Edificiul literaturii, aşa cum îl vede Mircea Cărtărescu, stă aşezat pe o colină formată din literatura de consum şi are trei niveluri: primul este al scriitorilor profesionişti, al doilea – al scriitorilor artişti, iar al treilea – al marilor scriitori. Însă deasupra tuturor stă „sfântul literaturii”, Franz Kafka.
Un articol de Ionuţ Mareş|23 august 2014
Ziarul Metropolis vă oferă mai jos mai multe citate din conferința „Edificiul literaturii” pe care scriitorul și invitatul special Mircea Cărtărescu a susținut-o vineri în deschiderea celei de-a treia ediții (22-24 august) a „Festivalului Dilema veche” din Cetatea Alba Iulia.
Mircea Cărtărescu:
Stimați prieteni, ajunge, cred, să vă uitați la mine ca să vă dați seama că și eu sunt de fapt un dilematic (…) Dacă am regretat ceva, am regretat faptul că nu am fost și eu în această echipă extraordinară (n.r. – a revistei Dilema veche). Dar eu nu sunt om de revistă, nu am fost niciodată (…) Nu am lucrat într-o zonă de media. Spre marele meu regret, de foarte multe ori.
Acest oraș (n.r. – Alba Iulia) este extraordinar. Este unul dintre cele mai frumoase orașe din Europa în acest moment. O spun fără să vreau să vă flatez. Am văzut multe orașe din fostul imperiu (…), puține dintre ele se pot mândri cu o asemenea mândrețe de cetate, cu un asemenea monument extraordinar. Prevăd acestui oraș un viitor turistic extraordinar (…) Îi prevăd un destin național și european formidabil.
Franz Kafka este autorul pe care îl iubesc cel mai mult, de departe și care înseamnă pentru mine poarta spre literatură.
Am încercat să înțeleg o spusă a lui: „Eu nu sunt decât literatură”. Momentul în care am descoperit această spunere a lui Kafka a fost și începutul meu în literatură. Am început să scriu literatură încercând să înțeleg acest lucru: de ce unii oameni se identifică atât de tare cu arta lor, încât ei pot să spună că nu sunt altceva decât propria lor artă. Mi-am dat seama foarte târziu, acum zece ani, pe când scriam la „Orbitor”, că, de fapt, acest lucru nu se poate înțelege, se poate doar trăi. Nu poți înțelege cum un om este numai literatură, numai pictură sau numai muzică. Poți însă, la un moment dat, să intuiești acest lucru, prin propriile tale trăiri.
Mi-am dat seama că și eu, într-un fel, nu am fost decât literatură, că destinul meu este pur literar. Tot ce am trăit, tot ce am iubit, tot ce am sperat, tot ce am înțeles din viață s-a legat de această practică cotidiană, obsedantă, obsesivă, maniacală, de a scrie literatură.
Poezia, care este esența literaturii, nu înseamnă pagini înnegrite cu cuvinte, cu vorbe, ci înseamnă un fel de a vedea lumea, un fel de a vedea realitatea. Cineva care este poet nu poate fi decât poet, nu mai poate fi nimic altceva, pentru că esența vieții lui se suprapune esenței artei lui, și anume poezia.
Intrând eu în această relație intimă, foarte personală cu literatura, am început să meditez mai mult la arta căreia îi sunt și eu dedicat, devotat.
Esența artistului nu este actul scrierii, ci este meditația. Meditația (…) este și pentru artist lucrul cel mai important de pe lume, mai important decât scrisul propriu-zis. Meditația la arta ta. Ce înseamnă o artă, ce înseamnă muzica, ce înseamnă poezia, ce înseamnă pictura? Ce înseamnă toate acestea, de ce le practică oamenii? Prin ce sunt oamenii care le practică deosebiți de alți oameni?
Arta este o cale de eliberare a ființei interioare. Arta este una dintre căile care ne pot face să evadăm din propria noastră minte, din propria noastră tigvă.
Orice voiaj în lumea artistică este un voiaj în propriul tău craniu, în propria ta minte.
Arta literaturii a însemnat extraordinar de mult pentru mine, mi-a dăruit mai multă satisfacție, mai multă plăcere, mai multă bucurie toată viața mea decât absolut orice altceva. Mi-a dat sensul vieții.
Cei care se dedică artei găsesc această bucurie în propria lor artă. Este o bucurie masochistă, este o bucurie amestecată de foarte multe ori cu suferință. Dar artistul este un mare masochist și se bucură chiar și de propria sa suferință.
Cei mai mulți dintre noi citim cărți, bineînțeles (…) Dar foarte mulți dintre noi rămânem în afara zidurilor literaturii. Vedem cetatea pe dinafară. Cetatea este capitonată pe dinafară cu pagini de cărți. Dar numai cel care practică această artă o vede pe dinăuntru, poate pătrunde în cetate și poate să descrie cetatea din interior.
Literatura nu este o grămadă de cărți. Literatura este un sistem. Fiecare carte este legată de toate celelalte cărți, prin legături de filiație, prin legături de cauză-efect.
Călinescu spunea: eu nu citesc cărți, eu citesc literaturi. Din acest punct de vedere, el avea dreptate. Nu putem citi decât toată literatura deodată. Nu putem citi un sfert de literatură, așa cum dacă facem o casă nu ne încălzește să ridicăm doar un sfert din ea. Trebuie toată ridicată înainte de a fi locuită.
Și literatura este un edificiu. Ne-o putem închipui ca pe un mare castel care se vede în zare și unde trebuie să ajungem fiecare dintre noi, ca să putem să intrăm în acest castel, să deschidem toate ușile și să ajungem la acea ușă pe care nu o putem deschide.
În orice castel există o cameră interzisă, acolo unde se află un monstru înspăimântător. Noi ne temem foarte tare să intrăm în această cameră, pentru că monstrul este întotdeauna adevărul, și nimic nu ne sperie mai mult pe această lume decât propriul nostru adevăr.
Din ce este alcătuit acest edificiu? În primul rând el se înalță pe o colină uriașă. O colină mai mare decât el însuși. Această colină este formată dintr-o grămadă uriașă de cărți (…) Aceasta este uriașa movilă a literaturii de consum, a literaturii scrisă pentru plăcerea hedonistă de a citi, pentru orele de plictiseală, pentru dorința de a citi niște lucruri, pentru niște vicii pe care nu le mărturisim.
Este literatura gen Sandra Brown sau Stephen King (…) Am mult respect pentru această industrie, nu disprețuiesc literatura de consum, ea are sensul ei, sensul ei economic, sensul ei social, sensul ei chiar politic, foarte clar. O carte de consum este un obiect de consum, tinde să fie la fel de perfectă ca orice obiect de larg consum.
Este foarte important să existe această imensă literatură de larg consum, care în general nu are o valoare artistică extraordinar de mare.
Dar milioane și milioane de oameni nu acced, din diverse motive, la literatura foarte înaltă. Pentru ei, simplul fapt de a citi cărți este extrem de important.
Este foarte important ca fiecare om să capete cărțile care îi sunt accesibile.
Literatura de consum, literatura pentru tineret, literatura erotică, romanele de aventuri, romanele polițiste, romanele fantasy sunt foarte importante, și la vârf pot fi extraordinare. Sunt un mare cititor de SF. Am fost dintotdeauna. Între nenumăratele imbecilități absolute din acest domeniu există totuși și capodopere.
Pe această colină uriașă, nesistematică, se construiește literatura. Dacă n-ar exista literatura de consum, nimeni n-ar vedea literatura înaltă.
Literatura este coloana vertebrală a Europei. Europa nu este un concept în primul rând economic sau în primul rând politic. Europa este un concept cultural.
Această cultură este moștenirea noastră europeană, este ceea ce ne face pe noi europeni. Noi, cu toții, avem o dublă cetățenie: avem o cetățenie românească și o cetățenie europeană.
Cetățenia noastră europeană este mai importantă decât cetățenia noastră românească. Noi nu putem înțelege ce înseamnă cetățenia românească dacă nu înțelegem ce înseamnă cetățenia europeană.
Acest edificiu al literaturii începe cu un parter, cu un loc generos în care se află livingul nostru. Acest parter este dat de caracterul de profesie al artei literaturii. Literatura poate fi definită în primul rând ca o profesie. Și în cazul literaturii, acest prim etaj există, este foarte real și foarte important.
Scriitorul Mircea Cărtărescu a participat la Festivalul „Dilema veche“
Ca să faci literatură trebuie să știi în primul rând să construiești cărți. Există în literatură, ca și în toate celelalte arte, un element bazal care se poate învăța. Poți învăța să scrii un roman așa cum înveți să contruiești o casă. În primul rând și fundamental, literatura este o meserie. Există oameni care o practică, încearcă să trăiască din ea și încearcă să reproducă la nesfârșit ceea ce au învățat.
Există foarte mulți scriitori pe lume care sunt niște virtuozi ai acestui prim etaj, care locuiesc în primul rând în acest prim etaj, care știu pur și simplu să construiască cărți. Orice prozator, dar și poeții și eseiștii, trebuie să aibă această știință de geometru. Trebuie să te poată ține în priză. Dacă o carte te pierde după primele cinci pagini, nu este o carte bună.
La acest nivel excelează scriitori ca Galsworthy, autori ca Cronin sau Kipling. Și foarte mari autori, care nu se rezumă doar la a fi profesioniști ai literaturii, sunt extraordinar de buni la acest nivel. Tolstoi este un constructor extraordinar, cum nu mai există pe lume. Un constructor formidabil de cărți, dar nu se poate spune că el rămâne la acest etaj.
Literatura nu înseamnă asta. Literatura nu înseamnă construcție, literatura nu se mărginește la o profesie.
Știți care este deosebirea esențială între o profesie și o artă? În timp ce profesionistul are o siguranță extraordinară (…), artistul nu are nici o clipă această siguranță. Viața profesionistului este sigură. Viața artistului este dramatică. Este îngrozitoare.
Arta și viața pentru artist reprezintă unul și același lucru.
Etajul al doilea, ridicat deasupra etajului profesiunii, puterii de a face literatură, este etajul artei, este etajul artistic.
Există nenumărați scriitori artiști. Putem crede că artistul este esența supremă a scriitorului. Scriitorul artist este cel care de foarte multe ori nu excelează la nivel profesional (…), dar în schimb artistul, care poate să scrie o carte subțire ca o lamă de ras, este infinit superior profesionistului, el definește scrisul ca pe o artă. Gândiți-vă la Marcel Proust. Gândiți-vă la Gongora, marele poet manierist al Spaniei, gândiți-vă, în cazul literaturii române, la Ion Barbu sau la Arghezi. Sunt mari artiști, sunt autori care par niște magi, par niște vrăjitori ai cuvintelor.
Dacă arta ar fi lucrul cel mai important în literatură, atunci acești scriitori ar fi cei mai mari scriitori din lume.
Daca arta cuvintelor ar fi lucrul cel mai important în literatură, Nabokov ar fi un scriitor mult mai mare decât Dostoiesvki, pentru că el este un artist al cuvintelor incomparabil. Literatura nu se face cu cuvinte. Dacă literatura s-ar face cu cuvinte, Nabokov ar fi cel mai mare scriitor.
Cel mai important lucru în privința „Lolitei” lui Nabokov este că nu poți sări peste nici un cuvânt (…) Dacă citiți „Lolita” în engleză, veți vedea că nu se poate sări peste nici un cuvânt. Dacă ai sărit peste o frază sau peste un rând, ai pierdut extraordinar de mult.
După părerea mea, „Nabokov” nu este un mare scriitor. Aceasta este partea strălucitoare a artei, partea cea mai bătătoare la ochi, arta literaturii, sclipirea cuvintelor.
Deasupra acestui etaj se mai ridică încă unul, cel esențial, fără de care un scriitor nu se poate numi mare și o carte nu poate fi numită importantă.
Următorul etaj este cel al religiei literaturii. Nu înțeleg prin aceasta o religie ca toate religiile, ci o religie pe care o simte orice artist adevărat. Care simte că nu frumusețea decorurilor sale este lucrul cel mai important, ci spiritul care sălășluiește în producțiile lui.
Acest spirit, această devoțiune aproape mistică a artiștilor adevărați pentru arta lor este etajul al treilea.
La acest etaj, aerul este deja sufocant. Este un aer extrem de subțire, extrem de rarefiat. Numai cine rezistă acestei privări de atmosferă, acestei dezumanizări, este cel care este demn de a figura la acest etaj.
Ca să ajungi la ultimul etaj trebuie să te fi născut acolo. Trebuie să fii conștient de faptul că nu ai nici cel mai mic merit în scrierea unei cărți (…), să-ți dai seama că ai primit ca pe un dar o carte pe care ai scris-o.
Mintea omenească, enormă, este mult mai mare decât eul nostru. Mintea noastră ne conduce pe noi, nu noi o conducem pe ea. Artistul este una cu mintea sa, ca jocheul care își ține bine între pulpe bidiviul.
La acest nivel, la această înălțime, se află cei pe care toți îi considerăm cei mai mari scriitori ai lumii: Tolstoi, Dostoievski, James Joyce, Shakespeare, Dante, Homer, nenumărați alții care ne vin în minte, toți acești oameni care s-au născut la acest etaj (…) Ei s-au trezit, asemenea Minervei, încoifați și împlătoșați direct ca scriitori.
Aș vrea să vă spun, îndrăznind foarte mult, dar cu sentimentul că am dreptate, că așa cum deasupra fiecărui edificiu mare și reprezentativ se află o statuie, la fel, în vârful acestui edificiu – dacă l-aș face eu, după gusturile mele – aș așeza o singură statuie, și anume pe cea a lui Franz Kafka.
A fost un om care nu a însemnat niciodată altceva decât literatură. El este, într-un fel, sfântul literaturii. El este autorul care pentru mine înseamnă însăși literatura, însuși sacrificiul pe care orice om îl face pentru arta sa, pentru viața sa.
Foto cu Mircea Cartarescu: Ionuț Mareș
