Moromeţii. Un alt punct de vedere
https://www.ziarulmetropolis.ro/morometii-un-alt-punct-de-vedere/

Marcel Iureş şi George Mihăiţă fac în „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”, la Teatrul Act din Bucureşti, un Moromete şi un Cocoşilă universali.

Un articol de Andrei Crăciun|19 aprilie 2014

O sursă de cafenea, dar tot sursă, s-a întâmplat să-mi relateze cum a luat naştere spectacolul „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?“. Se povesteşte, aşadar, că într-un anumit context, Marcel Iureş ar fi spus aproape aceste cuvinte: „Parcă aş juca în ceva…“. De aici a pornit o întreagă avalanşă de întâmplări fericite.

Constatând că, în țara noastră, Marin Preda, deși ne domină gândirea ca un patriarh, ca un Caragiale, n-a cunoscut și meritata consacrare în dramaturgie, îndrăgitul om de televiziune, dar mai ales de cultură, Cătălin Ștefănescu a purces la adaptarea unor fragmente din „Moromeții”.

Alexandru Dabija a regizat spectacolul, Teatrul Act l-a găzduit, doi mari actori au intrat în scenă, și, toate acestea fiind împlinite, iată-i pe Marcel Iureș și pe George Mihăiță devenind Moromete și Cocoșilă.

Prin clădirile corporațiilor, prin berăriile orașului, până și prin casele sale deloc conspirative, a început să se vorbească despre piesa aceasta, într-o nestăpînită cascadă de adjective. Auzind unele atribute, m-am îndreptat spre Calea Victoriei, am șezut chiar în spatele zestrei fetelor din familia Moromete și am luat aminte. Pe atunci, ploaia acestei primăveri încă nu începuse.

george mihaita

George Mihăiţă şi Marcel Iureş, pe scena Teatrului Act. Fotografii: Alexandru Iureş

Evidențele au început să se arate. Nici nu mai știm, nu mai realizăm, nu mai înțelegem cât de mult din vocabularul de care abuzăm în public, dar și în privat, e moromețian! „Date fiind împrejurările” ține loc, veți fi nevoiți să admiteți, în dialogurile noastre, de introducere.

Apoi, suntem cu toții în căutarea unui punct de vedere. Cei mai concesivi admitem chiar că „e și acesta un punct de vedere“. În definitiv, îi constatăm până și pe proștii la care atât de des face referire bunul Cocoșilă. E adevărat, e cumplit: trăim în această permanentă mirare retorică – „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”.

În tragic, dar nu în ratare

Dar piesa domnului Ștefănescu nu e doar o bună radiografie a limbajului (prin ghicitura căruia putem, de facto, vedea întregul act al ființării noastre, românești). Nu. Acest Moromete (Iureș are în joc o luciditate tulburătoare, o luciditate care îi dă magnifica sa unicitate) și acest Cocoșilă (Mihăiță, cu o mustață tăiată în scurt, joacă bine, lăsând totodată impresia că o face fără trudă) spun, de fapt, mult mai mult.

Amândoi mănâncă pe parcursul spectacolului cum mănâncă oamenii cu adevărat înfometați. Au în arsenal tehnici care te uluiesc – te miri așa cum se vor fi mirat, acum mai bine de două mii de ani, martorii vindecării orbilor.

Există în context și un gard spre care, cumva, se tem să înainteze împreună și dincolo de care poate începe o întreagă altă filosofie, dacă nu o întreagă altă viață.

Am văzut la acest Moromete și la acest Cocoșilă ceva de Quijote și ceva de Sancho, ceva din George și Lenny din „Oameni și șoareci”, mai puțin din Bouvard și Pécuchet. Ei sunt indiscutabil mai aproape de Steinbeck decât de Flaubert. Nu prin acțiune, căci acțiunea e – aici – cu totul și cu totul alta, ci prin puterea de a-și trăi visele în tragic, dar nu în ratare.

Piesa domnului Ștefănescu reușește să ne redea un Moromete și un Cocoșilă nemărginiți, doi oameni, doi prieteni, care trec, la sfârșit, împreună, dincolo de bariera oricărui provincialism.

Soarta lor are – e limpede – ceva profund universal. Găsim aici, în toată lumina, dar și în toată noaptea ei, natura umană. Poate că asta încercau să-mi spună cei ce-mi vorbeau despre miracolul de la Act prin clădirile corporațiilor, berăriile orașului și casele sale deloc conspirative.

17
/08
/17

Zilnic, până în data de 2 septembrie, organizatorii Galei HOP 2017 vă invită să-i cunoaşteţi pe concurenții din acest an, urmărindu-le clipurile de prezentare, fişa profesională şi galeria foto realizată de Adi Bulboacă.

17
/08
/17

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, împreună cu Academia de Teatru şi Film „Athanor” din Passau – Germania prezintă proiectul pilot „Întâlniri Teatrale la Sulina”, care se va desfășura în perioada 31 august – 4 septembrie 2017.

16
/08
/17

Actrița Cristina Flutur joacă personajul Alice în lungmetrajul „Grain”, o coproducție Turcia-Germania-Franța-Suedia, selectat în competiția oficială la Festivalul de Film de la Sarajevo, cel mai important eveniment de gen din Europa de Sud-Est. Filmul „Grain” este regizat de regizorul turc Semih Kaplanoglu, câștigătorul Ursului de Aur la a 60-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.

15
/08
/17

Într-o zi de 15 august (1769) se năştea, la Ajaccio, în Corsica, Napoleon Bonaparte, lider politic si militar al Franţei, unul dintre cei mai buni conducători militari din istorie. 55 de ani mai devreme, la Constantinopol, în ziua în care creştinii sărbătoreau “Adormirea Maicii Domnului”, Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii şi ginerele său, Enache Văcărescu, erau decapitaţi. Trupurile lor au fost aruncate în apele Bosforului, iar capetele, înfipte în prăjini, au stat trei zile la poarta Seraiului.

14
/08
/17

Cartea „Țara Vinului” (traducere din chineză de Luminița Bălan) a fost publicată la editura Humanitas Fiction în anul 2014.

14
/08
/17

Din clipa în care trece pragul grădiniței, copilăria fericită a micului Grégoire se transformă într-un adevărat coșmar. Chestiile sforăitoare cu care îl pisează educatorii și profesorii nu-i intră în cap orice-ar face, colegii își bat joc de el, iar părinții îl cicălesc și-l ceartă fără încetare.

14
/08
/17

În urmă cu mai bine de două decenii, într-o zi de 14 august (1996), la reşedinţa sa din La Neuville-sur-Essonne, în apropiere de Paris, se stingea din viaţă Sergiu Celibidache, personalitate marcantă și controversată a secolului trecut, unul din cei mai de seamă dirijori ai lumii.