CRONICĂ DE FILM „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism“ duce la un nou nivel stilistica minimalistă şi tentativa de conceptualizare a realităţii pe care Corneliu Porumboiu le-a început în „A fost sau n-a fost?“ (2006) şi pe care le-a continuat în „Poliţist, adjectiv” (2009).
Un articol de Ionuţ Mareş|18 septembrie 2013
CRONICĂ DE FILM „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism“ duce la un nou nivel stilistica minimalistă şi tentativa de conceptualizare a realităţii pe care Corneliu Porumboiu le-a început în „A fost sau n-a fost?“ (2006) şi pe care le-a continuat în „Poliţist, adjectiv” (2009).
Nu este, obligatoriu, un nivel superior, dar este cu siguranţă unul mai radical şi experimental, care riscă să ia pe nepregătite o bună parte a publicului românesc.
„Metabolism“ este un film profund autoreferenţial, care demonstrează unele din obsesiile de cineast ale lui Porumboiu: cadrele lungi (numai 17 în total), timpul real, un grad cât mai ridicat de obiectivitate, ideea de interval şi de trecere, respingerea naraţiunii de tip clasic, testarea aşteptărilor şi a limitelor spectatorilor.
Porumboiu realizează un film despre ce se ascunde în spatele unui film. O demitizare cerebrală şi, pe alocuri, căutat-demonstrativă a procesului de asamblare a unei producţii cinematografice, din perpectiva regizorului-scenarist. Un exerciţiu de cinema solicitant, dar a cărui vizionare poate oferi satisfacţii de lungă durată, în special (dar nu exclusiv) cinefililor cu gusturi exersate.
Story-ul – o aventură între un regizor de film, Paul (Bogdan Dumitrache), şi o actriţă secundară, Alina (Diana Avrămuţ), în timpul turnării unui lungmetraj politic – este doar scheletul. Pretextul de la care porneşte Porumboiu în tentativa de a decortica lent mecanismele prin care arta (în acest caz, filmul) apropriază realitatea, iar aceasta din urmă o transformă decisiv pe prima.
Este o pendulare continuă, ca în momentul în care, imediat după ce Alina repetă sub privirile lui Paul o secvenţă ce urma să fie filmată a doua zi, ajungem să vedem o formă asemănătoare a respectivei secvenţe, doar că protagonist este însuşi regizorul.
O scenă din „Metabolism“, cu Diana Avrămuţ (stânga), Bogdan Dumitrache şi Mihaela Sârbu
Aşa cum ne-a obişnuit, Porumboiu joacă deschis şi cinstit, cu cărţile pe faţă. Lansează o ipoteză, pe care apoi o exemplifică, aproape obsesiv, cu o precizie infinitezimală (discuţia de la început despre durata unui cadru filmat pe peliculă, discuţiile repetitive despre abordarea rolului de către Alina, secvenţa endoscopiei etc).
Este un didacticism deloc supărător, deoarece se salvează prin ironie şi umor, prin scenografia exotică, atipică universului cinematografic românesc, prin încadraturile picturale, din care au fost eliminate planurile secunde şi mişcarea personajelor, prin jocul afectat, plat, uniform, bressonian, al actorilor. Personajele nu sunt purtătoare de psihologii, aşa cum ne serveşte cinematografia mainstream. Ele doar există şi dialoghează, în timp ce acţiunile lor sunt minimale.
Citiţi şi: Corneliu Porumboiu, despre „Metabolism“: „Cred că e un film bun“
„Metabolism” este o epură, o diagramă, o formă de abstractizare până la limita unui limbaj cinematografic criptic, până la marginea unei autoreferenţialităţi care îşi este suficientă aproape doar sieşi.
„Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism“ intră de vineri, 20 septembrie, în cinematografe, distribuit de Independenţa Film.
Dacă v-a plăcut articolul, urmăriţi-ne și pe Facebook!
INFO
„Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism“ (România, 2013)
Regia: Corneliu Porumboiu
Cu: Bogdan Dumitrache, Diana Avrămuţ, Alexandru Papadopol, Mihaela Sârbu
Rating: ●●●●○
Ionuţ Mareş, autorul cronicii,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică
