„Mobilă şi durere“ – o radiografie tranşantă a lumii parveniţilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/mobila-si-durere-o-radiografie-transanta-a-lumii-parvenitilor/

CRONICĂ DE TEATRU Una dintre premierele toamnei de la Teatrul Nottara, „Mobilă şi durere” este un spectacol ce merită văzut şi revăzut pentru a înţelege mesajul tragic atent camuflat sub masca umorului lui Teodor Mazilu. Regizoarea Alice Barb nu se îndepărtează deloc de text, dar îl transpune în lumea contemporană.

Un articol de Elena Simion|22 octombrie 2013

CRONICĂ DE TEATRU Una dintre premierele toamnei de la Teatrul Nottara, „Mobilă și durere”, este un spectacol ce merită văzut și revăzut pentru a înțelege mesajul tragic atent camuflat sub masca umorului lui Teodor Mazilu. Regizoarea Alice Barb nu se îndepărtează deloc de text, dar îl transpune în lumea contemporană.

„Titlul piesei are valoarea unui diagnostic” , iar piesa vorbește în mod tranșant despre „suferințele bunăstării”, după cum spunea chiar autorul.

Protagoniștii sunt directorii unor coperative neproductive („Avântul mobilei” și „Progresul mobilei”) care îi îmbogățesc și-i învrăjbesc. Rivalitatea dintre Sile Gurău (Gelu Nițu) și Paul Arnăutu (Ion Besoiu) trece de la nivelul profesional către cel personal, căci fiecare își dorește să-l umilescă pe celălalt în lumea mondenă. Ambiția fiecăruia este mânată de orgoliul feminin al celor două soții: Melania și Lizica, „dornice de fericire”.

Suferințele bunăstării

Viața necizelatului Sile este închinată „sfintei sute” ( de lei), iar frumusețea naturii şi arta îi repugnă. El vede în copaci numai imaginea mobilei de proastă calitate pe care o produce și pe care nu vrea să o folosească. Din acest motiv, în biroul său regăsim mobilier elegant cumpărat din consignație.

Gelu Nițu își construiește magistral personajul, trecând prin diverse registre: șeful mincinos, înfumurat și lipsit de maniere, bărbatul aflat în căutarea jumătății, soțul lipsit de sentimente. Personajul Paul Arnăutu este pus într-o altă lumină, cu toate este asemenea lui Sile – un pungaș.

Eleganța gesturilor, moderația discursului și umorul discret din jocul actorului Ion Besoiu duc personajul pe o altă treaptă. În același registru se află și momentul morții venite ca o promisiune împlinită, făcută insensibilei soții care s-a căsătorit cu el în speranța unei văduvii fericite și pentru a-și distruge fostul amant, pe Sile Durău.

Mobila si durere

Imagine din spectacolul „Mobilă şi durere“, regizat de Alice Barb după o piesă de Teodor Mazilu

Personajele feminine, Lizica (Ada Navrot) și Melania (Ioana Calotă) sunt așezate în oglinzi paralele. Amândouă au fost părăsite pentru că nu s-au potrivit șablonului social. Sile a părăsit-o pe Lizica pentru că: „îmi era credincioasă, îmi spăla, mă spăla, gătea. Și trecuse moda femeilor de casă, venise moda artistelor, farmacistelor, trapezistelor…”, iar angajatul său, Gore, a părăsit-o pe Melania pentru a-și face o carieră bazată pe trimiterea unor plângeri anonime în care își denunță șeful.

Femeia din piesele lui Teodor Mazilu se află într-un pat al lui Procust, iar măsura e dată de răceală, frivolitate și orgoliu. Ioana Calotă apare în ipostaza unei copile naive, dar care își cunoaște bine țelurile pentru atingerea cărora îl seduce pe Sile – bărbatul care îi va oferi șansa de a fi bogată și de a suferi cu eleganță.

Citiţi şi: Festin pe Bulevard: începe festivalul de teatru la „Nottara“

Concurența celor două cochete reia eternul război feminin, ele duelându-se în câini de rasă, toalete elegante și vacanțe romantice care nu au nicio semnificație în inima lor impietrită. Această răceală răzbate permanent în interpretarea extrem de reușită a Adei Navrot, mai ales în scena finală, când recită „Eli, Eli, Lama Sabachtani. În asfințit coboară-mă treptat…”, ilustrând dorința Lizicăi de a fi cultă în momentele grele.

Scena în care Urechiatu (Șerban Gomoi), omul de încredere al celor doi directori, îi educă pe Sile și Melania cum să devină snobi este savuroasă. „Rețeta” include un animal de companie, ore de primire, vacanțe, găsirea unui hobby și a unor amanți. Păcălitor iscusit al celor doi directori, Urechiatu nu își dorește funcția precum Gore (Dani Popescu), nu se mulțumește cu un Luchian sau un Tonitza, ci se vrea rege, fiind un visător ipocrit.

Zâmbet şi tristeţe cu sonorităţi balcanice, în piesa lui Teodor Mazilu

Tragicomicul situațiilor și jocul actoricesc sunt punctate prin ilustația muzicală susținută live de talentatul Costică. Absența sentimentelor și tristețea simulată se unduiesc pe tema muzicală a fimului „Love story” cântată la țambal, spre deliciul publicului care se amuză, deși unele scene îl pune pe gânduri.

Nota balcanică inserată subtil este unul dintre multiplele elemente originale aduse de regizoarea Alice Barb care nu se îndepărtează deloc de textul lui Teodor Mazilu, dar îl transpune în lumea contemporană, arătând cât de actual poate fi.

Regizoarea a vegheat discret din primul rând prima reprezentație în fața publicului a unui spectacol despre care spune că speră „să scoată la lumină adevărurile profunde pe care Teodor Mazilu le spune în piesă. Mobilă şi durere este ultimul mare text pe care l-a scris înainte de a muri şi pot să-l consider, şi datorită acestui lucru, ca fiind un text-testament. Fiind singura comedie scrisă de Teodor Mazilu în care se moare la final, eu am citit-o, întotdeauna, ca pe o mare tragicomedie. În lumina întâmplărilor din ţara noastră, începe să mi se pară un text aproape apocaliptic.“

Metafora omului-câine din final poate fi percepută mai greu de un spectator neavizat, dar va da cheia spectacolului. Vocea lui Adolf, câinele pe care Lizica încearcă să-l învețe franceză și transformarea simbolică a personajelor în câini transmit un mesaj profund și zguduitor despre dezumanizarea produsă de setea de bogăție. „Floarea să rămână floare, pasărea să rămână pasăre și câinele să rămână câine”, spune Adolf.

„Mobilă şi durere“ este un spectacol ce merită văzut și revăzut pentru a înțelege mesajul tragic atent camuflat sub masca umorului căci, după cum spunea Teodor Mazilu, „bunăstarea excesivă și mai ales cea obținută fără muncă degradează, traumatizează, urâțește, pocește individul, îl împiedică să deslușească farmecul real al vieții și-l obligă să chițcăie șobolănește în fața a tot felul de fleacuri colorate”.

INFO

Teatrul Nottara

Mobilă și durere

de Teodor Mazilu

Regia: Alice Barb

Scenografie: Dana Istrate

Durata spectacolului: 2 h și 40 min. (cu pauză)

Distribuţia: Gelu Nițu, Ion Besoiu, Ada Navrot, Ioana Calotă, Dani Popescu ş.a.

Rating: ●●●●●

Foto: Ciprian Duică

 

04
/09
/23

Balkanik Festival – Home of World Music, ajuns la ediția X, se va desfășura între 8 și 10 septembrie, la București, în Grădina Uranus și pe Strada Uranus, conturând într-o atmosferă unică trei zile pline de concerte live, un târg meșteșugăresc amplu, expoziții, DJ seturi, ateliere, demonstrații, dezbateri, relaxare în natura din mijlocul orașului, la umbra turnului de apă proiectat de Anghel Saligny.

03
/09
/23

Seria Concertelor pentru familii și copii debutează azi, de la ora 11:00, la Teatrul Odeon, cu concertul ”Orchestra merge la Zoo” al ansamblului Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Andrei Feher. Muzicienilor le vor sta alături muzicologul Cristina Bohaciu Sârbu și actorul Mihai Bisericanu, în rol de narator.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.

01
/09
/23

Creativitatea dobândește o nouă definiție la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 6 și 15 octombrie, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri aduce pe marile ecrane din capitală cea mai bogată și mai diversă selecție de filme de până acum.

01
/09
/23

Începutul anului 2024 va aduce pe marile ecrane cel mai de anvergură documentar realizat în România despre Generația de Aur a fotbalului românesc. Și despre performanțele sale uluitoare, care au pus România pe harta lumii și au oferit unei țări întregi cele mai frumoase cadouri: identitate, într-o epocă a uniformizării, și multă speranță, într-una a tranziției.

01
/09
/23

Dincolo de a fi o celebrare a mișcării sistemului nostru solar în jurul centrului Căii Lactee, Galactic Tick Festival este un eveniment cultural și educativ dedicat copiilor și tinerilor. O sărbătoare a bucuriei transpusă în activități ce implică, printre altele, dans galatic și ateliere creative menite să facă din această călătorie o poveste de neuitat, asemeni celor pe care bunicii noștri ni le împărtășeau la gura sobei.

01
/09
/23

Ultima săptămână de Cinema în aer liber, care se desfășoară pe Insula Artelor din Parcul Titan, încheie sezonul de anul acesta și aduce pe marele ecran filme de luni până duminică, de la ora 20:00: un documentar, trei filme românești, trei thrillere și o comedie savuroasă.