Michel Franco, recompensat cu Trofeul ANONIMUL
https://www.ziarulmetropolis.ro/michel-franco-recompensat-cu-trofeul-anonimul/

Michel Franco a fost recompensat, luni, 7 august, cu Trofeul ANONIMUL pentru contribuţia sa la frumuseţea cinematografiei universale. ANONIMUL 14 se desfăşoară în perioada 7—13 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Un articol de Petre Ivan|9 august 2017

„Festivalul ANONIMUL este un festival totalmente diferit, nu am văzut niciodată oameni venind să vadă filme într-un asemenea loc, cu o asemenea dragoste pentru cinema. Nu știu dacă acest Trofeu poate fi acordat de două ori, dar ați putea să mi-l oferiți din nou în 20 de ani, dacă fac același gen de filme”, a spus Michel Franco, în cadrul Galei de Deschidere ANONIMUL 14.

Gala a fost urmată de proiecția în premieră în România a filmului APRIL’S DAUGHTER/LAS HIJAS DE ABRIL, câștigătorul Premiului Juriului Un Certain Regard, la Cannes 2017.MICHEL FRANCO

Festivalul ANONIMUL îi dedică anul acesta un program special regizorului mexican, Michel Franco, în cadrul căruia vor fi proiectate lungmetrajele: Daniel y Ana/Daniel & Ana — nominalizat la Camera d’or la Cannes 2009, Despues de Lucia/After Lucia — câștigător al Premiului pentru Cel mai bun film — Un Certain Regard, Cannes 2012, Chronic și April’s Daughter/Las Hijas de Abril, alături de A Los Ojos/Through The Eyes, co-regizat împreună cu sora lui, Victoria Franco, și de cele două lungmetraje produse de el: 600 Millas/600 Miles, în regia lui Gabriel Ripstein — Premiul pentru debut la Berlinale 2015 și Desde Alla/From Afar, în regia lui Lorenzo Vigas — câștigătorul Leului de Aur la Veneția, în 2015. Regizorul Michel Franco va susține, joi, 10 august o amplă sesiune de Q&A, după proiecția Chronic — recompensat cu Premiul pentru Scenariu la Cannes, 2015.

Ludmila Cvikova, selectorul Competiției, a prezentat cele șase titluri din Competiția de lungmetraj în cadrul Galei de Deschidere, competiția debutând luni, 7 august, cu Burning Birds, în regia lui Sanjeewa Pushpakumara. Gazda serii a fost actorul Alec Secăreanu.

Foto: Michel Franco,  ANONIMUL – facebook

 

31
/07
/23

București, 27 iulie 2023 - Bucharest International Film Festival (BIFF) revine în capitala României pentru a XIX-a ediție care se va desfășura anul aceasta în perioada 15-22 septembrie, aducând în prim plan unele dintre cele mai captivante și inspirate filme din întreaga lume.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

27
/07
/23

A 80-a ediţie a prestigiosului Festival de Film de la Veneţia se anunţă una promiţătoare, cel puţin pe hârtie: nume mari al cinematografiei mondiale concurează pentru Leul de Aur, iar secţiunile necompetiţionale includ la rândul lor cineaşti celebri.

27
/07
/23

August Film este o companie nouă de distribuție a cărei misiune este să aducă publicului din România filme care spun povești personale, filme care au curajul să vorbească despre subiecte incomode, păstrându-și în același timp abordarea umană, plină de emoții autentice, cu care te poți identifica ușor, filme care inspiră - pe scurt, filme pe care cineva le-ar recomanda oamenilor pe care-i iubește.

27
/07
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va fi deschis anul acesta de cel mai nou film al câștigătorului primului trofeu al său. În 2004, la prima ediție, filmul câștigător al competiției de lungmetraj era „Buongiorno, note” în regia lui Marco Bellocchio care revine pe marele ecran de la Sfântu Gheorghe, după douăzeci de ani, cu „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858.

25
/07
/23

De azi și până duminică, pe 30 iulie, poposește în Parcul Tăbăcăriei din Constanța, lângă Țara Piticilor, caravana Filme în aer liber și aduce publicului constănțean 6 proiecții în aer liber ale unor filme de Oscar, dar și spectacole de magie, percuție și pantomimă la care intrarea este liberă. Mai multe detalii se găsesc pe Facebook și pe https://filminaerliber.ro/.

25
/07
/23

Pe 19 iulie, sute de vedete din România au fost prezente la avanpremiera de gală a filmului Barbie distribuit la nivel național de Vertical Entertainment, producție care a pictat întreaga lume în roz. Evenimentul a avut loc la Cineplexx din Băneasa Shopping City și a adus o mică parte din Lumea Barbie, spre încântarea celor prezenți.

21
/07
/23

Creatrix Fama, organizatorul temerarului Film O’Clock International Festival desfășurat simultan în șapte țări aflate pe meridianul de 25 grade longitudine estică, anunță cu bucurie deschiderea înscrierilor pentru programul de mentorat "Her Story, Her Future". Acest program are ca scop sprijinirea și încurajarea femeilor din industria filmului, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale într-un mediu sigur și susținător.

19
/07
/23

Festivalul Cinemascop vine agale cu a șasea ediție! Sunteți așteptați din nou în grădina de vară din Eforie Sud, între 1-6 august, cu filme, ateliere de creație pentru copii, dar și surprize, cum ar fi o petrecere silent disco. Ca de obicei, intrarea este liberă, iar grădina se deschide zilnic la ora 18:00.

19
/07
/23

Festivalul Ceau, Cinema! a sărbătorit zece ani alături de public şi invitaţi. Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de cineaşti din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte au făcut parte din programul ediţiei aniversare, care a avut loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara.