Metabolism va rula în cinematografele din SUA
https://www.ziarulmetropolis.ro/metabolism-va-rula-in-cinematografele-din-sua/

Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”, cel mai recent film al regizorului Corneliu Porumboiu, va fi distribuit în cinematografele din Statele Unite ale Americii, în 2014, de Cinema Guild.

Un articol de Andrada Văsii|26 octombrie 2013

„Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism“, cel mai recent film al regizorului Corneliu Porumboiu, va fi distribuit în cinematografele din Statele Unite ale Americii, în 2014, de Cinema Guild.

Cinema Guild a cumpărat drepturile de distribuţie pentru „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism„, urmând ca lungmetrajul să fie lansat în cinematografele din Statele Unite ale Americii în 2014.

Filmul a fost deja proiectat în SUA, la New York Film Festival, un eveniment care s-a desfăşurat în perioada 27 septembrie – 13 octombrie.

Pelicula „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism” a fost selecţionată în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Locarno, din Elveţia, care s-a desfăşurat în august, precum şi la cea de-a 19-a ediţie a Festivalului de la Sarajevo, care a avut loc în aceeaşi lună. De asemenea, filmul a fost proiectat în secţiunea Contemporary World Cinema de la Festivalul Internaţional de la Toronto, un eveniment care s-a desfăşurat în perioada 5 – 15 septembrie.

Metabolism, un film despre alegerile unui regizor

„Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism” spune povestea unui tânăr regizor (Bogdan Dumitrache), care este pe cale să facă un nou film. În timpul filmărilor, Paul are o aventură cu Alina, o actriţă din filmul lui având un rol secundar. A doua zi va fi ultima a Alinei la filmări.

Paul decide să filmeze o scenă nud cu ea, dar lucrurile se schimbă şi, în loc să filmeze scena nud, Paul îi spune producătorului că suferă din cauza ulcerului. Treptat filmul şi realitatea se suprapun, iar la filmare se întâmplă ceva neaşteptat.

Citiţi şi: CRONICĂ DE FILM Metabolism. Porumboiu sau filmul radical

Filmul îi are în distribuţie pe Bogdan Dumitrache, Diana Avrămuţ, Mihaela Sîrbu şi Alexandru Papadopol.

Corneliu Porumboiu spunea despre personajul principal, Paul, jucat de Bogdan Dumitrache: „Urmărim personajul observându-i limbajul trupului. De asemenea, am ţinut ca el să fie exclusiv ancorat în prezent. Nu este descris prin acţiunile sale, ci prin situaţii şi dialoguri.

Apoi înţelegem că în sinea lui se dă o luptă permanentă: este sfâşiat între filmul său şi relaţia sa cu actriţa, între ambiţiile sale profesionale şi viaţa sa reală, între bucătăria orientală şi cea occidentală. Filmul meu reflectă schizofrenia regizorului: trupul său bolnav care face parte dintr-un organism şi mai mare, lumea înconjurătoare. Acest personaj nu tinde spre eroism.“

Metabolism

Actorul Bogdan Dumitrache, actriţa Diana Avrămuţ şi regizorul Corneliu Porumboiu, la Locarno. unde au prezentat filmul Metabolism

Corneliu Porumboiu este unul dintre cei mai importanţi regizori din noua cinematografie românească, alături de nume precum Cristi Puiu, Cristian Mungiu şi Radu Muntean, notează Mediafax.

Regizorul a luat premiul pentru debut Camera d’Or la Festivalul de Film de la Cannes în 2006, pentru „A fost sau n-a fost?”, o comedie despre cum a fost trăită revoluţia din 1989 într-un oraş de provincie. S-a întors la Cannes, în secţiunea Un Certain Regard, în 2009, cu „Poliţist, adjectiv”. Filmul a primit premiul FIPRESCI şi premiul juriului secţiunii Un Certain Regard.

Foto credit: Festival del film Locarno / Massimo Pedrazzini, Metabolism

07
/03
/14

Câteva dintre cele mai bune scurtmetraje lansate anul trecut pot fi văzute la Festivalul Internațional de Film NexT (3 – 7 aprilie), în două dintre cele mai îndrăgite secțiuni: Short Matters! și Semaine de la Critique. Cea de-a opta ediție a Festivalului NexT va avea loc la Cinema Studio, Elvira Popescu, CinemaPro și Ceainăria Cărturești.

06
/03
/14

Maroc, filmul lui Josef von Sternberg din 1930, vă prilejuieşte întâlnirea cu doi actori de legendă ai Hollywood-ului, Marlene Dietrich şi Gary Cooper. Filmul este difuzat în această seară, de la ora 20.30, pe TVR 2, în cadrul emisiunii Telecinemateca.

06
/03
/14

300: Ascensiunea unui Imperiu, povestit în stilul vizual spectaculos al blockbusterului 300: Eroii de la Termopile, este un nou capitol din epopeea impresionantă, în care acţiunea se desfăşoară pe un nou câmp de luptă - marea. Distribuit de MediaPro Distribution, filmul ajunge pe marile ecrane din tara incepand cu 7 martie.

06
/03
/14

The Broken Circle Breakdown / Paradisul spulberat, drama musical în regia lui Felix Van Groeningen, cu Veerle Baetens şi Johan Heldenbergh, va avea premiera în România vinerea aceasta, 7 martie. Filmul a fost nominalizat la Oscar 2014 pentru “Cel mai bun film străin” şi a fost premiat deja vineri seară la César 2014, în cadrul aceleiaşi secţiuni.

04
/03
/14

Pe 4 aprilie, la doar o lună de la gala premiilor Oscar, Festivalul Internațional de Film NexT (3 – 7 aprilie) își așteaptă spectatorii la o seară cu filme de Oscar și covor roșu, la CinemaPRO din București, la ora 21.00. Oscars Night aduce, în premieră, cele cinci filme nominalizate la trofeul pentru Cel mai bun scurtmetraj, inclusiv câștigătorul categoriei, emoționantul Helium, în regia lui Anders Walter.

03
/03
/14

La peste 10.000 de metri altitudine, Liam Neeson sfidează pericolul şi intră din nou în acţiune, în Non-Stop, un thriller plin de suspans şi situaţii la limita imposibilului.

03
/03
/14

Favoritul "12 Years a Slave" a fost desemnat cel mai bun film al anului la Oscar 2014. Alfonso Cuaron ("Gravity") a câștigat premiul pentru cea mai bună regie, iar Cate Blanchett ("Blue Jasmine") și Matthew McConaughey ("Dallas Buyers Club"), premiul pentru cei mai buni actori în rol principal. Cel mai bun actor și cea mai bună actriță în rol secundar au fost desemnați Jared Leto ("Dallas Buyers Club"), respectiv Lupita Nyong'o ("12 Years a Slave").

28
/02
/14

Galeria M8 vă invită miercuri, 5 martie, de la ora 20.30, la proiecţia filmului mut „Fericirea” („Schastye”, Uniunea Sovietică 1935, în regia lui Aleksandr Medvedkin), acompaniat live de muzica celor de la Karpov not Kasparov.

27
/02
/14

Anul 2013 a fost considerat bun pentru cinematografia de calitate. Iar asta se vede, parţial, în nominalizările la premiile Oscar 2014, dar şi prin filmele care au fost ocolite. Câştigătorii vor fi anunţaţi în noaptea de 2 spre 3 martie.

27
/02
/14

Un atelier de film documentar, 50 de pelicule împărţite în cinci secţiuni, spectacole de teatru, un masterclass al cineastului polonez Marcel Łoziński şi un circuit turistic aparte, în centrul Bucureştiului, fac parte din programul celei de-a şaptea ediţii a Festivalului One World Romania.