Mircea Daneliuc, un cineast în război cu lumea
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-daneliuc-un-cineast-in-razboi-cu-lumea/

Ambalată sub titulatura de „roman“, „Pisica ruptă“, poate cea mai cunoscută carte a lui Mircea Daneliuc, a fost reeditată recent, la mica editură Adenium. Senzaţia de dispreţ pe care cineastul pare a o nutri faţă de lumea din jur ajunge, din nefericire, să joace în defavoarea sa.

Un articol de Ionuţ Mareş|28 iunie 2013

Ambalată sub titulatura de „roman“, „Pisica ruptă“, poate cea mai cunoscută carte a lui Mircea Daneliuc, a fost reeditată recent, în condiţii grafice excelente, la mica editură Adenium.

Reeditarea era necesară, nu doar pentru că lucrările legate de cinema sunt extrem de puţine, dar mai ales pentru că, între timp, au apărut noi generaţii de curioşi. Şi se presupune că privirea generală s-a mai limpezit, concomitent cu diluarea obsesiilor nouăzeciste, deceniu când a fost lansată iniţial cartea.

Volumul autobiografic poate fi (re)citit (cel puţin) din două perspective. Prima cheie centrală de lectură este cea a cinefilului dornic să (re)descopere, de pildă, cum au apărut şi ce s-a întâmplat cu unele din filmele regizorului; care erau raporturile sale cu breasla; cum se desfăşura lupta cu cenzura şi, mai ales, cu temuţii culturnici din anii ’80; cum s-a transformat cinematografia română după „Rrevoluţie“; ce noutăţi au adus anii 2000 (în Addenda intitulată „Pe repede înainte“); şi multe alte curiozităţi din lumea filmului românesc.

Al doilea tip de lectură este determinat de privirea unui cititor mai puţin familiarizat cu opera filmică a lui Daneliuc sau cu cinematografia în general. Un astfel de lector poate descoperi însă un savuros pseudo-roman despre un artist în război cu lumea, dar şi un povestitor cu un revigorant talent de portretist şi pamfletar. Din fericire, ambele abordări oferă satisfacţii egale.

Cinefilul sau, extrapolând, pasionatul de viaţa culturală şi artistică românească pătrunde în culisele tenebroase ale realizării câtorva dintre filmele importante ale lui Daneliuc – „Croaziera“, „Proba de microfon“, „Glissando“ sau „Senatorul melcilor“. Şi poate savura experienţele petrecute la două dintre cele mai importante festivaluri la care a participat cineastul.

De unde vine „România“?

Prima, la Veneţia, cu „Glissando“, în ultimii ani ai fostului regim. A doua, la Cannes, cu „Senatorul melcilor“, în primii ani după Revoluţie, când interesul jurnaliştilor străini nu era atât cinematografic, cât politico-social: „Şi ne-am trezit la masa aia, cu proiectoarele-n ochi. Ce voiau să ştie erau trei sau patru lucruri. Sunt romulanii persecutaţi în România au ba? Vine „România“ de la „rrom“ sau „romanes“? Dar cultura ce viitor are cu Iliescu şi comuniştii lui?“.

Privită prin prisma obsesiilor lui Daneliuc, lumea cinematografică românească este una preponderent a carierismului şi a compromisului. A mediocrităţii care înăbuşă puţinele irizări de talent. A personajelor reprobabile. A improvizaţiei, sărăciei şi fricii. A luptei pentru supravieţuire şi a lipsei de solidaritate. A eşecului ca destin.

Găsindu-şi ecou în ansamblul societăţii româneşti, universul circumscris în „Pisica ruptă“ este unul aproape infernal, prost aşezat şi cu un mod de funcţionare viciat, atât în anii ’80, cât şi în următoarele două decenii.

Pe de altă parte, cititorul de literatură pretenţios se poate bucura de o scriitură alertă, vie, impregnată de umor, sarcasm şi o plasticitate care încântă în multe momente: „Să facem o acţiune utilă. Suprema delicatesă e roşia cu telemea. O simt în mână, e grea de zeamă acrişoară şi pot să prefigurez contactul cu papilele gustative. Pentru gustul amar sunt specializate cele din fundul gurii, n-am treabă cu ele, pun sare şi le aliniez pe acelea din faţă. Ridic cuţitul de import. Fac incizia. Da… Arată exact aşa cum mi-am închipuit-o. Îi privesc carnea umedă. O papiluţă salivează mai excitată; încă o secundă, fetiţă! Pentru ispita versatilităţii cu care a păcătuit, Dumenezeu i-a luat românului tot, dar i-a lăsat pătlăgica. E singurul loc de pe scoarţă unde roşia are gustul tomatei. Sau avea“.

Dispreţul ca armă

„Pisica ruptă“ este pseudo-romanul unor portrete memorabile, al dialogurilor naturale (firescul este de altfel una din principalele calităţi ale primelor filme semnate de Daneliuc), al unor secvenţe puternice vizual. O carte în care timpurile sunt intercalate, în care trecutul pare că determină prezentul şi riscă să pecetluiască şi viitorul.

Protagonistul este un inadaptat adaptabil, un răzvrătit căruia i se fură prilejul de a „rupe pisica“ până la capăt, un artist „sub vremi“, aparent incapabil să vadă şi razele de soare.

Senzaţia de dispreţ pe care cineastul pare a o nutri faţă de lumea din jur (cel puţin în felul în care este exprimată în acest volum) ajunge, din nefericire, să joace în defavoarea sa. Acest tip de revoltă care, sub comunism, era o armă redutabilă, inclusiv din punct de vedere artistic, devine, cu timpul, cale sigură spre eşec, dacă nu îşi schimbă direcţia şi ţinta.

Iar acest fapt se vede cel mai bine în involuţia filmelor lui Daneliuc, care şi-au pierdut strălucirea odată cu trecerea anilor (în ciuda refuzului cineastului de a recunoaşte evidenţa).

Resursa de fiere la îndemâna lui Daneliuc este aparent inepuizabilă, otrăvind totul în jur. De aici şi întrebarea fundamentală care ar putea rămâne după ce au fost trecute prin sită toate calităţile volumului: în ultimă instanţă, ajută, în plan personal, această încrâncenare sufletească? Această victimizare perpetuă? Această lehamite?

INFO

Pisica ruptă, de Mircea Daneliuc
Editura Adenium
Rating  ●●●●○

Ionuţ Mareş, autorul recenziei,
este şi colaborator al blogului de
film şi cultură cinematografică

Foto: ICR

09
/11
/16

Decupaje dintr-o carte de acum, în care scriitori din generații diferite își descriu, cu precizie și umor, întâlnirile cu poliția sau miliția de altădată. „Scriitori la poliție”, volum coordonat de Robert Șerban și apărut de curând la editura Polirom, este o colecție de amintiri ușor de citit și greu de uitat.

08
/11
/16

În cadrul Conferințelor Teatrului Național, în mod excepțional, va avea loc duminică, 20 noiembrie, ora 11.00, la Sala Pictură, o întâlnire cu scriitoarea Ana Blandiana.

06
/11
/16

Romanul de dragoste are milioane de fani în toată lumea, iar de-a lungul istoriei multe dintre titluri au iscat scandaluri serioase. Ziarul Metropolis vă oferă un top al celor mai frumoase romane de dragoste din toate timpurile, zece povești pe care trebuie să le citești într-o viață.

04
/11
/16

Prestigiosul premiu Goncourt, cel mai important premiu al literaturii francofone, a fost câștigat, ieri, de scriitoarea Leila Slimani pentru romanul „Chanson douce”. Romanul ei, "Chanson douce", o povestire atroce bine construită, relatează asasinarea a doi copii de către doica lor.

04
/11
/16

Editura Nemira lansează în această toamnă VORPAL, o colecţie de poezie coordonată de Svetlana Cârstean. Vorpalul e arma absurdă, dar eficientă şi impecabilă, care apare în poemul Jabberwocky din „Alice în Ţara oglinzilor“. Armă uneori jucăuşă şi periculos de inteligentă ca „Dodiile“ lui Florin Dumitrescu sau provocatoare şi stranie ca „Sistemele de fixare şi prindere“ ale Ştefaniei Mihalache - primele două volume din colecţie.

03
/11
/16

Povești despre dragoste, prietenie și cărți, cu o lectură performativă din romanele „Blogstory” și „Deviații de Stereo”, iată ce ne propun Nora Iuga și Ioana Cristina Casapu, pentru seara zilei de 5 noiembrie, pe care ne invită să o petrecem împreună la Point, de la ora 18.00.

03
/11
/16

Editura Humanitas Fiction vă invită sâmbătă, 5 noiembrie, ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului „O paranteză în timp” a celebrei scriitoare britanice Jeanette Winterson, publicat în traducerea lui Vali Florescu, în colecţia „Raftul Denisei“, în cadrul Proiectului Hogarth Shakespeare.

02
/11
/16

Editura Polirom vine cu o ofertă impresionantă de literatură română la ediția din acest an a Tîrgului de Carte Gaudeamus, continuîndu-și astfel unul dintre cele mai importante demersuri editoriale: publicarea, difuzarea și promovarea scriitorilor români contemporani, direcție deschisă prin lansarea colecției „Ego. Proză” în anul 2004, continuată în 2007 cu lansarea proiectului editorial „Fiction Ltd.”, dar și cu inițierea, în anul 2008, a prestigioasei colecții „Opere”, precum și a seriilor de autor Polirom

31
/10
/16

Disco Titanic, de Radu Pavel Gheo, un roman cu adolescenţi maturizaţi traumatic într-o lume copleşită de puseuri naţionaliste sau localiste, a apărut în colecția Ego. Proză a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală. „Radu Pavel Gheo este un scriitor strălucit, ce va marca o epocă.” - Mircea Iorgulescu

31
/10
/16

Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Radu Jude, „Inimi cicatrizate”, o adaptare liberă după opera literară a lui Max Blecher, va rula în cinematografele din România din 18 noiembrie, pelicula fiind distribuită de micro FILM. Cu această ocazie, Editura Humanitas publică o ediție specială a romanului ”Inimi cicatrizate”. Este pentru prima dată când M. Blecher semnează și ilustrația copertei cărții sale, un desen în tuș negru și roșu descoperit în timpul documentării lui Radu Jude, desen care a devenit imaginea centrală a afișului filmului.

29
/10
/16

Artistul american Bob Dylan, care nu a făcut declarații după ce a fost desemnat câștigătorul premiului Nobel pentru Literatură, a anunțat că va merge la Stockholm pentru a primi această recompensă ''uluitoare, de necrezut''.

28
/10
/16

O ofertă impresionantă de cărți la prețuri „de kilipir” îi așteaptă pe cititori la ediția din această toamnă a celui mai important târg de carte cu discount, Kilipirim. Cărți pentru copii și tineret, dar și pentru cititorii experimentați pot fi achiziționate pe parcursul celor 5 zile de târg (26-30 octombrie 2016, zilnic între orele 10.00 și 21.30), la etajul 2 al Unirea Shopping Center, Aripa Călărași.