Ai fost vreodată în mijlocul unei clipe? Poate da sau poate nu. Dar cu siguranţă uneori ţi-ai dorit să treacă timpul mai repede şi alteori să se oprească.
Un articol de Loreta Popa|17 august 2014
Oamenii au această tendinţă, deşi ştiu adevărul. Nu poţi da timpul înapoi. Realmente, nu poţi. Dar următoarea clipă îţi poate răspunde celor mai fierbinţi rugăminţi.
Să negi asta înseamnă să negi cea mai importantă parte a viitorului. Când ai un timp infinit, nimic nu mai este special. Nu poţi aprecia lucrurile pe care le ai fără pierderi sau sacrificii. Există un motiv pentru care Dumnezeu face ca zilele omului să fie numărate. Ca fiecare dintre ele să fie specială. Când începi să numeri clipele, bucuria de a trăi între două răsărituri de soare este pierdută. Când măsori viaţa, nu o trăieşti.
“Măsura timpului”, cartea lui Mitch Albom apărută de curând la Editura Rao, este o fabulă convingătoare despre primul om de pe pământ care a ales să numere orele, să măsoare timpul.
Eşti impresionat. Nu ai altă şansă. Din clipa în care cartea ajunge în mâinile tale este imposibil să nu o citeşti până la capăt. O poveste greu de uitat, splendid scrisă, simplu, direct, fără artificii. Un basm pentru oameni mari, care au uitat să-şi preţuiască viaţa la adevărata ei valoare.
Vorbind despre sensul vieții și al morții, dar şi despre timp, această carte mi-a amintit de piesa lui Lovinescu, “Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă”, o bijuterie a teatrului românesc pe care sufletul meu o poartă la zilele de sărbătoare.
Perfect măsurate, în pasaje aproape de aceeaşi lungime, personajele sunt dezvăluite cititorilor în egală măsură. Până acum, mărturisesc, nu am auzit de Mitch Albom. Dar cred că orice aş fi citit despre el nu m-ar fi impresionat aşa cum a reuşit cartea lui.
Mitch Albom, jurnalist, scenarist şi dramaturg foarte bine cunoscut, a ales să spună o poveste altfel. Inventatorul primului ceas din lume, Dor, este pedepsit pentru încercarea de a măsura cel mai mare dar al lui Dumnezeu, Timpul. El este exilat într-o peșteră timp de secole și forțat să asculte vocile tuturor celor care vin după el.
Aşteaptă în singurătate timp de secole, ascultă rugăminţile oamenilor, caută fără să găsească drumul de întoarcere. Sfâşiat, distrus de lipsa celor dragi, Tatălui Timp sau lui Dor i se acordă libertatea, împreună cu o clepsidră magică și o misiune. Aceea de a găsi un suflet care vrea prea mult timp şi altul care vrea prea puţin.
Astfel, învăţând aceste suflete despre adevăratul sens al timpului, se putea răscumpăra. Dor se întoarce în lumea din care a venit, citeşte, învaţă, descoperă, pătrunde adevăratele sensuri ale vieţii, primeşte răspunsuri la rându-i, dar mai ales urmăreşte şi ascultă. Găseşte o adolescentă care este pe cale să renunțe la viață şi un om de afaceri bogat care vrea să trăiască pentru totdeauna. Pentru a se salva pe sine, el trebuie să salveze aceste suflete şi să le ofere o lecţie despre Timp.
Albom a găsit un mod original de a atrage atenţia asupra adevăratului sens al vieţii, a inspirat cititorii de pretutindeni să-și reconsidere noțiunile despre timp, despre cât de prețios este acesta cu adevărat.
Am învăţat din cartea lui că abia când suntem cu adevărat singuri putem îmbrăţişa singurătatea altcuiva, că niciodată nu este prea târziu sau prea devreme, ci este atunci când trebuie să fie. Şi că uneori, atunci când nu-ţi dă nimeni dragostea pe care o doreşti, să dăruieşti te face să crezi că o să primeşti.
Dor, personajul principal al cărţii, a vrut să controleze timpul. Ca pedeapsă, dorinţa i-a fost îndeplinită. În pielea lui am încercat să mă pun şi eu şi mi-am primit răspunsuri unul după altul la întrebări de genul “Ai numărat clipele?” “Le-ai folosit oare cu înţelepciune?” “Ai ştiut să fii nemişcată?” “Să preţuieşti?” “Să fii recunoscătore?” “Să înalţi sau să fii înălţată?” “Un scriitor cu suflet”, aşa este numit Mitch Albom de critica de specialitate de peste Ocean. Dacă aveţi şansa să puneţi mâna pe această carte, vă rog nu ezitaţi. Găsiţi timp să o citiţi! Nu veţi regreta!
Foto: Carlos Osorio
