MOZART – „Music for the Soul”
https://www.ziarulmetropolis.ro/mozart-music-for-the-soul/

Sâmbătă, 16 mai, de la ora 19.00, la Sala Radio, va avea loc Concertul de Gală „MOZART – Music for the Soul”, organizat de Fundaţia Calea Victoriei.

Un articol de Liliana Matei|4 martie 2020

La acest eveniment, organizat împreună cu dirijorul Tiberiu Soare şi Symphactory Orchestra, o remarcabilă orchestră independentă, vor fi invitați doi soliști excepționali – soprana Andreea Mădălina Barbu și baritonul Alexandru Constantin.

„Mozart scria într-un mod revoluționar, dar în acelaşi timp compunea astfel încât să fie pe înțelesul tuturor. Aceasta este piatra filosofală în muzică: să nu scrii banalități şi în acelaşi timp să fii înțeles de toată lumea”, spune dirijorul Tiberiu Soare, îndrăgostit de muzica genialului W.A. Mozart.

Programul serii va cuprinde celebra și spectaculoasa Simfonie nr. 25, compusă de Mozart la numai 17 ani, uverturi și arii din opere celebre: „Nunta lui Figaro”, „Cosi fan Tutte”, „Don Giovanni”, „La Clemenza di Tito” și „Flautul fermecat”.

Dirijorul Tiberiu Soare a selectat pentru acest concert două voci de o strălucire și expresivitate remarcabile, soprana Andreea Mădălina Barbu și baritonul Constantin Alexandru, artiști lirici ce ne vor delecta dând viață personajelor din operele lui Mozart.

Seara de gală se va încheia cu bucurie, aplauze, fotografii cu muzicienii, plus autografe oferite la final, în foaierul Sălii Radio, de către dirijor și cei doi soliști. Evenimentul este al cincilea din seria „I Love Classics”, serie lansată de Fundația Calea Victoriei în 2016 și dedicată marilor compozitori de muzică clasică și de operă.

Biletele la Concertul de Gală „MOZART – Music for the Soul” se pot cumpăra numai prin reţeaua Eventim: magazinele Vodafone, Orange, Germanos, Carrefour, librăriile Cărtureşti şi Humanitas, benzinăriile OMV sau online, de AICI.

Categorii de bilete:

  • Categoria I – 150 lei
  • Categoria II – 130 lei
  • Categoria III – 100 lei

Nu se fac rezervări sau înscrieri la concert de pe pagina fundaţiei, biletele pot fi procurate doar prin reţeaua EVENTIM.

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.