Momentul în care „Girl With Balloon”, lucrarea lui Banksy, s-a autodistrus după adjudecare
https://www.ziarulmetropolis.ro/momentul-in-care-girl-with-balloon-faimoasa-lucrare-a-lui-banksy-s-a-autodistrus-dupa-adjudecare/

„Girl With Balloon”, faimoasa lucrare semnată de Banksy, licitată la Sotheby’s din Londra, va rămâne în istorie drept tabloul care s-a autodistrus imediat după adjudecare. Pânza a trecut printr-o maşină de tocat hârtie instalată la baza de jos a ramei, la finalul licitaţiei, spre surprinderea celor prezenţi.

Un articol de Petre Ivan|8 octombrie 2018

Cu explicaţia „se duce, se duce, s-a dus”, aluzie la cuvintele folosite de cel care a condus licitaţia, Banksy – a cărui identitate nu a fost confirmată până în prezent – a publicat pe contul său de Instagram o imagine surprinsă în sală.

Preţul de 1,04 milioane de lire sterline (1,18 milioane de euro) este un record pentru autor şi a reprezentat de trei ori suma la care fusese estimată lucrarea.

După ce licitaţia s-a încheiat, a fost auzită o alarmă din interiorul tabloului şi pânza a început să coboare.

„Se pare că am sfârşit prin a fi banksydizaţi”, a recunoscut Alex Branczik, directorul departamentului de artă contemporană de la Sotheby’s.

Lucrarea a fost realizată în 2006, apărând mai întâi pe un perete din Londra sub formă de graffiti, şi reprezintă cea mai cunoscută imagine a lui Banksy. În 2017, ea a fost aleasă de britanici drept opera de artă favorită.

Originar din Bristol, Banksy – despre care se spune că ar fi Robert Del Naja, membru al grupului Massive Attack – a devenit cunoscut pentru graffitiurile amplasate în diverse oraşe ale lumii.

Foto: „Girl With Balloon” – facebook

30
/09
/16

Mai multe evenimente dedicate artei contemporane vor fi organizate, în această noapte, cu ocazia celei de a zecea ediţii a Noapţii Albe a Galeriilor (NAG), în București și în alte nouă orașe din țară. Alături de București, la NAG#10 participă Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.

27
/09
/16

Pe Facebook s-a organizat un protest în fața Ambasadei Rusiei față de decizia Rusiei de a dona 100 de euro pentru campania de achiziționare a „Cumințeniei Pământului”. Protestul va avea loc astăzi (marţi), între orele 17.00 și 17.30, la sediul Ambasadei Rusiei la București. Organizatorii protestului spun că se simt „jigniți” de „bacșișul” Rusiei.

23
/09
/16

Publicul bucureştean e invitat să descopere arta viitorului, între 28 septembrie şi 1 octombrie. Peste 60 de artişti din 8 ţări vor fi prezenți pe scenele de la Cinema Elvira Popescu, The Ark, ARCUB Gabroveni, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi Muzeul Naţional George Enescu pentru 4 seri de spectacole inedite.

20
/09
/16

Cea de-a doua ediție a Trienalei de Arhitectură East Centric a început în weekend în capitală cu deschiderea expoziției principale găzduită de Teatrul Național din București și conferințe susținute de invitați din Japonia, Austria și România. Trienala continuă cu prezentările publice și jurizarea pentru Premii Arhitext East Centric. Toate cele 4 expoziții majore din cadrul Trienalei pot fi vizitate zilnic, între orele 10 și 18, la TNB și ARCUB Gabroveni, până pe 9 octombrie.

16
/09
/16

Timișoara este orașul românesc ales pentru a deveni Capitală Europeană a Culturii în 2021, a anunțat, astăzi (vineri), Steve Green, șeful juriului, într-o conferință de presă desfășurată la sediul Bibliotecii Naționale a României. Oraşele contracandidate la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 au fost Bucureşti, Cluj-Napoca şi Baia Mare.

16
/09
/16

Bucureștenii sunt invitați să participe, la sfârșitul acestei săptămâni, la evenimentele dedicate împlinirii a 557 de ani de atestare istorică a Capitalei organizate în Piața Constituției și parcurile Cișmigiu și Herăstrău, unde urmează să aibă loc concerte, expoziții, ateliere, spectacole de teatru și parade sau plimbări cu trăsura. Intrarea la toate evenimentele este gratuită.

15
/09
/16

Sâmbătă, 17 Septembrie 2016, Grădina Sticlarilor (strada Vasile Lascăr nr.36) își redeschide porțile pentru cei care vor să își descopere sau să își dezvolte latura artistică. Intrarea la Grădină este gratuită însă, pentru participare, se percepe o taxă de 20 RON, pentru achiziționarea materialelor necesare.

11
/09
/16

Viața în Giulești va fi tema unei instalații-eveniment de artă comunitară contemporană la Muzeul Culturii Romilor din Drumul Săbăreni 101-125. Evenimentul va avea loc pe 16 septembrie, de la ora 19.00.

10
/09
/16

Festivalul Internațional de fotografie Bucharest Photofest se va desfășura între 10 şi 20 septembrie, organizat de Grupul Filos, se desfăşoară în câteva locuri din Bucureşti, între care şi Teatrul Naţional din Bucureşti, în foaierul nou deschis, dinspre Bulevardul Carol.

09
/09
/16

Noaptea Albă a Galeriilor, proiect inițiat și organizat de Asociația Ephemair, prezintă pe 30 septembrie, în cadrul celei de-a zecea ediții, expoziții și evenimente dedicate artei contemporane, în galerii de artă, spații alternative, huburi creative și ateliere de artist din zece orașe – alături de București, la NAG#10 vor participa în acest an Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.

25
/08
/16

În vreme ce guvernul român se gândeşte cum să scoată 50 de lei din buzunar pentru a-şi trimite la grădiniţă minorii ai căror părinţi au venituri mici, italienii sunt gata să le acorde o susţinere generoasă adolescenţilor. Într-o mișcare concepută pentru a reaminti tinerilor că doar cultura este cea care ne îmbogăţeşte viaţa şi aduce oamenii împreună, cetățenii italieni care împlinesc 18 ani sunt pe cale să obțină 500 de euro " bonus de cultură " de la guvern.