Moscova Petușki. Gară moartă cu poem rusesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/moscova-petuski-gara-moarta-cu-poem-rusesc/

One man show. „Sunt un om singur şi mă dăruiesc vouă.” Această frază a personajului Kostea, interpretat de Richard Bovnoczki în piesa Moscova-Petuşki, dramatizare după romanul cu acelaşi titlu de Venedikt Erofeev, rezumă atât „poemul rusesc” pe care l-am descoperit recent la Unteatru în regia Teodorei Herghelegiu, cât şi filosofia unui spectacol provocator şi revelator.

Un articol de Andreea Nanu|5 martie 2018

Pe scenă ne întâmpină un actor, o bancă și un text. Simplitatea scenografiei nu trebuie să ne surprindă fiindcă pentru a spune un poem nu ai nevoie de recuzită specială, doar de acea extraordinară sensibilitate, de forța sufletească pentru a deschide poarta nevăzută către tainele sufletului. Și „sufletul rus” pune întotdeauna la încercare arta actorului și a regizorului. Abisal, dilematic, contradictoriu, scandalos, sfâșietor, melancolic, protestatar, toate aceste nuanțe (stări sufletești) complementare se împletesc în monologul lui Richard Bovnoczki, zugrăvind un portret răscolitor, în care putem recunoaște un popor, o istorie, un destin și, în cele din urmă, o parte din noi înșine. Spectacolul se construiește pe dialectica subtilă dintre individual și universal, dintre prezent și trecut, dintre materialitatea crasă înecată în alcool și realitatea subtilă, secundă, a sensurilor care traversează, ca o deltă pulsatilă, cotidianul evenimențial, viața cu tot prozaicul ei.

Kostea se trezește într-o gară înghețată, într-o Moscovă „înghețată” în timp, captivă într-o istorie moartă, deraiată. Pe peron, alte „suflete moarte” se perindă, dezorientate, într-un topos care refuză cumva să-și precizeze coordonatele. Printre ele, un „suflețel”, Kostea, care între un „păhărel„ și un „sandvișel”, încearcă să se dezmeticească, să se adapteze, să găsească o consolare, să-și dea un scop. Pare să-l fi găsit în călătoria de vineri, de la Moscova la Petușki, acolo unde-l așteaptă două personaje anonime, o „ea” cu privirea roșcată, gene albe și „sâni abia ciupiți de presimțiri” și un fiu bolnav, deja aureolat de umbrele morții, deși „nu cunoaște decât litera u din alfabet”. Trenul lui Kostea poate fi înțeles ca un tren al vieții, un ultim tren mizer care oprește în gări pustii și dezolante, de multe ori un tren gol, fără călători, cu compartimente înghețate în care viscolește sau lovesc ploile reci, un tren în care se întâmplă uneori să găsească un suflet pereche, îndoliat, îngenuncheat. Călătoria pare de la bun început destinată ratării. Mai are vreun rost să te așterni pe cale? Da, fiindcă, spune Kostea, în fiecare vineri „mă duc la ea”, fata aceea „cu cozi până la poponeață”, fata aceea care nu este o simplă fată ci o curtezană, „cea mai iubită dintre târfe”. La capăt de linie și de viață îl așteaptă o clipă de plăcere. Acolo, în acel loc al tristeților, îl pândește și moartea cu chip de copil – al fiului pe care nu-l poate salva. Călătoria e lungă. Adeseori, singura care poate ține de urât conștiinței rănite este Memoria – Mnemosyne – chiar și în formele ei cele mai precare, dizolvată de aburii alcoolului pe care Kostea îl consumă în cantități impresionante.

O memorie poate la fel de capricioasă ca și femeia care-i aduce numai o consolare vremelnică. Dacă Proust își are „madlena”, Kostea își are „păhărelul” în care toarnă tacticos o picătură din „lacrima comsomolistă”, suspinând de plăcere și teroare în fața rafalelor de zăpadă care lovesc ferestrele compartimentului pustiu. Își amintește că a fost concediat din postul de brigadier, funcție de care n-a apucat să se bucure prea multă vreme. Grație teoriei pe care ne-o expune despre „graficele individuale de muncă” într-o fabrică rusească putem deduce multe, mai ales precaritatea care ajunge să guverneze așa-zisa „producție” dar și relațiile interumane. Totul e fals, totul e des-făcut și contra-făcut, existența devine sfidătoare prin ignoranță, frică, singurătate și violență. Între două trenuri, pradă întunericului, Kostea strigă groaznic, „răfuindu-se” cu chipuri nevăzute, amplificate oniric, grotești, amenințătoare. Recăpătarea echilibrului – vremelnic – se face tot prin ingerarea unor cantități impresionante de votcă, pe care Kostea le scoate din buzunarele inepuizabile ale hainei, anesteziindu-se profesionist ori de câte ori luciditatea își arată colții. De fapt, cel mai greu este să treci de intervalul în care magazinele cu băutură sunt închise, lăsând ființele singuratice pradă agoniei de a fi.

„Știu ce este singurătatea, fiindcă o port în suflet”, spune Kostea. Richard Bovnoczki își construiește personajul sub semnul acestei Singurătăți cu majusculă, fixând cu privirea – așa cum ai străpunge cu ace fluturi într-un insectar – fulgurații ale sufletului, efemeride ale existenței; o existență care și-a pierdut sensul și coerența, o viață condamnată să se dizolve într-o progresivă pierdere a identității, într-o perpetuă înaintare spre marginea prăpastiei, în moarte. Drumul de la Moscova la Petușki nu leagă doar două puncte în spațiu, ci sugerează și o coborâre în abis; la fel ca în Muntele vrăjit al lui Thomas Mann, nu e nevoie de flăcările iadului, fiind suficiente o noapte înghețată, un vânt sticlos, o solitudine contondentă, desăvârșită. Dacă în Occident, Sartre a consacrat formula „Infernul sunt ceilalți”, la Venedikt Erofeev, infernul este lipsa celorlalți, imposibilitatea de a comunica cu semenii, de a găsi ecou într-un suflet animat de compasiune. De altfel, nici din acest monolog nu lipsește paralela dintre Orient și Occident, opunând Rusia Americii, acel tărâm al fantasmelor unde până și cea mai apreciată bogăție – libertatea – e iluzie, pustiire.

În acest monolog de o tulburătoare sensibilitate umană, un recviem de înaltă intensitate poetică, Venedikt Erofeev se apropie mult de Andrei Makine, aducând un rafinament interior celor mai vocale și sfâșietoare strigăte de disperare, înjurăturilor scăpate printre dinții încleștați, în fața unui dușman ascuns, a unei amenințări iminente care refuză să se precizeze. Kostea bea și fixează golul, abisul existențial. El nu caută nostalgic, ca Proust, timpul pierdut, ci exprimă, cu ochiul acut al conștiinței lucide, durerea de a se fi pierdut pe sine; căutarea lui este existențială, călătoria lui devine inițiatică. Dincolo de miza unui suflet, Erofeev, ca și Makine sau Nina Berberova, caută să salveze din disoluție „sufletul rus”, să adune cioburile unei imagini a Rusiei – ideală, profundă, „adevărată” și „eternă” în raport cu „falsul” Occident.

Richard Bovnoczki asumă un rol dificil, de compoziție, care cere un efort amplu de mobilizare a resurselor interioare, de sensibilitate, de expresivitate, de empatie; are răbdare cu textul, nu aglomerează spațiile dintre secvențe, alegând să le populeze cu cel mai riscant element, tăcerea; riscant, pentru că e o tăcere în care respiră filozofia spectacolului care, pentru a se împlini, are nevoie de contactul cu sala, de spectatorului care, acceptând provocarea, devine astfel un „spectator angajat”, un căutător, un explorator. „Moscova-Petușki” nu este, din acest punct de vedere, un spectacol confortabil, nici nu ar putea fi din moment ce însuși protagonistul este un personaj situat atât de incomod în propria istorie, un periferic în propria viață dar și în „vastitatea” rusească, gata să strivească un simplu inadaptat, un intelectual, un individ care, în ciuda faptului că trăiește pe marginea prăpastiei, se simte străbătut de fiorul poeziei lui Maiakovski, de Cehov și Hegel.

Însă – și aici este încă o lovitură de grație dată (subtil) culturii occidentale – toate aceste referințe se dovedesc a fi, ca în Sunset Limited de Cormac McCarthy, „lucruri fragile” care nu reușesc să ancoreze ființa în viață, să o facă să treacă fără rezerve de partea vieții, printr-o asumare a destinului. Kostea vorbește despre dimensiunea „trupească, spirituală și mistică” a „omului rus”, dar din vocea lui răzbate o frustrare, o povară invizibilă, aceea a ratării. Monologul lui Richard Bovnoczki sună a Nocturnă, profund evocator și melancolic, lăsând imaginile să se succeadă într-o cinematică interiorizată, rafinată, care mi-a amintit de „Elegia unei traversări” a lui Aleksandr Sokurov. Drama umană, chiar și în momentele acute, e antifonată de o teribilă muțenie, evocând tulburarea lui Blaise Pascal în fața „tăcerii spațiilor infinite” ale universului.

Kostea – ca și Rusia, la scară lărgită – a luat trenul (istoriei) în sensul greșit. Gările par aceleași, doar că apar toate de cealaltă parte a drumului. Disperarea crește pe măsură ce se întrevede capătul călătoriei – călătoria ratată sau o metaforă pentru exil și moarte. Într-un ultim efort disperat, Kostea străbate trenul în sens invers, încercând să atenueze, măcar în parte, efectele unei alegeri greșite. Nu descoperă decât compartimente goale și mizere, în care bat rafalele înghețate, în care se chircesc dureros prezențe amorfe, suflete desfigurate. Unui astfel de suflet „îndoliat”, Kostea îi cere ceva de băut. Răspunsul „Nu mai avem, totul s-a băut” poate fi interpretat (și) în registrul parabolei cristice, în care paharul durerii este golit până la ultima picătură. În absența anestezicului, conștiința se trezește, se dilată, cuprinzând într-un strigăt mut imensitatea dezolantă a stepelor, a iernii, a solitudinii. Privirea, și ea, se amplifică, din gest reflex devine stare, adoptând ritmul lent și atotcuprinzător al metaforei.

Călătorul „rătăcit” face un sumar al privirilor care i-au traversat viața, la fel de goale și de albe; însă nu este albul purității, ci o non-culoare maculată, un alb corupt de frică și ignoranță, înșelător ca o gheață care ți se frânge sub picioare. Așa cum și privirea iubitei e albă – goală și infidelă. Și totuși, iubirea… Am recunoscut în textul lui Erofeev iubirea ca esență tare, o idee al cărei parfum infuzează realitatea sordidă. Deși precară în manifestările sale cotidiene, Iubirea este, la fel ca Singurătatea, o experiență „capitală”, un absolut care sfidează datele relative ale realului. La capăt de linie, o surpriză: Kremlinul, către ale cărui ziduri călătorul păcălit se apropie, naiv, cu reverența și stupoare. O groază extatică, în fața unei priveliști cu pretenție de mit, un uriaș cu picioare de lut. Poliția îl urmărește, îl asediază într-o veche casă părăsită. Acum, în cel mai terifiant punct al existenței, îngerii își descoperă chipul. Nu sunt făpturi celeste, instanțe salvatoare, ci oameni care-și arogă dreptul de viață și de moarte asupra altor oameni. Din Kostea nu mai rămâne decât ecoul unei vocale moarte, acel „u” al pruncului pe care viața îl aruncă de la sânul ei în groapa comună a istoriei.

…Undeva în Rusia, într-o gară zugrăvită de Venedikt Erofeev ca o natură moartă adie, prin vocea unui actor ca un poem, parfumul elegiac al unei călătorii către noi înșine: „Moscova – Petușki”.

Foto: Richard Bovnoczki în “Moscova Petuski” de Venedikt Erofeev – Victor VidΘ, Unteatru.



18
/09
/12

Teatrul Bulandra din Bucureşti împlineşte marţi, 65 de ani de la inaugurare, în 1947 născându-se sub numele de Teatrul Municipal, cu piesa ”Insula” de Mihail Sebastian. Directorul instituţiei de cultură, regizorul Alexandru Darie, a declarat, cu această feicită ocazie, că teatrul se dovedeşte a fi, şi în contemporaneitate, un loc de meditaţie. „În mod evident […]

18
/09
/12

În 1783, a încetat din viaţă matematicianul şi fizicianul Leonhard Euler (teoria mişcării planetelor şi cometelor); este considerat fondatorul calculului variaţional (n. 15 aprilie 1707)   1831 – A încetat din viaţă poetul Vasile Cârlova (poeziile: „Înserare”, „Ruinurile Târgoviştii”) (n. 4 februarie 1809) 1883 – S-a inaugurat, la Bucureşti, „Expoziţia cooperatorilor din ţară”, exclusiv cu […]

17
/09
/12

Prima ediţie a Săptămânilor Filmului Românesc se va desfăşura în perioada 19 septembrie – 9 octombrie 2012 la Cinematograful Odyssée din Strasbourg, şi este organizată într-un moment aniversar de către Odyssée şi Asociaţia Studenţilor Români din Strasbourg, cu sprijinul Institutului Cultural Român Bruxelles, informează un comunicat de presă al ICR Bruxelles. „Cu ocazia împlinirii a […]

17
/09
/12

Cea de-a X-a ediţie a Târgului Gaudeamus Carte Şcolară, organizat de Radio România, în parteneriat cu Uniunea Editorilor din România şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, se va desfăşura, în perioada 17 – 25 septembrie, în incinta unui pavilion expoziţional amplasat în Parcul Tineretului din Bucureşti. Potrivit unui comunicat transmis luni de Serviciul Comunicare al […]

17
/09
/12

Mai multe filme ce aparţin cinematografiei est-europene şi au obţinut premii în competiţiile de gen, vor fi proiectate pentru publicul din Bucureşti la cea de-a opta ediţie a Romania International Film Festival (Ro-IFF). Evenimentul, ce va avea loc în perioada 27 septembrie şi 7 octombrie, la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, Muzeul Naţional […]

17
/09
/12

1787 – A fost adoptată Constituţia Statelor Unite ale Americii (în vigoare şi astăzi), document ce proclamă SUA stat federal, având ca formă de guvernământ republica prezidenţială.   1821 – A încetat din viaţă Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului modern românesc; a fost iniţiatorul şi conducătorul primei şcoli în limba română, „Şcoala de la Sfântul Sava” […]

17
/09
/12

„Zilele culturii armene la Muzeul Satului” vor fi găzduite în perioada 21-23 Septembrie, de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, informează Uniunea Armenilor din România (UAR), într-un comunicat transmis luni, 17 septembrie.   Cu această ocazie Muzeul Satului va fi animat de spectacole de muzică şi dansuri tradiţionale armeneşti, acestea fiind completate de expoziţii de […]

17
/09
/12

Liviu Pop, ministrul delegat pentru dialog social, susţine, într-un mesaj adresat elevilor, părinţilor şi profesorilor, că anul şcolar ce se deschide „aduce ceva nou”, şi anume clasa pregătitoare şi bacalaureatul profesional, recunoscând că mai sunt multe de rezolvat în sistemul educaţional.   În opinia ministrului Liviu Pop, deschiderea anului şcolar este, şi va fi întotdeauna, […]

17
/09
/12

n. 04/05/1977 Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica "I. L. Caragiale" Bucuresti, Facultatea Actorie WebSite: www.cristianaraduta.ro culoare par: blond; culoare ochi: caprui; inaltime: 1,70 cm; greutate: 52 kg

14
/09
/12

Tabloul „Ciobăniţă” de Nicolae Grigorescu, prezintă o femeie deghizată în haine de cioban şi va fi scoasă la licitaţie de casa Artmark, pe 25 septembrie, la Ateneul Român din Bucureşti.   Portretul ciobăniţei este propus colecţionarilor de artă la Licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism organizată de Artmark pe 25 septembrie. Alături de aceasta, va fi […]

14
/09
/12

Expoziţia „Childhood. Remains and Heritage/ Copilăria. Rămăşiţe şi patrimoniu”, organizată în cadrul proiectului european cu acelaşi nume, finanţat prin programul Cultura 2007-2013, va fi prezentată, în cadrul unui itinerariu european susţinut de Institutul Cultural Român, la Paris.   În perioada 12-30 septembrie, Institutul Cultural Român de la Paris găzduieşte muzeul copilăriei: un melanj inedit de […]

14
/09
/12

În 1321, a încetat din viaţă poetul Dante Alighieri, creator al limbii literare italiene; este autorul primei capodopere a literaturii moderne europene: “Divina Comedie”, şi a romanului “Viaţa nouă”, considerat primul roman autobiografic din literatura universală (n. 1265).   1769    – S-a născut Alexander von Humboldt, explorator şi geograf, unul dintre ultimii mari savanţi de […]

14
/09
/12

Catherine, soţia prinţului William, a rostit primul său discurs oficial în străinătate joi, în Malayezia, în cadrul celei de-a doua etape a unui amplu turneu Asia-Pacific menit să finalizeze „ucenicia” regală a ducesei de Cambridge, informează AFP. „A le oferi copiilor şi familiilor lor un loc unde să se bucure de sprijin, de îngrijire pentru […]

14
/09
/12

Filmele Despre oameni şi melci, Campania şi Resident Evil: Răsplata au premiera pe marile ecrane în acest sfârşit de săptămână. A treia ediţie a Nopţii Albe a Filmului Românesc are loc vineri seara la Bucureşti şi, pentru al doilea an consecutiv, la Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara. O expoziţie cu lucrări semnate de Gustav Klimt, realizate […]

14
/09
/12

Teatrul Metropolis vã invitã sâmbãtã, 15 septembrie, la ora 19:00 sã luaṭi parte la premiera spectacolului Jubileul, de Jean-Marie Chevret şi Michèle Ressi. Având-o în rol principal pe Maia Morgenstern şi beneficiind de îndrumarea regizoralã a lui Radu Beligan, piesa promite a fi un adevãrat spectacol. Autenticitatea piesei şi intensitatea la care este jucatã sunt […]