclopedia lumii contemporane, între arta de tomberon și Summa theologiae – Christian Ferencz-Flatz

* Filmul a fost inclus şi în materialul de anul trecut, dar în cele din urmă nu a mai avut premiera în 2023.

„Care pe care” (titlu de lucru) – Mihai Dragolea, Radu Mocanu

Sinopsis: Doi regizori urmăresc un om de afaceri devenit eco-activist, în timp ce expune mafia lemnului din România. Asta până când cei trei sunt bătuţi de 15 pădurari înarmați. Ce e de făcut acum?

Nu vă temeți, nu e eco, e tragi-comedie, pădurea fiind martora plictisită a gâlcevii noastre umane – Mihai Dragolea

„Nasty” – Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu, Tudor D. Popescu

Sinopsis: Ilie Năstase: primul jucător din istorie care a fost lider în clasamentul ATP, câştigător la Wimbledon şi la US Open. Documentarul retrasează cariera fabuloasă a acestui sportiv venit dintr-o ţară comunistă pentru a domina un sport ultracompetitiv. Temperamental şi arogant, Nasty a fost primul rockstar global al tenisului.

Cum îi spune și titlul în varianta internațională („Nasty. More than Tennis”), „Nasty” e mai mult decât un simplu film despre Ilie Năstase. E o poveste despre anii `70, despre o altă epocă a sportului, a societății în general, total diferită de ce trăim azi. Am adunat imagini de arhivă fabuloase, din toată lumea, care îi vor ajuta pe cei tineri, în special, să înțeleagă legenda din spatele lui Năstase – Tudor Giurgiu

„Nasty” are programată lansarea în cinematografe în aprilie.

„O familie aproape perfectă” – Tudor Platon

Sinopsis: După 30 de ani de căsnicie, părinții mei m-au anunțat că se despart. În timpul acestui proces dureros, m-am îndrăgostit și mi-am întemeiat propria familie. Filmul explorează diferitele forme pe care iubirea le poate lua – între părinți și copii și între copiii care devin părinți.

În tot acest demers am încercat să fiu cât mai sincer și să rămân fidel emoțiilor protagoniștilor. Nu doar că îmi arăt familia în momente intime, de cumpănă, în fața publicului larg, dar simt și responsabilitatea acestei vulnerabilizări în cercurile apropiate sau în fața celor care vor urma să se nască în această familie – Tudor Platon

„Hai, România! Povestea Generaţiei de Aur” – Claudiu Mitcu

Noi facem un documentar care este despre fotbal, fără să fie doar despre fotbal. E și despre societate, despre tranziție, despre trecerea de la comunism la democrație. Fotbalul a fost cel mai important motor al bucuriilor noastre comune în anii  `80 şi `90. Epoca aceea nu mai există și vrem să o readucem la viață și să o dăm mai departe celor pe care echipa națională de fotbal nu i-a făcut încă niciodată fericiți. O să revedeți în documentar și în miniseria documentară oameni importanți din această poveste. Mulți așa cum nu i-ați mai văzut vreodată – Claudiu Mitcu

Filmul va intra în cinematografe la 1 martie.

„O vară de nimic” – Alina Manolache

Sinopsis: Filmul relatează povestea unei veri în care regizoarea rămâne blocată pe o insulă din Grecia, între un eșec pe care învață să-l accepte și un experiment prin care-și propune să renunțe la ambiție, și să facă ”nimic”. Experimentul Alinei, documentat sub formă de jurnal, devine o încercare de protest și totodată o meditație asupra unei culturi care glorifică productivitatea maximă, performanța și munca non-stop.

Vrem să creăm un film care nu numai că documentează o călătorie personală, dar funcționază și ca un catalizator pentru discuții mai ample, despre eșec și muncă în exces, despre cum internalizăm așteptările societății de a fi performanți încontinuu, despre cum putem găsi o balanță între ambiție și bunăstare mintală. Ne dorim foarte mult ca filmul să creeze un spațiu de reflecție asupra termenilor și condițiilor culturii muncii de azi – Alina Manolache

„Leo Records: Strictly for Our Friends” – Ioana Grigore

Sinopsis: „Leo Records: Strictly for Our Friends” spune povestea lui Leo Feigin, cel mai important producător de jazz de avangardă al ultimelor patru decenii. Ajuns la 85 de ani, după zeci de ani în care a lansat muzică interzisă din țările totalitare, decide să se retragă. Cândva un fugar, Leo a trăit multe vieți, sub diferite nume, fără odihnă. În Rusia Sovietică, în Israel, în Marea Britanie. Astăzi, el este captiv în propriul labirint – un depozit neîncăpător al unei arhive cu CD-uri și viniluri care înglobează o întreagă istorie a jazz-ului de avangardă, continuând și acum să se extindă în grădina din spatele casei, dintr-un sat de coastă englez. Deși este pregătit să moară, Leo este încă neliniștit. Leo Records, casa lui de discuri, poate va fi din nou necesară, temându-se că o nouă Cortină de fier se va ridica.

Arhive video din perioade diferite, pe suporturi diferite, fotografii, arhive muzicale, benzi magnetice, sute de digitalizări, scrisori, ziare și reviste, filmări prezente realizate în ultimii șase ani, toate trebuiau să-și găsească un fel firesc de a respira în același corp: filmul. Cred că prin Leo și istoria lui s-a născut o întreagă generație a avangardei, care a luptat pentru libertatea de gândire și expresie, dizolvând bariere. Nu este doar o avangardă muzicală, ci un fel avangardist de a trăi – Ioana Grigore

„Still Nia” – Paula Onet

Sinopsis: O călătorie intimă și fantasmatică în teritoriul hibrid al amintirilor și al modului în care acestea ne transgresează corpurile prin povestea Ștefaniei, care își confruntă trecutul dureros cu ajutorul imaginației și al dansului.

Ne-am cunoscut cu Ștefania pe scena artistică din Metz (Franța), unde locuiesc în prezent. La scurt timp, îmi dezvăluie în fața camerei trecutul pe care l-a refulat și negat timp de 15 ani. Acesta a fost punctul de plecare în film. Ștefania (numită Nia de părinți când era mică) și-a petrecut o mare parte din copilărie în spitalele românești din cauza unui diagnostic greșit, privată fiind de orice exercițiu fizic. Nu caută vinovați, dar vrea să se reconecteze cu corpul ei prin diferite practici corporale (dans contemporan, mișcare sensibilă), precum și prin propria-i artă și imaginație. Am vrut să înțeleg ce se întâmplă când nu mai putem fugi de trecut, când devenim conștienți de amintirile înscrise în corp și cum le transformăm, nu doar intelectual, ci și fizic – Paula Onet

„Vis. Viață” – Ruxandra Gubernat

Sinopsis: Una, Ștefania și Habet vor să plece din România după terminarea liceului. Viața de adolescent e departe de a fi plină de certitudini. Indiferent de dramele și dilemele personale, toți se întreabă același lucru: “Aici sau departe?” Filmat înainte, în timpul și după Covid, „Vis. Viață” („Imaginary Youth”) urmărește viața celor trei, în timp ce descoperă lumea și pe sine, trăindu-și pe deplin tinerețea.

„Apă şi talpă” – Mircea Gherase, Lucian Mircu

Sinopsis: Zece alergători de anduranță pornesc din nord, pe cea mai lungă și frumoasă potecă neîntreruptă din România, proaspăt amenajată, până în partea cealaltă a țării, la Dunăre. 1400 de kilometri, peste 30000 m. diferență de nivel, în 24 de zile. Multe se vor întâmpla între aceste două borne care cuprind o țară (Putna-Drobeta) și zece motive pe zi să renunți: amenințarea urșilor și a câinilor de stână, rătăciri în noapte, alergări fără oprire pe soare și pe furtună, până se jupoaie pielea, cad unghiile și toate măștile. Niciunul dintre participanți nu e finalist garantat. Toți știu că suferința e inevitabilă.

„Apă și talpă” e mai mult decât documentarea în priză directă a acestui proiect sportiv îndrăzneț. Sau un pretext pentru a arăta locuri spectaculoase din România. E demonstrația că mintea și voința ne duc mult mai departe decât crede corpul că poate. E despre depășirea limitelor fizice și a bornelor imaginare. Despre ce se întâmplă când ne punem în cap o idee mare și ne ținem de ea – Mircea Gherase, Lucian Mircu

„Moartea domnului Zagor” – Adrian Dohotaru

Sinopsis: Cu camera lui veche, videograful Iosif Zagor (75 de ani) își documentează ultimii patru ani de viață, singurătatea și boala. Vorbește despre fricile sale și ale vecinilor de a fi evacuat forțat din trei locuri diferite, unde a trăit în condiții precare la bătrânețe.

Filme care au avut premiera mondială în 2023 şi urmează a fi lansate în cinematografe în 2024

„Familiar” – Călin Peter Netzer *

Sinopsis: Dragoș Binder este un regizor român de etnie germană. El și familia lui trăiesc în România. Dragoș vrea să facă un film despre emigrarea lui și a părinților lui în anii ’80, în Germania. Dragoș decide să scrie scenariul cu o fostă iubită, iar această colaborare devine o problemă pentru partenera de viață actuală a lui Dragoș. Construit cu meticulozitatea unei investigații detective, filmul dezvăluie infidelitățile din trecut ale părinților săi și relațiile disfuncționale pe care Dragoș le are cu oamenii importanți din viața sa. Suntem atrași în intimitatea intolerabilă a familiei Binder și asistăm la procesul care îl obligă pe Dragoș să se vadă pe sine: omul care îi rănește și îi folosește pe cei din jurul lui, încercând să dea viață unui film.

„Familiar” este un film despre căutare, adevăr și identitate. Eroul principal al filmului – și creatorul lui totodată -, Dragoș Binder, devine spectatorul propriei vieți și putem intui că, la fel ca spectatorul, Dragoș își află sensurile abia după ce filmul s-a încheiat – Călin Peter Netzer

* Filmul a fost inclus şi în materialul cu premierele de anul trecut. Lansarea în cinematografe va avea loc la 26 ianuarie.

„Horia” – Ana-Maria Comănescu *

Sinopsis: Horia are aproape 18 ani și nu a ieșit niciodată din sat, până în ziua în care fuge de acasă pe vechea motoretă Mobra a tatălui său.

Un road-movie colorat și însorit, despre drumul inițiatic al unui puști și oamenii pe care-i întâlnește pe parcurs. Un film old-school, cheesy, cu umor, clișee, muzică, furie adolescentină, energie feminină – Ana-Maria Comănescu

*  Filmul a fost inclus şi în materialul cu premierele de anul trecut.

„Clara” – Sabin Dorohoi *

Sinopsis: Clara e o mamă singură care lucrează în străinătate, asemeni milioanelor de românce care muncesc departe de familie. Are grijă de o fetiță de 6 ani, de care s-a atașat foarte mult. E angajata unei familii din Ulm, un oraș german de pe malurile Dunării. În contextul migrației economice, a fost nevoită să-și părăsească băiatul de 12 ani, care e acum în grija bunicului. Cei doi locuiesc într-un sat românesc, aflat tot pe malurile Dunării. Dezamăgit și simțindu-se abandonat de mama sa, băiatul fuge de acasă într-o încercare copilărească de a ajunge la Clara: pleacă cu o barcă în amonte pe Dunăre. În acest context, Clara trebuie să se întoarcă acasă și să conștientizeze responsabilitatea sa pentru acțiunile fiului. Când se întoarce în România, băiatul este deja în siguranță la spital. Dar sentimentele sale față de ea s-au schimbat mult. Într-un sat cu bătrâni și copii lăsați în urmă, într-o lume fără șanse de a-și asigura un trai decent, Clara se luptă să repare relația cu fiul ei. E sfâșiată între dragostea pentru propriul copil și sentimentele materne pentru fetița pe care o îngrijește în Germania.

Filmul prezintă o problemă socială internațională – maternitatea trans-națională. În ultimii 15 ani, peste 5 milioane de români au părăsit țara și au abandonat peste sute de mii de copii, care au ajuns sa fie crescuți de bunici sau alte rude. Migrația forței de muncă și copiii care sunt lăsați în urmă sunt probleme sociale pe care le găsim în multe țări: Ucraina, Mexic, Spania, Portugalia, Polonia și chiar Rusia. Publicația Financial Times consideră că migrația românească este a treia cea mai mare din lume, după refugiații de război din Ucraina și Siria. Proiectul este bazat pe un film de scurt metraj pe care l-am scris în 2012. S-a numit „Calea Dunării” și a călătorit prin multe festivaluri. Dar poate cea mai interesantă expunere internațională a fost o proiecție specială în timpul concursului Eurovision 2015, când scene din film au fost folosite în clipul muzical „De la capăt” al trupei Voltaj. După toată această expunere, am decis să dezvolt această temă în primul meu film de lungmetraj. Și astfel s-a născut „Clara” – Sabin Dorohoi

* Filmul a fost inclus şi în materialul cu premierele de anul trecut.

„Captura” – Adi Voicu

Sinopsis: Imaginile televizate arată că protestatarii au invadat centrul Bucureștiului. Sentimentul eliberării din propria lui captivitate îl determină pe Sami să ia contact direct cu realitatea. Ascuns în spatele camerei de filmat, devine victima jandarmilor care tocmai au eliberat Piața Universității. Trecerea neașteptată din planul virtual în cel real îi determină schimbarea radicală a percepției asupra propriului univers.

„Magnificent Sky” (documentar) – Alexandru Badea

Sinopsis: Teoria și practica se întâlnesc cu zgomotul realității într-un portret al compozitorilor de avangardă Iancu Dumitrescu și Ana-Maria Avram. Impulsionați de idealul unei revoluții a sunetului pe plan mondial, cei doi artiști au elaborat o filozofie inovatoare asupra compoziției și a interpretării, rămânând consecvenți în căutările lor și loiali unei abordări fenomenologice a muzicii. Ei au creat Ansamblul Hyperion International ca o invitație pentru muzicieni din toate genurile să li se alăture în efortul de a pune bazele unei școli de muzică spectrală. Filmul explorează această aventură sonoră din perspectiva protagoniștilor și reprezintă, de asemenea, o meditație asupra singurătății, a timpului și a morții.