Meandre. Simfonia jocurilor secunde
https://www.ziarulmetropolis.ro/meandre-simfonia-jocurilor-secunde/

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE În „Meandre” (1967), unul dintre cele mai îndrăzneţe şi inovatoare filme ale cinematografiei române, Mircea Săucan reinventează după propria sensibilitate timpul şi spaţiul.

Un articol de Ionuţ Mareş|29 martie 2015

O iubire neîmplinită. O căsătorie de convenienţă. O carieră distrusă de invidie. O căutare a adevărului despre părinţi. Patru idei care ar putea ţine loc de rezumat al scenariului scris de Horia Lovinescu şi fructificat de Mircea Săucan în „Meandre”.

Însă firul narativ este poate cea mai puţin importantă parte în construcţia (să nu uităm că intrăm într-o lume a arhitecţilor!) ridicată de Săucan şi principalii săi colaboratori – directorul de imagine Gheorghe Viorel Todan și compozitorul Tiberiu Olah.

Cel mai nedreptăţit cineast român ne propune o operă unicat în istoria nu foarte bogată în mari realizări a cinematografiei noastre.

În „Meandre”, Mircea Săucan reinventează după propria sensibilitate timpul şi spaţiul. Chiar şi după mai multe vizionări, este dificil de plasat cu exactitate toate scenele în evoluţia relaţiilor dintre personaje. Însă tocmai prin ocolirea convenţiilor cu care suntem obişnuiţi şi prin eliminarea graniţelor temporale, „Meandre” se manifestă pe teritoriul realului, al unui real poetic, aşa cum este proiectat de lumea interioară a lui Săucan. Firescul trecerilor de la un moment la altul este firescul aventurii minţii prin avalanşa de amintiri.

meandre

Filmul mimează o incoerenţă epică, însă o simplă revizionare stârneşte revelaţii: fiecare scenă comunică fertil cu oricare alta, nicio replică nu este gratuită, paşii printre “meandre” oferă clarificări suplimentare şi reprezintă surse de bucurie cinefilă. Definitorie în acest sens este scena laitmotiv a filmului (despărţirea din gară), repetată de mai multe ori, fiind de fiecare dată aceeaşi şi diferită, prin acumulări succesive de sensuri.

Aparatul de filmat devine instrument de reconfigurare creativă a spaţiului. Interioarele încăperilor îşi pierd contururile obişnuite, fluidizându-se, devenind locuri ale memoriei, ale unor emoţii pierdute, dar niciodată uitate.
Exterioarele, deşi realiste, capătă sub privirea lui Săucan o poezie aparte, în care materialitatea este transfigurată prin “jocul secund” din sfera imaginarului. Mişcările camerei de filmat sunt supuse trăirilor şi senzaţiilor de moment sau capriciilor memoriei, fără a fi însă în niciun fel banale, plictisitoare sau redundante.

„Meandre” este asemenea unei simfonii, în care imaginea alb-negru întotdeauna surprinzătoare, coloana sonoră atipică, doar aparent abstractă, jocul modern al actorilor, scenariul plin de sensuri şi montajul dinamic se îmbină creativ sub imaginaţia debordantă şi talentul unic cultivate de Mircea Săucan, regizor emigrat în Israel la sfârşitul anilor ’80, după ce a fost izolat şi interzis artistic în ţara nicolaeştilor.

Poate niciun alt cineast român nu a reuşit să surprindă şi să redea cu o aşa sensibilitate acel “ceva” inexplicabil care defineşte o relaţie de iubire neîmplinită, dar consumată în momente intime răzleţe. Cu siguranţă, însă, nimeni din cinematografia română nu a mai filmat ca Săucan vertijul de senzaţii din timpul săruturilor furate pe ascuns sau al unei partide de amor (după acel răscolitor “aş dori să fiu mângâiată” spus de Anda – Margareta Pogonat).

În aprilie 2015 se împlinesc 87 de ani de la nașterea și 12 ani de la moartea lui Mircea Săucan (5 aprilie 1928 – 13 aprilie 2003).

Textul este o variantă ușor modificată a unei cronici apărute în 2012 pe site-ul LiterNet și continuă seria de articole lunare, începută în aprilie 2014, care încearcă să readucă în atenţie filme importante, dar mai puţin cunoscute sau pur şi simplu uitate, ale cinematografiei române de ieri sau de azi.

La această rubrică ați mai putut citi până acum despre: „Vânătoare de vulpi” (1980, r. Mircea Daneliuc), „Când primăvara e fierbinte“ (1961, r. Mircea Săucan), „Ţărmul n-are sfârşit“ (1963, r. Mircea Săucan), „Un om în loden” (1979. r. Nicolae Mărgineanu), „Priveşte înainte cu mânie” (1993, r. Nicolae Mărgineanu), „Salonul nr. 6” (1978, r. Lucian Pintilie), „Dolce far niente” (1998, r. Nae Caranfil), „La capătul liniei” (1982/1983, r. Dinu Tănase), „Apa ca un bivol negru” (1970, film colectiv), „O lacrimă de fată” (1980, r. Iosif Demian), „S-a furat o bombă” (1961, r. Ion Popescu-Gopo).

INFO
Meandre, 1967
Regia: Mircea Săucan
Distribuție: Mihai Pălădescu, Margareta Pogonat, Ernest Maftei, Dan Nuţu, Ana Szeles

Sursă foto: aarc.ro

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.

12
/05
/22

“Unde este Anne Frank?, în regia israelianului Ari Folman, este o modalitate inedită prin care publicul poate aprofunda istoria dincolo de manualele școlare sau cărțile de istorie, un promotor al memoriei și al cultivării valorilor democratice, un instrument al educației despre Holocaust, despre importanța combaterii discriminării, rasismului și a atitudinilor extremiste”, declară reprezentanții Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în Romania “Elie Wiesel”, în contextul lansării filmului în cinematografele din țară începnd cu 20 mai.

12
/05
/22

În paralel cu cea de-a 15-a ediție a festivalului One World Romania, în luna mai se vor desfășura mai multe evenimente KineDok, inclusiv în cadrul festivalului. Programul promovează filmul documentar în spații neconvenționale din șase țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Georgia și România.

10
/05
/22

Cel mai complex proiect documentar dedicat naturii din România vine la HBO Max. „România sălbatică”, realizat de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, va putea fi vizionat de abonații platformei de streaming din 12 mai, pe parcursul a trei episoade. În iulie, miniseria va fi difuzată și pe HBO.

09
/05
/22

Walter Robinson, jurnalistul care a condus echipa Spotlight din cadrul publicației Boston Globe în investigația care a primit în 2003 premiul Pulitzer pentru Public Service vine la București, pentru cea de-a 11-a ediție Superscrieri.