„Midnight Special”. Film-OZN
https://www.ziarulmetropolis.ro/midnight-special-film-ozn/

CRONICĂ DE FILM Prezentat în Competiţia din acest an a Berlinalei, „Midnight Special”, al patrulea lungmetraj al cineastului american Jeff Nichols, este bulversant. Un film-OZN, în care suspansul american de bună tradiţie este dublat de o revigorantă şi inovatoare viziune SF.

Un articol de Ionuţ Mareş|10 mai 2016

Un film e cu atât mai bun, mai îndrăzneţ, cu cât e mai imprevizibil, mai puţin subordonat automatismelor narative şi vizuale.

Asta nu înseamnă că formalismul de dragul formalismului este dezirabil – un regizor al cărui unic scop este de a arăta cât de priceput a devenit în a livra imagini frumoase şi unghiuri de filmare spectaculoase riscă să se prăbuşească sub propria afectare şi suficienţă, dacă nu îşi lasă filmul să respire, să surprindă, să degaje – de ce nu? – poezie, aşa cum numai cinemaul viu ştie să ofere.

Americanul Jeff Nichols este, cel puţin deocamdată, departe de un astfel de pericol. Iar cel mai nou film al său, „Midnight Special” – plecat fără niciun trofeu de la ediţia din acest a Berlinalei, dar cu o receptare critică foarte bună –, îi confirmă statutul de autor.

„Midnight Special” este un film dificil de clasificat, ca orice realizare a tânărului cineast (n. 1978) – de la „Shotgun Stories” (2007) şi până la „Mud” (2012), trecând prin perturbatorul „Take Shelter” (2011).

Nichols dă dovadă şi în noul său lungmetraj de un impresionant simţ al naraţiunii, al construirii unui suspans a cărui forţă se trage din dezvăluirea neîntreruptă a celor mai neaşteptate situaţii şi din promisiunea permanentă a unor surprize şi mai mari.

Filmul începe într-o decor cunoscut, iconic, consacrat de cinematografia americană – un motel de la marginea şoselei, în care un băiat despre care vom afla cât de repede că este special pare răpit de doi bărbaţi.

În această primă secvenţă excelent realizată, din banda sonoră – pe care rulează un buletin de ştiri televizat – descoperim că unul dintre bărbaţi (jucat de expresivul Michael Shannon, colaboratul constant al lui Nichols) este chiar tatăl puştiului, căutat acum de poliţie.

Neprevăzutul este şi mai accentuat odată ce ni se revelează, pe parcurs, că băiatul are un dar aparte – o privire candidă care, uneori, emană o lumină argintiu-albăstruie, orbitoare, împresurătoare, dublată de o colosală forţă interioară necunoscută şi de capacitatea de a vorbi cu o altă lume, a invizibilului.

Atrăgătoare în „Midnight Special” este combinaţia insolită între realismul decorurilor şi al peisajelor americane şi misterul provenit dintr-o viziune fantastică, ce pare însă cât se poate de firească, chiar şi în cele mai exuberante momente ale expresiei sale, aşa cum este năucitorul final. Nichols mizează pe un pact de încredere cu spectatorul, aşa cum tatăl din film crede necondiţionat în misiunea fiului său, nedezvăluită până la capăt.

Pe măsură ce firul narativ avansează sub presiunea unei ţinte precise – copilul ar trebui să ajungă, ajutat de tată, de mamă (Kirsten Dunst) şi de un prieten al tatălui (Joel Edgerton), la un moment exact într-un loc bine determinat pentru întâlnirea cu cei din lumea sa nevăzută –, ne sunt livrate detalii suplimentare. Însă în timp ce unele clarifică necunoscute, altele adâncesc enigma.

Pe urmele copilului (Jaeden Lieberher) nu se află doar poliţia şi un agent de elită al NSA (Agenţia Naţională de Securitate a SUA), jucat de Adam Driver, ci şi doi reprezentanţi ameninţători ai unei secte ciudate, de unde tatăl evadase cu fiul său şi care îşi făcuse un cult bazat pe viziuni ale băiatului.

Venit din lumea filmului independent, Nichols nu-şi trădează rădăcinile. Noul său lungmetraj păstrează aura unui indie, însă o astfel de clasificare este rapid depăşită: „Midnight Special” transgresează cu uşurinţă genurile din ale căror mărci se inspiră, devenind o operă misterioasă.

Unele elemente ale naraţiunii şi scene sunt trimiteri asumate la „Întâlnire de gradul trei” şi „E.T.” ale lui Steven Spielberg, filme cu care Nichols a copilărit.

Tensiunea specifică unui action movie este atent întreţinută (şi cu ajutorul muzicii eficiente a lui David Wingo), întreruptă de momente de respiro care permit desfăşurarea viziunilor băiatului, ce apropie „Midnight Special” de un neaşteptat şi minimalist film SF.

Apariţia agentului NSA (organismul aflat în ultimii ani la originea scandalurilor privind spionarea comunicaţiilor nu doar în SUA, ci şi în Europa) şi omniprezenţa forţelor de ordine şi a mijloacelor de supraveghere dau un aer şi de film politic a cărui ambiguitate nu face decât să întreţină neliniştea spectatorului.

Midnight Special, 2016, SUA

Scenariu & Regie: Jeff Nichols

Distribuţie: Michael Shannon, Joel Edgerton, Kirsten Dunst, Jaeden Lieberher, Adam Driver, Sam Shepard

Rating: ●●●●○



31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.