„Milonga Regală. Seară de tango la Palat”, un eveniment artistic în scop caritabil la MNAR
https://www.ziarulmetropolis.ro/milonga-regala-seara-de-tango-la-palat-un-eveniment-artistic-in-scop-caritabil-la-mnar/

În premieră pentru spaţiul cultural bucureştean, Muzeul Naţional de Artă al României găzduieşte o seară de tango, în ambianţă regală. Evenimentul artistic este dedicat luptei împotriva cancerului şi va avea loc sâmbătă, 31 martie, între orele 16.00 – 22.00.

Un articol de Liliana Matei|18 martie 2018

Milonga sau „întâlnirea întru tango”, reunește într-o experiență inedită pasiunea pentru artă și oameni, respectul și dorința celor din medii diferite de a-și manifesta solidaritatea. Fondurile strânse cu acest prilej sunt destinate ajutorării unor angajați ai muzeului direct afectați de cancer.

Inspirat din tradiția vechilor baluri organizate la palat, evenimentul face trimitere și la introducerea tangoului în seratele de la Palatul Cotroceni, de către tânărul cuplu de principi moștenitori Maria și Ferdinand, acest dans fiind interzis inițial de Regele Carol I deoarece era considerat prea senzual.

Revenind în zilele noastre, acest eveniment își propune să reliefeze legătura dintre expresia corporală și cea plastic-vizuală, relația dintre ritmul muzicii și al mișcărilor de dans și cel al unor lucrări din patrimoniul MNAR, imagini ce vor fi proiectate pe mai multe ecrane. Mini-ateliere de tango și de creație plastică vor completa evenimentul susținut de nume de răsunet ale comunității de tango precum Manuela Panaite, Dj Gabriel Mihalache, Maria Tirtea și Andra Lungu (Tango Timișoara), Horia Ioan Pop și Ioana Lascu (Compania de Tango Cluj), Cristi Crâng și Iulia Gordan (Atelierul de Tangou Iași), Cristian Dițescu și Lucia Mîrzan (Fabrica de Tango București), Marian Toderascu, Oana Casandra Olaru (Tango MyO București) și copiii Lotului Național – Club Sportiv Dance Fever – 10 – 14 ani.

Programul va împleti demonstrațiile dansatorilor cu implicarea activă a publicului, ce va fi invitat pe ringul de dans.

Inițiativa se bucură de sprijinul comunității de tango din Romania și de cel al Asociației Centru de Explorare Vizuală, precum și de susținerea studenților Departamentului Textile din cadrul Universității Naționale de Arte din București, coordonat de Conf. univ. dr. Dorina Horatău – Director Departament. Evenimentul se adresează tuturor pasionaților de dans și arte vizuale care cred în puterea solidarității, empatiei și sensibilității artistice. Produse unicat realizate de studenți (obiecte decorative, textile și de vestimentație) vor face obiectul unei tombole speciale alături de produsele realizate în cadrul mini-atelierelor creative.

Participarea la Milonga se face în limita locurilor disponibile.

25
/01
/14

Ştefan Luchian, Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu, Nicolae Tonitza şi Victor Brauner se află în topul 10 al tranzacţiilor de pe piaţa de artă din România în 2013, a căror sumă totală se ridică la 1.237.000 de euro, cu 8% mai mult decât valoarea totală a topului 10 al tranzacţiilor din 2012.

10
/01
/14

Cineastul Andrei Ujica va participa la un simpozion internaţional despre film şi arte vizuale, organizat pe 15-16 ianuarie la Tel Aviv de Muzeul de Artă din Petach Tikva şi Academia de Artă şi Design Bezalel, regizorul fiind invitatul special al evenimentului.

31
/12
/13

Piața de arta in 2013 a fost una destul de bună, având în vedere prețurile uriaşe cu care au fost adjudecate lucrări ale unor artişti precum Pablo Picasso şi Francis Bacon, fără a ignora însă valorile unor opere ale lui românului Constantin Brâncuşi.

10
/12
/13

FOTOREPORTAJ Alina Cojocaru, „balerina deceniului”, prim-solistă a English National Ballet, a dansat în rol de silfidă - o creatură mitologică a aerului - pe scena Operei Naționale București.

30
/11
/13

Tablourile ,,Gladiole", de Nicolae Tonitza, estimat la 80.000 - 130.000 de euro, şi ,,Hora", de Camil Ressu, evaluat la 45.000 - 70.000 de euro, vor fi scoase la vânzare la prima licitaţie organizată de Grimberg, ,,Întâlnire cu capodopere", pe 10 decembrie.