Mommy. Electrizant
https://www.ziarulmetropolis.ro/mommy-electrizant/

CRONICĂ DE FILM „Mommy”, al cincilea lungmetraj al indecent de tânărului cineast canadian Xavier Dolan (25 de ani), este o „tectonică a sentimentelor” ambalată în încadraturi, culori şi sunete electrizante, folosite cu o dezinvoltură frapantă.

Un articol de Ionuţ Mareş|10 ianuarie 2015

Devenit un răsfățat al Festivalului de la Cannes încă de la primul film, „J’ai tué ma mère” (2009), realizat când încă nici nu împlinise 20 de ani, monteurul, creatorul de costume, producătorul, actorul, scenaristul și regizorul Xavier Dolan a împărțit în 2014 Premiul Juriului pe Croazetă cu veteranul Jean-Luc Godard.

O (nouă) recunoaștere a unui talent exploziv, folosit de această dată pentru (probabil) cel mai solid film al său, „Mommy”. Rezumându-se la a fi „doar” scenarist și regizor (nu și actor), Dolan le aduce din nou împreună pe actrițele sale fetiș, Anne Dorval și Suzanne Clément, în rolurile mamei și, respectiv, vecinei unui adolescent cu probleme de comportament tocmai scos de la o școală de corecție, personaj jucat de revelația Antoine-Olivier Pilon.

Este reluată astfel obsesia pentru tineri (homosexuali) dificili, sensibili și neîncadrabili, în relații tensionate și distrugătoare cu femei din jurul lor.

Înainte de toate, Dolan este un creator de imagini spectaculoase, calitate dublată de îndrăzneala de a sfida tiparele în materie de montaj, coloană sonoră și construcție a cadrului (care se lărgește și se îngustează în funcție de starea personajelor – claustrofobie sau aparentă relaxare).

Nimic nu poate fi anticipat: culorile se schimbă după trăirile emoționale, sunetul își modifică intensitatea în cadrul aceleiași scene, unghiurile de filmare variază odată cu răbufnirile de temperament, umorul alunecă cu viteză în dramă și seriozitatea în farsă.

Și, chiar dacă nu pare a se lua până la capăt în serios și face mereu cu ochiul spectatorului, cu riscul asumat de a-l scoate din convențiile propuse, Dolan își infuzează filmul într-o doză serioasă de sentimentalism de o calitate superioară, dovedind o profundă înțelegere a dificilelor și nuanțatelor relații umane.

Lumea celor trei personaje din „Mommy”, care par a se agăța unele de altele în căutarea unui sprijin pentru a nu-și pierde complet echilibrul interior din cauza propriilor tulburări (neexplicate până la capăt), este una închisă, autistă, stranie și a naibii de imprevizibilă. Dacă îi permiți, te împinge pe nesimțite în mijlocul ei furtunos și perfid de atrăgător, de unde nu prea ai cum să nu ieși mișcat după mai mult de două ore de vârtej emoțional (și asalt vizual).

Distribuit în România de Independența Film, „Mommy” poate fi văzut pe marile ecrane începând cu 23 ianuarie

INFO

Mommy (Canada, 2014)

Regia: Xavier Dolan

Cu: Anne Dorval, Antoine-Olivier Pilon, Suzanne Clément

Rating: ●●●●●



27
/08
/14

CRONICĂ DE FILM. „Camera groazei”, un film danez cu succes la publicul din țara sa, este un thriller care bifează corect, dar fără vervă și originalitate, mărcile genului. Filmul lui Mikkel Norgaard se păstrează într-o zonă mainstream și afișează o sfioșenie surprinzătoare, atât narativ, cât și vizual.

27
/08
/14

Formaţiile Fără Zahăr, Ţapinarii şi Timpuri Noi vor concerta, între 26 şi 28 septembrie, la Bucharest Comedy Week, urmând ca serile din Piaţa Enescu să se încheie cu o proiecţie de film, precum "Pantera roz", din 1963, şi "Unora le place jazz-ul", din 1959.

27
/08
/14

Programul MECEFF „7+1” va oferi publicului spectator o serie de producții din spațiul geografic central-european, în cadrul unor secţiuni necompetiţionale. Este vorba de filme realizate înainte de 1989, cu un puternic mesaj anti statul comunist și regizate de câțiva dintre cei mai mari regizori europeni ai secolului XX.

26
/08
/14

Comedia "#Selfie", de Cristina Iacob, a atins cifra de 90.703 spectatori şi încasări de 1.136.889 de lei, devenind astfel unul dintre cele mai de succes filme româneşti din ultimii ani.

26
/08
/14

Astăzi începe cea de-a cincea ediție a Divanului Degustătorilor de Film și Artă Culinară, ediție care este dedicată temei “Eroi și antieroi din Balcani”. Timp de șase zile, în perioada 26 – 31 august, în Port Cultural Cetate (jud. Dolj), în cadrul Divanului vor fi proiectate 63 de filme: 12 lungmetraje și 51 de scurtmetraje.

25
/08
/14

Comedia “America, venim!”, debutul în lungmetraj al regizorului Răzvan Săvescu, a cărei premieră va avea loc pe 19 septembrie, pune accentul pe întâmplările amuzante şi neprevăzute prin care trece trupa unui teatru de provincie ajuns la New York.

25
/08
/14

Actorul şi regizorul britanic Richard Attenborough, născut pe 29 august 1923, în Cambridge, Marea Britanie. s-a stins din viaţă duminică, la vârsta de 90 de ani. Attenborough a primit titlul de cavaler al Ordinului Marii Britanii în 1976 şi pe cel de baron în iunie 1993.

22
/08
/14

Jackie Chan, care va veni pentru prima dată în România pe 11 septembrie, pentru a deschide evenimentul Zilele Filmului Chinezesc, va fi numit de Casa Româno-Chineză ambasador cultural al relaţiilor româno-chineze, pentru a promova produsele culturale româneşti în ţara sa.

21
/08
/14

Occupation in 26 Pictures - povestea a trei prieteni (un croat, un sârb şi un evreu) cărora războiul le va oferi destine diferite – un film celebru pentru unele dintre cele mai violente şi pline de sex scene din cinematograful ex-iugoslav, va fi proiectat sâmbătă, 30 august, în închiderea Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară.