-->

Moromeții 3 este de azi în cinematografele din întreaga țară
https://www.ziarulmetropolis.ro/morometii-3-este-de-azi-in-cinematografele-din-intreaga-tara/

După un maraton de 7 zile de evenimente speciale în Bucureşti, Cluj, Iaşi, Tulcea, Piatra Neamţ, Brăila şi Constanţa, pelicula Moromeţii 3 se lansează azi oficial în cinematografele din întreaga ţară. Începând de azi filmul va putea fi văzut în 88 de săli de cinema din 47 de oraşe din România. Programul complet poate fi consultat pe site-ul oficial al distribuitorului şi va fi updatat săptămânal. 

Un articol de Petre Ivan|22 noiembrie 2024

Sunt foarte curios să văd cum va fi primit și înțeles de public acest ultim film din serie, mai ales că, nefiind o adaptare după o operă literară, este diferit de celelalte. Însă respectă istoria și adevărurile acelor ani. Am fost întrebat foarte des în perioada aceasta cât de relevant sau necesar este un film de epocă, un film despre anii aceia, în zilele noastre. Cred că, precum orice act artistic, dacă e reușit, este necesar. Verdictul final este, până la urmă, la public. Care până acum a fost generos cu noi.”, a declarat regizorul Stere Gulea. 

Descris de critici și primii spectatori deopotrivă ca fiind „un film necesar în contextul global actual”, acțiunea filmului se petrece în anul 1954. Acesta este un an de încercare pentru Niculae Moromete care devine copleșit de iubirea tumultoasă cu o femeie măritată, criza de conștiință politică și pierderea încrederii în breasla literară. Apariția providențială în viața lui a unei tinere poete îi oferă o cale de ieșire din dilemele profesionale și personale, inspirându-l să publice romanul Moromeții

Cred că pentru toți iubitorii primelor două filme va fi palpitant să trăiască sensibilitatea, umorul și culoarea specifică lumii Moromeților, dar de data aceasta în contextul lumii literare a orașului. În această ultimă parte magia lumii anilor ‘50 este atât de frumos și real reprezentată și, cel mai important, filmul ne reamintește că oamenii au fost întotdeauna oameni. Care s-au iubit, au suferit, au luptat, au dansat și au făcut toate acestea atât de bine, căci iată! acum s-a făcut un film despre ei.”, a spus Mara Bugarin, actrița care dă viață personajului inspirat de Aurora Cornu.

Peste 2000 de spectatori au participat în capitală la proiecțiile de gală organizate între 13 și 19 noiembrie la Teatrul Național București, Cinema City AFI Cotroceni, Cineplexx Băneasa și Cinema Elvire Popesco. Toți cei care au venit să vadă filmul în premieră au plecat acasă cu un exemplar din ziarul „Flacăra”, reconstituit special cu ocazia lansării, sau cu un afiș cu autograf personalizat și au avut șansa de a povesti chiar cu echipa filmului. 

Evenimente similare s-au organizat în aceeași perioadă, în cadrul Caravanei Moromeții 3, la Cluj, Iași, Mangalia, Tulcea, Piatra Neamț, Brăila și Constanța. Caravana, care a strâns deja peste 15.000 de spectatori curioși să afle cum se încheie povestea celei mai iubite familii din istoria literaturii române, va continua până la mijlocul lunii decembrie. 

Următoarele proiecții speciale din cadrul Caravanei Moromeții 3 vor avea loc la Sibiu (22 noiembrie, CineGold – în prezența actorilor Mara Bugarin și Alex Călin și a producătorului Tudor Giurgiu), Deva (26 noiembrie, Teatrul de Artă), Târgu Jiu (29 noiembrie, Cinema Sergiu Nicolaescu – în prezența regizorului Stere Gulea și a actorilor Horațiu Mălăele, Alex Călin, Olimpia Melinte, Cuzin Toma și Andreea Chirițescu) și Drobeta-Turnu Severin (30 noiembrie, Palatul Culturii „Teodor Costescu” – în prezența actorilor Olimpia Melinte și Alex Călin). 

26
/06
/26

Între 9 și 12 iulie, Cinema Elvire Popesco găzduiește Retrospectiva TIFF.25, care aduce în fața publicului o selecție de filme din programul celei de-a 25-a ediții a festivalului.

17
/06
/26

13 iunie 2026 rămâne în istoria cinematografiei românești ca seara în care filmul FJORD a devenit un adevărat fenomen național.

12
/06
/26

A 25-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania începe astăzi, iar Clujul intră, pentru 10 zile, în ritmul celui mai mare eveniment dedicat filmului din România.

26
/05
/26

Festivalul Internațional de Film Transilvania (12 – 21 iunie 2026, Cluj-Napoca) continuă secțiunea competițională Teen Spirit, dedicată producțiilor care explorează universul și preocupările noilor generații. Filme de ficțiune și documentare adresate în special publicului Gen Z vor concura pentru trofeul Youth Award, acordat de un juriu format exclusiv din tineri cinefili.

18
/05
/26

După premiera mondială de la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam, 3 zile în septembrie, comedia independentă regizată de Tudor Giurgiu, se vede pentru prima dată în România la Gala de deschiderea a celei de-a 25-a ediții TIFF, care va avea loc vineri, 12 iunie, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

13
/05
/26

Primul laureat al Premiului Janovics Jenő la Festivalul Internațional de Film Transilvania va fi Roman Gutek, distribuitor de film polonez, fondator al mai multor festivaluri, producător și promotor al filmului de artă, de al cărui nume se leagă cele mai importante inițiative cinematografice poloneze din ultimele decenii.

11
/05
/26

Cineaști aflați la primul sau al doilea lungmetraj din carieră concurează pentru trofeele competițiilor internaționale ale celei de-a 25-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (Cluj-Napoca, 12-21 iunie 2026). 12 titluri se află în cursa pentru Trofeul Transilvania și celelalte premii ale Competiției Oficiale, în timp ce alte 10 producții își vor disputa premiul Competiției What’s Up Doc?.

06
/05
/26

Prima ediție a festivalului Cucu Bau, va avea loc între 14 și 17 mai, fiind curatoriat de criticul de film Andrei Rus, programul reunind titluri din întreaga istorie de peste 130 de ani a cinematografiei, construind o experiență care traversează stiluri, epoci și sensibilități diferite.

23
/04
/26

„25 Years Later (După 25 de ani)”, unul dintre programele speciale ale ediției aniversare TIFF.25 (12-21 iunie 2026, Cluj-Napoca), propune o întoarcere în anul 2001, reunind titluri care au definit începutul de mileniu în cinema.

21
/04
/26

După șapte luni de proiecții urmate de discuții cu experți și terapeuți despre temele principale din filmele vizionate la Cinema Elvire Popesco, programul european Film Therapy Film Club - FTFC – lansat de Institutul Francez din România la București în octombrie 2025, ajunge la final. Ultima proiecție din această serie va avea loc pe 23 aprilie, de la ora 18:00, când va fi arătat filmul „L’événement” în care actrița franco-română Anamaria Vartolomei are rolul principal.

14
/04
/26

Într-o perioadă în care costul vieții continuă să crească, iar domenii esențiale precum educația, sănătatea și protecția socială sunt tot mai afectate de recentele măsuri de austeritate, One World Romania își continuă misiunea de a aduce în fața publicului filme documentare ca puncte de plecare pentru dialoguri necesare despre vremurile în care trăim.

09
/04
/26

Cel mai recent lungmetraj semnat de regizorul Cristian Mungiu, „Fjord”, avându-i în rolurile principale pe actorii nominalizați la Oscar, Sebastian Stan și Renate Reinsve, a fost selectat în competiția oficială a celei de-a 79-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes.