Muzeul Suțu – Bijuterii ale clipei. Primii fotografi în București
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzeul-sutu-bijuterii-ale-clipei-primii-fotografi-in-bucuresti/

La parterul Muzeului Suţu puteţi vedea expoziţia de fotografie “Începuturile fotografiei la Bucureşti. Maeştri şi imagini din secolul al XIX-lea”. Povestea unui Bucureşti ce devenea un Mic Paris, alcătuită din cioburi de viaţă, din jurnalele şi memoriile celor care au trăit atunci, începe în 1820 şi are în centru un mecanismul seducător al unei lumi aflate între bal şi teatru.

Un articol de Monica Andrei|30 septembrie 2015

Mărturii vii ale epocii, despre moravurile româneşti ni le oferă călătorii străini care ne-au vizitat ţara, prin ale lor jurnale şi memorii. Acestora, li se alătură pictorii români sau străini, care au desenat cu sufletul sau au pictat cu inima scene din viaţa românilor, indiferent de categorie şi clasă socială, în diferite anotimpuri, la sărbătoare, sau în viaţa de zi cu zi, până să apară fotografia.

Tehnica fotografică a uimit lumea bucureşteană, pe la jumătatea secolului al XIX-lea. Prin 1839, în „Albina Românească”, este publicat un articol despre dagherotipie, o tehnică nouă, complicată, iar primul atelier fotografic a aparţinut doamnei Wilhelmine Priz, care făcea portrete dagherotip „cu un preţ foarte cuviincios”.

Dagherotipia s-a practicat la noi până în 1860, iar primul aparat de acest tip a fost cumpărat de profesorii Colegiului Sfântul Sava, prin 1840. Se spunea că, pictorul Carol Popp de Szathmari l-ar fi mânuit. Abia, pe la 1873 au apărut primele plăci cu gelatino-bromură, luând naştere fotografia modernă.

Povestea unei societăți bucureșteane “franțuzite”, unde luxul era ruinător, iar moda o patimă cotidiană, a fost imortalizată și de primii fotografi. Biserici, case, străzi, ulițe, interiorul Palatului Regal, instantanee cu portrete de familie, cupluri sau copii, Al. Ioan Cuza, Regele Carol, Nicolae Krețulescu sunt adevărate bijuterii ale clipei de atunci, realizate de către fotografii Ludwig Angerer (1827-1879), Carol Pop Szatmari (1812-1887), Franz Dushak (1830-1884), Franz Mandy (1846-1910), precum și de alți portretiști: Andreas D. Reiser, Eduard Peskey, Gustav Waber, Ioan Spirescu, Leon Wandelman.

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, au apărut și alți fotografi cu nume sonore românești: Ion Gavrilescu, Dumitru Constantinescu, I. Nicolescu, M. Davidescu.

Dr. Lelioara Zamani-Gavnani, ajutată de Ana Iacob, Roxana Diaconescu și alți colegi, a pregătit exponatele pentru expoziția amintită, care poate fi văzută între 25 septembrie și 7 decembrie. Arhiva fotografică conține piese originale ale fotografilor prezenți între 1850-1900 în Orașul lui Bucur și aparține Muzeului Municipiului București.

Am văzut fotografii din alt secol, îngălbenite de vreme, ce variau ca dimensiune, lipite pe cartoane. De-a lungul timpului, multe dintre ele au fost publicate în albume. Expoziția merită văzută pentru că unele dintre pozele originale sunt expuse prima dată. Clipa dintr-o epocă poate fi oprită printr-o poză, ca să dăinuie în timp, departe de ceața uitării. Un trecut al unei țări poate fi uitat, dar niciodată nu trebuie ignorat.

FOTO: Facebook Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu

13
/08
/15

La Institutul Henry Moore din Leeds se deschide, astăzi, 13 august, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Londra, o amplă retrospectivă Paul Neagu, incluzând peste 120 de opere ale artistului, de la desene, grafică și sculpturi sau instalații până la creații poetice și filme.

07
/08
/15

Astăzi obişnuim să purtăm masca potrivită. Interesul pentru mimică, pentru figură şi mască pare să se disipe tot mai mult în contemporan. Poate că s-a transfigurat în performance, s-a transmutat în multi-medialitatea spectacolului contemporan, pe o scenă unde se tinde către spargerea celui de-al patrulea perete. O scenă unde se cere tot mai mult integrarea publicului printre actori şi unde interactivitatea este importantă.

01
/08
/15

Născut pe 31 iulie 1952 la la Târgu-Jiu (dar trecut în acte pe 1 august), Horaţiu Mălăele a jucat în zeci de piese de teatru şi filme, a regizat cu aceeaşi pasiune şi este un talentat autor de caricaturi şi picturi.

01
/08
/15

Arta urbană transformă spațiul din București Mall: doi tineri artiști vor aduce spiritul street-art-ului în fashion mall-ul bucureștenilor. Timp de o săptămână, vizitatorii pot urmări cum prinde contur o pictură de mari dimensiuni pe unul dintre pereții de interior ai primului centrul comercial modern din România. 

22
/07
/15

AMURAL, primul festival dedicat artelor vizuale contemporane din România, va transforma, la începutul lunii septembrie, promenada După Ziduri în cel mai animat loc din Brașov, ocupând fortificațiile medievale, pădurea Warthe și pârâul Graft. Festivalul se va desfășura în perioada 4-6 septembrie.

13
/07
/15

Miercuri, 15 iulie 2015, începând cu orele 20.00, în cadrul workshop-ului de tatuaje deschis publicului la galeria de artă ArtXpert din Bucureşti, doi faimoşi tatuatori români – Dragoş şi Bogdan Macavei - premiaţi 3 ani la Tattoo Convention Bucharest, vor realiza la faţa locului un tatuaj, vor explica şi demonstra tehnica de realizare a unui tatuaj.

08
/07
/15

Pentru aceia dintre voi dornici să se simtă ca în vacanță în mijlocul unui București agitat, Fundația Calea Victoriei a pregătit în luna iulie peste 20 de cursuri și evenimente culturale. Petrece câteva ore deconectat de zumzetul urban și pășește în casa cochetӑ şi rӑcoroasӑ din Popa Soare, nr. 40, unde vara are aromă de artă, creativitate și conversație bunӑ.