Meteor a castigat premiul juriului la BIEFF 2012
https://www.ziarulmetropolis.ro/meteor-a-castigat-premiul-juriului-la-bieff-2012/

Cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti – BIEFF 2012 s-a încheiat duminică seară, la Cinema Scala, cu filmul preşedintelui onorific al festivalului, regizorul Peter Greenaway, „Goltzius and the Pelican Company”. Directorul festivalului, Copel Moscu, a apreciat că ediţia din acest an a BIEFF a fost una de succes şi a […]

Un articol de Andrada Văsii|26 noiembrie 2012

Cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti – BIEFF 2012 s-a încheiat duminică seară, la Cinema Scala, cu filmul preşedintelui onorific al festivalului, regizorul Peter Greenaway, „Goltzius and the Pelican Company”.

Directorul festivalului, Copel Moscu, a apreciat că ediţia din acest an a BIEFF a fost una de succes şi a spus că şi pe viitor va continua să facă acelaşi lucru din dorinţa de a-i învăţa pe tineri despre filmul experimental.

„În fiecare an am avut noi şi noi adepţi. După un calcul sumar am ajuns la concluzia că la ediţia din acest an a BIEFF au fost peste 10.000 de spectatori, ceea ce este un succes şi un record pentru noi şi dorim să rămână aşa şi pentru viitor. Noi ne vom strădui să vă aducem lucruri din ce în ce mai bune, mai interesante şi, bineînţeles, să învăţaţi ceva din genul acesta de cinema”, a declarat Copel Moscu la Gala de închidere.

În cadrul Galei de închidere a evenimentului organizatorii au oferit trei premii – Premiul Juriului, Premiul pentru cea mai bună imagine şi o menţiune speciale.

Premiul Juriului a fost câştigat de pelicula regizorilor germani Matthias Muller şi Christophe Girardet, „Meteor”, distincţia fiind acordată cu sprijinul Universităţii Naţionale de Artă.

Juriul festivalului, compus din Jonathan Pouthier (Franţa), Francois Bonenfant (Franţa), Christophe Leparc (Franţa), Brigitta Burger Utzer (Austria), Anna Abrahams (Norvegia) şi Laurenţiu Damian (România), şi-a motivat alegerea precizând că starea de spirit melancolică a filmului este transformată „într-o călătorie magică în lună, unde senzaţiile vizuale întrerup sentimentul de singurătate”.

„Cei doi autori ai filmului au dat dovadă de creativitate în reîntrebuinţarea found footage-ului folosind puterea expresivă a materialului pentru a o transforma în limba lor poetică în cinema. Imaginile întunecate acţionează ca un ecran în care imaginaţia şi visele de băieţi tineri sunt proiectate, simbolizând aşteptările lor complexe, partajate între temerile şi dorinţa de libertate”, s-a arătat în motivaţia juriului.

Premiul pentru cea mai bună imagine, oferit de Kodak, a revenit filmului portughez „The Waves” în regia lui Miguel Fonseca.

Folosind o naraţiune eliptică, „The Wavesh spune povestea a două surori prinse într-o stranie relaţie de dependenţă reciprocă. Filmul se desfăşoară în decorul dramatic şi impresionant filmat al coastei portugheze – un „paradis pierdut”, devenit şi mai fermecător datorită senzaţiei de fragilitate şi absenţă pe care o emană.

Membrii juriului au fost impresionaţi de „prezentarea subtilă a relaţiei dintre cele două surori” şi de „ciclul de viaţă şi moarte” prezentat în „frumoase imagini ale mării şi peisajului din jur”.

O menţiune specială a fost acordat filmului „Connection Lost” regizat de Paul Oneţ şi Manuela Borza.

„Filmul arată cum un concept inteligent poate duce la situaţii profunde şi umoristice în acelaşi timp. Dialogurile spontane şi uneori absurde ne arată că legăturile familiale oricât ar fi de strânse nu sunt suficiente pentru a depăşi ‘generation gap’. Neîncrederea în culturile necunoscute şi dorinţa de a proteja ceea ce iubesc conduc generaţiile mai în vârstă. Tinerii îşi doresc să se arunce în noi aventuri – în studiile lor, viaţa lor şi în modul lor de a face cinema. Crezul lor este: mijloace simple şi efecte puternice”, se arată în motivarea juriului.

La finalul Galei de închidere a fost proiectat în premieră filmul „Goltzius and the Pelican Company”, cel mai recent film semnat de Peter Greenaway.

Sursa: Agerpres

12
/03
/17

Marţi, 14 martie, ora 18.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu va avea loc lansarea volumului „Bătălia lor. Femeile din România în Primul Război Mondial”, de Alin Ciupală, apărut recent la Editura Polirom. Invitaţi alături de autor vor fi Laura Grünberg și Zoltán Rostás, iar moderatorul evenimentului va fi Valentin Protopopescu.

11
/03
/17

Editura Nemira lansează Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy la care participă via skype scriitori publicați în colecția Nautilus. Ana Nicolau, coordonatorul colecției Nautilus, va fi moderatorul evenimentelor.

10
/03
/17

CRONICĂ DE FILM O binevenită gură de aer proaspăt în cinematografia de limbă română aduce tânăra regizoare Alexandra Balteanu, născută în România, dar stabilită în Germania. Prezentat la San Sebastian, promiţătorul său debut, „Vânătoare”, le are în distribuţie pe Corina Moise, Iulia Lumânare şi Iulia Ciochină, în roluri de prostituate.

10
/03
/17

Competiția Internațională BIEFF 2017 invită publicul la introspecție și dezbatere asupra unor dimensiuni profunde ale naturii umane, în cele două programe tematice Searching for Transcendence: Spirituality in the Digital Age și Cutting the Cord: Family Love and Its Discontents.

10
/03
/17

Duminică, 12 martie, la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta nr. 38), va avea loc o întîlnire cu celebrul și îndrăgitul actor Ion Dichiseanu, cu prilejul lansării volumului Adevărul, mai frumos decît legenda, apărut la Editura Polirom, și în ediție digitală.

10
/03
/17

Timp de aproape o jumătate de secol, Jean-Marie Straub şi Danièle Huillet au realizat câteva zeci de filme, cu o cadență de un film pe an, o mare parte adaptări inspirate de arta europeană, abordând teme din literatură, muzică, pictură.

09
/03
/17

O expoziție inedită a avut vernisajul pe 8 martie, la Centrul Cultural Casa Artelor, o expoziție intitulată „Mama. Eseu despre iubire”, în cadrul căreia 21 de artiști s-au lăsat fotografiați de Cătălina Flămînzeanu, alături de mamele lor.

09
/03
/17

Cum ar trebui să li se predea religia copiilor și adolescenților? Cât de necesară este educația sexuală în școli? Și ce efecte poate avea implicarea Bisericii în cele mai adânci straturi ale societății? Sunt câteva dintre temele – extrem de actuale și în România - puse în discuție de filmul „(M)ucenicul”/ „The Student”, în regia lui Kirill Serebrennikov, care ajunge pe marile ecrane din România din 31 martie, distribuit de Transilvania Film.