Ministrul George Ivașcu a propus Academiei Române înființarea unui Senat al Culturii
https://www.ziarulmetropolis.ro/ministrul-george-iva%c8%99cu-a-propus-academiei-rom%c3%a2ne-%c3%aenfiin%c8%9barea-unui-senat-al-culturii/

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, a participat ieri, în Aula Academiei Române, la lansarea volumului cu numărul 200 din Colecţia ”OPERE FUNDAMENTALE”, editat de Academia Română şi Fundaţia Naţională pentru Știinţă şi Arte.

Un articol de Petre Ivan|2 februarie 2018

Cu acest prilej, ministrul George Ivașcu a propus conducerii Academiei Române încheierea unui protocol de colaborare cu Ministerul Culturii și Identității Naționale, în vederea înființării unui Senat al Culturii. Prin intermediul acestui organism cu rol consultativ, Ministerul Culturii și Identității Naționale va putea beneficia de expertiza Academiei Române în vederea realizării politicilor publice din domeniul culturii.

”Am considerat important, și normal, să îmi încep mandatul de ministru al culturii și identității naționale printr-o întâlnire cu reprezentanții celui mai înalt for al culturii române. Expertiza distinșilor academicieni este de necontestat și împreună, în cadrul unui Senat al Culturii, putem gândi acele politici publice care să contribuie la dezvoltarea culturii române. Cultura este liantul esențial pentru unire, consens și coeziune națională.

În anul Centenarului Marii Uniri trebuie să facem mai mult decât să evocăm trecutul și marile personalități care au contribuit la realizarea idealului național. Azi, menirea noastră este să creăm condițiile ca peste încă un veac, urmașii noștri să se poată bucura de o bogată moștenire culturală și spirituală. Iar cele mai bune rezultate le putem avea dacă ministerul, în calitate de autoritate publică, și Academia Română, în calitate de autoritate morală, vor avea o strânsă colaborare”, a declarat ministrul George Ivașcu.

07
/12
/14

Numit de Petre Țuțea „ultimul senior al României”, Corneliu Coposu (1914 - 1995) a fost unul dintre cei mai importanți lideri politici ai perioadei postrevoluționare. „În fond nu e importantă persoana mea, importantă e ideea legată de viața mea. Dacă această idee va triumfa, apariția sau dispariția mea sunt secundare”, declara Seniorul PNȚCD, în anii '90.

06
/12
/14

Legendara trupă Phoenix și Nicolae Covaci au lansat recent noul album Phoenix, „Vino, Țepeș!“, precum și volumele I (reeditare) şi II din istoria Phoenix, publicate de editura Integral și așteptate de multă vreme de fani și de public.

06
/12
/14

Astăzi, Festivalului Internațional de Literatură de la București (FILB) propune o seară dedicată literaturii SF & F, la care participă doi dintre cei mai importanți autori britanici contemporani (Paul McAuley și Richard Morgan), alături de doi dintre maeștrii SF-ului românesc (Sebastian A. Corn și Michael Haulică).

03
/12
/14

Joi, 4 decembrie, de la ora 19.00, librăria Humanitas de la Cişmigiu (bld. Regina Elisabeta nr.38) va fi gazda unei întâlniri cu Excelenţa Sa, Domnul Keiji Yamamoto, ambasadorul al Japoniei în România, Angela Hondru cunoscut traducător şi niponolog, Elisabeta Lăsconi, critic literar şi Şerban Georgescu, coordonatorul Centrului de Studii Japoneze "Angela Hondru" din cadrul Universităţii Româno-Americane prilejuită de recenta apariţie a volumului de povestiri Fiica negustorului de sake în colecţia "Raftul Denisei" la Editura Humanitas Fiction.

03
/12
/14

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu și Editura Nemira prezintă joi, 4 decembrie, de la ora 11:00, lansarea cărții „Basmania” prin intermediul autorului cărţii, Valentin Nicolau şi a actorilor invitaţi Leo – Nora Băcanu și Mircea Corcoveanu, ce vor citi această minunată poveste.

02
/12
/14

Pe 3 decembrie 2014 se împlinesc 23 de ani de la moartea lui Petre Ţuţea. Ziarul Metropolis vă prezintă 23 de citate ale filosofului şi eseistului, publicate în cartea „322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea“, apărută la Editura Humanitas.