Micul infern, coborâre în iadul conjugal
https://www.ziarulmetropolis.ro/micul-infern-coborare-in-iadul-conjugal/

Comedia sentimentală Micul infern, aparţinând dramaturgului Mircea Ştefănescu, a inaugurat sâmbătă seara noua sală a Teatrului Naţional Bucureşti, Sala Pictură.

Un articol de Georgiana Ene|8 octombrie 2013

Comedia sentimentală Micul infern, scrisă de dramaturgul Mircea Ştefănescu şi montată de Mircea Cornişteanu, a inaugurat sâmbătă seara noua sală a Teatrului Național București, Sala Pictura.

Scrisă în 1948, piesa nu a obținut, inițial, aprobarea de a fi montată în București, pentru că nu prezenta realitățile noului regim. Premiera absolută a avut loc în 1948, la Teatrul Mic și presa din acea vreme a împărțit lumea în două tabere: prima favorabilă, cealaltă ostilă. Piesa a avut parte de elogii, dar și de insulte grave şi din anumite considerente nu s-a mai jucat timp de douăzeci de ani. În 1968 a fost redată publicului, datorită eminentului om de teatru Ion Focșa, care se stabilise la Pitești, la Teatrul Al. Davila.

Varianta pe care a văzut-o publicul sâmbătă seara nu face decât să confirme spusele lui Nicolae Carandino: „generații noi sunt chemate (…), să servească textul spumos al lui Mircea Ștefănescu, iar acest text se dovedește (…) de o rezistență clasică“.

Textul ingenios și ofertant scris de Mircea Ștefănescu reușește să creeze o stare de bună dispoziție și de confort timp de trei ore pe scena Naționalului bucureștean. Micul infern este o comedie bulevardieră și este radiografia unei familii burgheze, pe parcursul a 40 de ani, timp în care au avut loc două războaie mondiale și o revoluție.

Scrisă în trei acte, povestea lui Mircea Ștefănescu beneficiază de o viziune regizorală aparte, un decor ingenios și surprinde foarte bine căsnicia familiei burgheze a anilor 1900.

Povestea este clasică, iar realizatorii spectacolului creează ambientul perfect pentru a o descoperi. Decorul se schimbă pe parcursul celor trei acte. Putem vedea automobilul de lux, proiectat în fundalul care se schimbă odată cu trecerea anilor (aceasta semnificând statutul social al vremii respective), mobila de bună calitate, mâncărurile alese, hainele şi muzica.

Suntem invitații familiei Arbore, care este formată din mama soacră – excepțională și distinsă, Ileana Stana Ionescu, soția – superbă și proaspătă, Ilinca Goia, soțul – fabulos Liviu Lucaci, alături de prietenul credincios de-o viață, Marius Rizea și de umilul lor servitor, Mielu – Daniel Badale. Vom descoperi viața lor frumoasă, povestea de iubire care îi ține uniți atâta timp, dar și secretele pe care le ascund.

micul infern

Ilinca Goia şi Liviu Lucaci, într-o scenă din spectacolul Micul infern

Se remarcă tinerii actori Ilinca Goia și Liviu Lucaci, pentru că pe parcursul celor trei acte au trebuit să se transforme: de la tineri adolescenți însurăței, în adulți maturi şi apoi în bătrânei simpatici. Emoțiile actorilor din distribuţie au afectat câteva scene, dar regalul actoricesc oferit de Ileana Stana Ionescu a făcut uitate micile stângăcii.

O apariţie trecătoare, dar explozivă este cea a Fulviei Folosea, într-un rol mic, de secretară, dar jucat excelent, care nu face decât să sublinieze și mai bine obiceiurile lumii burgheze de-atunci, pe care le regăsim cu ușurință și în zilele noastre.

Un amănunt impresionant: în anii 70, Ileana Stana Ionescu juca în acestă piesă rolul soției! Este de-a dreptul emoționant, probabil, pentru un actor, ca de-a lungul carierei sale să joace două roluri diferite, în aceeași piesă.

Dialogurile sunt sclipitoare, comicul de limbaj binedispune încă de la început, iar piesa în sine este o bijuterie a teatrului românesc, după cum spunea şi Sică Alexandrescu.

Cine a fost Mircea Ştefănescu, autorul piesei Micul infern

Mircea Ștefănescu (1898 – 1982) dramaturg român contemporan cunoscut publicului ca autor de piese de teatru: Căruța cu paiațe, Micul infern, Rețeta fericirii, Nepotul domnului prefect, ca traducător al pieselor de teatru scrise de: Noel Coward, Jean Anouilh, Jean Paul Sartre, Shspeare, Moliere, sau Omul cu urechea ruptă de Edmond About și autor al unor scenarii de film: Răsună Valea (1947), Telegrame (după Caragiale) și Bădăranii (după Goldoni).

De-a lungul timpului a publicat cronici dramatice și literare în: Epoca, Îndreptarea, Vremea, Rampa, Gazeta, Bis, Spectacolul, Semnalul, La zid, Ordinea, Curentul.

A fost considerat adevaratul creator al comediei sentimentale (Viața românească nr. 4, 1968), a luptat, împreună cu Tudor Mușatescu, Mihail Sebastian și alți dramaturgi de marcă pentru impunerea dramaturgiei originale, într-o epocă în care publicul era interesat aproape numai de producțiile teatrale străine, preponderent cele franțuzești.

A descoperit și încuarjat tinere talente atât în ceea ce privește dramaturgia, cât și arta teatrală, l-a descoperit pe Ion Caramitru pe băncile facultății și l-a distribuit în rol titular în piesa sa, Eminescu, prilejuindu-i astfel debutul, pe prima scenă a țării, în anul 1964.

INFO

Teatrul Naţional Bucureşti

Micul infern, de Mircea Ştefănescu

Regia: Mircea Cornișteanu
Scenografia: Clara Labancz

Durata spectacolului: 2 ore şi 30 minute
Preţ bilete: 40 lei; 20 lei; 10 lei

Distribuţia:
Soacra: Ileana Stana Ionescu
Rodica Popescu Bitănescu
Soția: Ilinca Goia
Soțul: Liviu Lucaci
Doctorul: Marius Rizea
Curtezanul: Dragoş Stemate
Ordonanța: Daniel Badale
Secretara: Fulvia Folosea

Data reprezentaţiilor:

– 12 octombrie, ora 19:30
– 13 octombrie, ora 19:30
– 18 octombrie, ora 19:30
– 20 octombrie, ora 19:30

Rating: ●●●●○

Foto din spectacolul Micul infern – Teatrul Naţional Bucureşti

03
/10
/12

TARA UNDE INGERII VIN DEGEABA Vineri, 5 octombrie, ora 19.00 – PREMIERA Sambata, 6 octombrie, ora 19.00 Povestea plaseaza actiunea in America Latina, intr-un satuc populat de personaje care amintesc de nuvelele lui Gabriel Garcia Marquez si de picturile Friedei Kahlo. Un Inger poposeste in acest spatiu guvernat de decretele Dictatorului, figura ignoranta si autoritara […]

03
/10
/12

Opera Naţionala Bucureşti (ONB) va găzdui, între 12 şi 14 octombrie, o serie de evenimente, organizate cu prilejul închiderii proiectului european studiOpera, informează Biroul de presă al ONB, într-un comunicat transmis, miercuri. Astfel, în datele de 12 şi 13 octombrie angajaţi din instituţii de spectacol din ţară şi străinătate au fost invitaţi să ia parte […]

03
/10
/12

Cotidianul de limbă engleză International Herald Tribune (IHT), livrat cu şareta la începuturile sale chioşcurilor de ziare şi hotelurilor din Paris, celebrează, joi, 125 de ani de la înfiinţare, rămânând încrezător în viitorul său, în pofida revoluţiei digitale care a bulversat industria presei.   „Ca toată lumea, şi noi căutăm soluţia magică”, afirmă Alison Smale, […]

03
/10
/12

Carmina Burana – una dintre cele mai cunoscute partituri din toate timpurile – revine, vineri seară, pe scena Sălii Radio în concertul extraordinar de deschidere a stagiunii Orchestrei Naţionale Radio, sub bagheta noului dirijor principal al orchestrei, Tiberiu Soare.   Din distribuţia celebrei cantate scenice Carmina Burana de Carl Orff fac parte soprana Irina Iordăchescu, […]

03
/10
/12

1938 – A încetat din viaţă Alexandru Averescu, mareşal şi om politic; a participat la Războiul de independenţă (1877-1878), la cel de-al doilea război balcanic (1913), la Războiul de reîntregire naţională (a condus bătălia de la Mărăşti din 1916); a fost prim-ministru (ianuarie – martie 1918) şi ministru în mai multe rânduri între anii 1919 […]

02
/10
/12

Duminicã, 30 septembrie, în sectorul 3 a avut loc lansarea Casei Artelor. Acest proiect a luat naştere sub patronajul primarului Robert Negoiṭã şi se doreşte a fi un loc de promovare şi dezvoltare al abilitãṭilor artistice. Lansarea a mai gãzduit atât un vernisaj de artã modernã, cât şi o expoziṭie de fotografie. Printre invitaṭi s-au […]

02
/10
/12

Profesorul universitar Zoe Petre, fost consilier prezidenţial în mandatul de preşedinte al lui Emil Constantinescu, a fost propusă de grupul senatorial al PNL pentru funcţia de membru al Consiliului de conducere al Institutului Cultural Român (ICR). Biroul permanent al Senatului a primit o serie de propuneri pentru posturile de membri ai Consiliului ICR şi a […]

02
/10
/12

Biblioteca Academiei Române organizează sâmbătă Noaptea Porţilor Deschise, între orele 18,00-01,00, la împlinirea a 145 de ani de la înfiinţare. Potrivit unui comunicat, deschiderea festivă a evenimentului va avea loc în prezenţa conducerii Academiei Române cu vernisarea unei valoroase expoziţii patrimoniale de carte veche românească, urmată de un concert aniversar de muzică bizantină, oferit de […]

02
/10
/12

Cea de-a opta ediţie a „Zilelor culturii române la Munchen” va fi organizată de Institutul Cultural Român de la Berlin în perioada 5 octombrie – 2 decembrie. Potrivit unui comunicat al instituţiei, „Zilele culturii române la Munchen” reprezintă una dintre cele mai importante manifestări culturale şi de diplomaţie publică realizată de asociaţii ale românilor din […]

02
/10
/12

Regizorul palestinian Elia Suleiman, premiat la Cannes şi aclamat îndelung pentru ceea ce critica internaţională numeşte „trilogia palestiniană”, vine în premieră în România, ca invitat special al evenimentului „Les Films de Cannes a Bucarest”.   Potrivit unui comunicat al organizatorilor, Elia Suleiman va asista la deschiderea festivalului cu filmul colectiv „7 Days in Havana”, în […]

02
/10
/12

Concertul extraordinar ce marchează împlinirea a 125 de ani de la naşterea marelui dirijor român George Georgescu va fi susţinut de Filarmonica „George Enescu” joi şi vineri, de la ora 19,00, în deschiderea stagiunii 2012-2013, informează un comunicat al instituţiei remis luni.   La pupitrul orchestrei simfonice se va afla dirijorul Horia Andreescu iar programul […]

02
/10
/12

Pianistul Dan Grigore şi interpreta de folclor Sofia Vicoveanca au primit premii de excelenţă pentru întreaga activitate, în cadrul ediţiei a doua a Galei Premiilor Uniunii Muzicienilor Interpreţi din România (UNIMIR), care s-a desfăşurat luni, la Palatul Cantacuzino-Enescu din Bucureşti. La Gala Premiilor UNIMIR 2012 au fost premiate personalităţile culturale ale vieţii publice româneşti. Astfel, […]

02
/10
/12

Teatrul Naţional Bucureşti prezintă, miercuri, de la ora 19,30, în avanpremieră, spectacolul-coupe „2 x 2” la Sala Mică. Potrivit unui comunicat al TNB prezentat în cadrul proiectului „Uşi deschise pentru toţi”, spectacolul pus în scenă de regizorul Vlad Stănescu este compus din piesele într-un act „Tigrul” de Murray Schisgal şi „Amantul” de Harold Pinter. Spectatorii […]

02
/10
/12

1409 – Este atestată cea mai veche pisanie românească, cea de la biserica Streisângiorgiu (jud. Hunedoara)   1911 – S-a născut scriitorul Miron Radu Paraschivescu (m. 17 feb. 1971) 1920 – A încetat din viaţă Max Bruch, compozitor şi dirijor german. (n. 6 ianuarie 1838) 1939 – S-a născut solistul de muzică uşoară Dan Spătaru […]

01
/10
/12

Marchizul de Sade nu respingea nici violenţa, nici perversitatea şi ar fi apreciat fără niciun dubiu bătălia surdă care se dă în zilele noastre în jurul manuscrisului romanului său „Cele 120 de zile ale Sodomei” (Les 120 Journées de Sodome), afirmă autorul unui articol postat pe site-ul lefigaro.fr. Istoria acestui manuscris este marcată de furt, […]

01
/10
/12

Istoricul britanic marxist Eric Hobsbawm, autorul celebrului volum „The Age of Extremes: The Short Twentieth Century, 1914-1991”, a murit luni, la Londra, la vârsta de 95 de ani, a anunţat fiica lui „A murit din cauza unei pneumonii, la primele ore ale dimineţii”, a precizat Julia Hobsbawm. Născut pe 9 iunie 1917 în oraşul egiptean […]