Matthew McConaughey va primi o stea pe Walk of Fame din Hollywood
https://www.ziarulmetropolis.ro/matthew-mcconaughey-va-primi-o-stea-pe-walk-of-fame-din-hollywood/

Actorul american Matthew McConaughey, care şi-a început anul cu un trofeu Oscar pentru prestaţia din filmul „Dallas Buyers Club”, va primi o stea pe Bulevardul celebrităţii – „Walk of Fame” – din Hollywood.

Un articol de Petre Ivan|9 noiembrie 2014

Matthew McConaughey, 45 de ani, îşi va încheia anul cu încă o distincţie, o stea pe Walk of Fame din Hollywood, care îi va fi acordată pe 17 noiembrie, potrivit unui anunţ făcut de organizatorii acestui eveniment, informează contactmusic.com, citat de Mediafax.

Această distincţie va completa un an plin de premii pentru Matthew McConaughey, care a primit în februarie şi un Oscar pentru interpretare, pentru rolul din filmul „Dallas Buyers Club”, de Jean-Marc Vallée.

Totodată, în luna octombrie, McConaughey a fost premiat de Cinemateca Americană, în semn de recunoaştere a contribuţiei sale în domeniul cinematografiei.

Matthew McConaughey a devenit cunoscut în 1993, după rolul din comedia „Marea ameţeală/ Dazed and Confused”, construindu-şi ulterior o carieră strălucitoare la Hollywood, cu filmele „Eu cu cine mă mărit?/ The Wedding Planner”, „Cum să scapi de un tip în 10 zile/ How To Lose A Guy In 10 Days”, „Sahara” şi „Aurul nebunilor/ Fool’s Gold”. Actorul american a putut fi văzut în 2009 pe marile ecrane în comedia romantică „Fantomele fostelor iubite/ Ghost of Girlfriends Past” şi a jucat rolul principal în drama „Avocatul din limuzină/ The Lincoln Lawyer”, care a avut premiera în 2011.

În ultimii ani, actorul american s-a remarcat în filmele „Băiatul cu ziarele/ The Paperboy” şi „Mike meseriaşu’/ Magic Mike”, iar printre cele mai recente roluri ale sale se numără cele din „Dallas Buyers Club”, de Jean-Marc Vallée, care i-a adus un premiu Oscar pentru interpretare, şi „Lupul de pe Wall Street”.

În prezent, Matthew McConaughey poate fi văzut pe marile ecrane în filmul „Interstellar: Călătorind prin Univers”, în regia lui Christopher Nolan, care a avut premiera vineri în cinematografele din România, fiind distribuit de Freeman Entertainment.

Foto: Matthew McConaughey – cinemagia

10
/07
/23

Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de invitaţi din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte fac parte din programul ediţiei a zecea a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii.

05
/07
/23

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

05
/07
/23

Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.

25
/06
/23

Luna iulie aduce în cinematografele din România trei filme de festival care merită atenţie: "În bătaia focului", al germanului Christian Petzold, "Mi-e silă de mine", al norvegianului Kristoffer Borgli, şi "Falcon Lake", al canadienei Charlotte Le Bon.