Menaj A4 @ Pleshoo Contemporary – patru abordări, un proiect comun
https://www.ziarulmetropolis.ro/menaj-a4-pleshoo-contemporary-patru-abordari-un-proiect-comun/

Pe cât sunt de frecvente expoziţiile de grup în lumea artistică, pe atât sunt de rare cele omogene ca valoare şi concepţie, căci un astfel de proiect necesită ca un grup de artişti capabili să-şi pună laolaltă viziunile personale în subordinea unei idei comune, iar rezultatul să fie unitar şi din punct de vedere al formei.

Un articol de Ştefania Dumbravă|18 noiembrie 2014

Un astfel de grup aterizează la Pleshoo Contemporary miercuri, 19 noiembrie 2014, de la ora 19.30, când Andrei Tudoran, Ruxandra Răileanu, Radu Rodideal și Delia Andrieș propun publicului o viziune cvadruplă asupra erotismului și intimității, sub titlul Menaj A4.

Reunite sub aceeași tematică, abordările celor patru artiști rămân foarte diferite, având în comun consecvența cu care se feresc de soluțiile formale facile. Aluzia, fie

Delia Andries

Delia Andries

ea de tipul sugestiei de atmosferă (așa cum o practică Radu Rodideal) sau de tipul sinecdocei (soluția preferată de Delia Andrieș), este cuvântul de ordine.

Lucrările lui Radu Rodideal conturează atmosfere intime, casnice, în care cuplul în raporturi de putere opuse este personajul principal, eliberat de mitologii estetizante și de măști sociale politicoase.

Cadrul familial al căminului devine scena manifestărilor necosmetizate și necenzurate, reprezentate simbolic în două imagini sumbre, apăsătoare, statice.

Ipostaza opusă se prezintă în formula fetișizării încărcate de simbolistică mitologică și sexuală, sugerată de fructul și frunza de smochin din fundal, transformate în decor casnic.

Venerația, fundamentală mecanismului fetișizării, se insinuează în fundal sub aspectul tapetului încărcat de simbolul domniei celeste și terestre, floarea de crin.

Sinecdoca vizuală pe care se construiesc lucrările Deliei Andrieș pune privitorul în postura privilegiată (chiar dacă dirijată atent de artistă) de a încheia cercul intepretării, descifrând sugestia ascunsă în detaliile iconice asociate erotismului sau în formele care amintesc de testul Rorschach, cu care au în comun intenția de a suscita o reacție psihologică la forma abstractă.

Ruxandra Raileanu

Ruxandra Raileanu

În absența obiectului uman al dorinței, artista așază responsabilitatea interpretativă în terenul spectatorului, aducând în scenă problema subiectivității, însă, simultan, și pe aceea a posibilității reale de independență a privitorului în raport cu intențiile autorului.

Antrenând privitorul într-un plonjon în detaliile unui univers microscopic secret, Ruxandra Răileanu reușește să conserve atmosfera ireală, suprarealistă, de la o abordare la alta.

Dansul siluetelor fluide, oglindit și deformat ca într-o picătură de apă, completează antropomorfic particula studiată în hiperdetaliu. Silueta umană nu este străină

acestei lumi a texturilor și structurilor secrete revelate, din care face parte organic. Ea locuiește acest spațiu ca o prezență inconștientă și pasivă, supusă acelorași reguli ca și restul materiei, ceea ce permite suspendarea completă a așteptărilor realiste din partea spectatorului și imersia acestuia în

Radu Rodideal

Radu Rodideal

universul creat.

În acest ansamblu de abordări diferite, Andrei Tudoran introduce problematica privirii, centrală tuturor aspectelor erotismului și intimității, însă în forma ei inversată, prin refuzul formulat de ochii închiși ai personajelor.

Citatele din imagistica electronică de zi cu zi transformă imaginea într-un joc pe granița dintre reprezentare și realitate. Totodată, detaliul ochilor închiși corelat cu direcția privirii răstoarnă raportul dintre cel care privește și cel ce este privit.

Așezată astfel într-o permanentă oscilație, relația dintre subiect și obiect, privitor și privit devine, dincolo de accentul ludic al iluzionismului, adevărata miză a imaginii și cheia de lectură a proiectului comun al celor patru artiști.

Foto: Menaj A4  – Pleshoo Contemporary

 



31
/10
/18

În perioada 29 octombrie - 13 noiembrie se desfășoară, în București și în alte 5 orașe din țară, proiectul „Mă vezi? 1918 într-o altă lumină”, în cadrul căruia vor fi iluminate arhitectural 10 clădiri a căror istorie este strâns legată de momentul Marii Uniri și de ultimii o sută de ani. Proiectul, cofinanțat de Ministerul Culturii și Integrării, se derulează în Capitală și în Iași, Constanța, Sighet, Arad și Alba Iulia.

31
/10
/18

S-a încheiat unul dintre cele mai importante evenimente de arhitectură din România și din euroregiune: BETA 2018 - bienala timișoreană de arhitectură organizată de către Ordinul Arhitecților din România - Filiala Teritorială Timiș, care a avut loc în perioada 28 septembrie – 28 octombrie.

30
/10
/18

MAD(e) in Romania, unul dintre cele mai importante evenimente de cultură și artă contemporană din Timișoara, continuă cu inaugurarea, săptămâna aceasta, a două noi expoziții de afișe activiste și sociopolitice, dar și cu o serie de discuții ale unor regizori de film cu vizionarea producțiilor lor angajate social și politic, alături de mulți alți invitați.

18
/10
/18

Walk & Shoot a reprezentat în ultimii doi ani o alternativă unică pe piața din București la workshopuri și ateliere de fotografie. Fiind gândit de o echipă cu experiență în organizare de evenimente culturale, dar aflată în afara zonei de fotografie, și în colaborare cu fotografi cunoscuți și respectați la noi, Walk & Shoot reușise să iasă din tiparul „hai să învâțăm despre diafragmă, iso și timp de expunere în timp ce stăm cu toții într-o cameră și ne uităm la un ecran de proiecție”.

12
/10
/18

Timp de o lună, 28 de artiști angajați social și politic, 8 regizori de film, 16 cercetători în arte vizuale și discipline conexe vor participa la proiectul "Mad(e) In Romania", aflat la intersecția dintre artă, politică și dialog. Mihai Șora, Caterina Preda, Ileana Pintilie, Dan Perjovschi, Ion Barbu, Claudiu Cobilanschi, Mircea Toma sunt o parte din cei care vin la Timișoara pentru a spune cum arată arta care ține cetățenii treji și le face vocea auzită. "Mad(e) In Romania" va avea loc în perioada 15 octombrie – 20 noiembrie

08
/10
/18

„Monumente în mișcare – patrimoniu dispărut” 2018, proiect produs de Nasui collection & Gallery și Muzeul Județean de Istorie Brașov, își propune promovarea patrimoniului istoric al Brașovului dispărut, prin producția și plasarea în spațiul public a două sculpturi de mari dimensiuni, contemporane, temporare și neintruzive, prin organizarea de module educaționale pentru tineri și printr-o expoziție documentară outdoor dedicată publicului larg.

06
/10
/18

Au mai rămas două săptămâni până la începutul Festivalului Național de Teatru, ediția a 28-a, care se va desfăşura la Bucureşti, în perioada 19 – 29 octombrie. În an centenar, peste 100 de evenimente sunt propuse publicului în cele 11 zile de Festival.