-->

MNAR prezintă expoziția de fotografie ROMANIAS, dedicată libertății și României contemporane
https://www.ziarulmetropolis.ro/mnar-prezinta-expozitia-de-fotografie-romanias-dedicata-libertatii-si-romaniei-contemporane/

Până pe 26 octombrie, la Muzeul Naţional de Artă al României puteţi vizita expoziţia de fotografie ROMANIAS, dedicată libertăţii şi României contemporane.

Un articol de Liliana Matei|7 octombrie 2019

Fundația EIDOS și Magnum Photos, sub coordonarea lui Florian Ebner – curator șef al secției de fotografie la Centrul Pompidou, au reușit să adune câteva dintre cele mai importante voci ale României artistice contemporane, pentru a da naștere acestei colecții eveniment – un portret inedit al unei națiuni istovite de ani și istorie, plină de controverse și contraste.

Magnum Photos a implicat în proiect fotografi de renume publicați în Time Magazine, The New York Times, Der Spiegel, Le Monde, NRC Handelsblad și National Geographic – Bieke Depoorter, Thomas Dworzak, Paolo Pellegrin, Alec Soth, Newsha Tavakolian și pe Cristian Movilă, fondatorul Eidos Foundation

Romanias e despre noi. Cu bune și cu rele. Un fel de oglindă în care să ne privim obiectiv, prin obiectivul unui grup de fotografi și prin rândurile unor autori de clasă internațională care au făcut, din imagini și cuvinte, un RMN al Romaniei de azi, la vârstă de 100 de ani și la 30 de ani de la Revoluția din 1989.” declară Cristian Movilă, fondator Eidos Foundation și UNFINISHED Festival.

Expoziția este însoțită și de un album, la care au lucrat Alec Balasescu, Andrei Codrescu, Gabriel Diaconu, Gideon Jacobs și Elena Vijulie – și care adună, în esee literare și fotografice, toate fațetele acestor ani, dar și întrebările unei societăți globalizate, mereu în tranziție, în mișcare, și în perpetuă căutare a propriei identități. Cine suntem noi, de fapt? Și mai ales de ce suntem așa? Ce ne-a făcut așa și ce ne-ar putea schimba?… ROMANIAS este un salt în adâncul României contemporane și în planurile ei largi de reprezentare prin obiectivul îngust al unui grup de fotografi și scriitori de clasă internațională.

Albumul a fost lansat în cadrul UNFINISHED Festival, într-un tiraj special, dar poate fi comandat online aici.

Unde: Muzeul Național de Artă al României. Intrarea din strada Știrbei Vodă nr. 1-3

Când: 26 septembrie – 26 octombrie 2019

Program: miercuri – duminică, 10 – 18 (Ultima intrare se face la ora 17.00.)

Preț bilet: 20 lei

04
/11
/24

Centrul de Excelenţă în Arhitectură, Arte şi Audiovizual (C.E.A.A.A.), împreună cu Muzeul Național al Literaturii Române din Bucureşti, Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială București şi alte instituţii culturale partenere, prezintă proiectul expozițional, educațional și creativ intitulat „Bauhaus în linii de arhitectură”.

20
/10
/24

Vanner Collective prezintă la Galeria Galateca (str. C. A. Rosetti, nr. 2 - 4) rezultatele proiectului artistic multidisciplinar „Să Cunoști Lumea”, desfășurat pe parcursul anului 2024, în cadrul căruia, prin ateliere creative și de dezvoltare personală, sesiuni de terapie prin artă, educație vizuală și psiho-relațională și sesiuni de fotografie, echipa a căutat să apropie persoanele cu dizabilități de propria lor expresivitate și să extindă perspectivele publicului larg asupra formelor frumuseții și ale comunicării artistice.

16
/10
/24

Între 17 și 20 octombrie, HEI - House of European Institutes lansează la Timișoara expoziția „Între Ape (Waters of in-Betweenness)”, în cadrul căreia sunt reunite patru proiecte independente de cercetare artistică interdisciplinară care s-au aplecat pe parcursul anului 2024 asupra încrengăturii complexe de relații culturale, sociale, economice, ecologice și spirituale pe care le avem cu apele.

15
/10
/24

INTEROGATIE „O să mai existe natura?”, „Folosiți mai puțin plastic”, „Viața e prea scurtă ca să conduci mașini plictisitoare”. Iată câteva dintre dorințele așternute pe hârtie care fac acum obiectul unei expoziții inedite. Ea se poate vizita la Sala Mare a Institutului Cultural Român până pe 24 octombrie.