“Muzica în Palatele României” –  turneul valorilor românești
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzica-in-palatele-romaniei-turneul-valorilor-romanesti/

 Vineri, 15 iulie, de la ora 19, la Casa Avramide, numită şi Casa Colecţiilor – monument arhitectonic emblematic din Tulcea, care-şi păstrează, după mai bine de un secol, întreaga splendoare, va avea loc concertul de promovare a ediţiei a IV-a a Turneului “Muzica în Palatele României”. 

Un articol de Liliana Matei|30 iunie 2016

Costin Soare, unul dintre cei mai valoroși muzicieni români, va bucura publicul cu un repertoriu variat, interpretat atât la chitară, cât și la lăută, care pornește de la dansurile renascentiste, ajungând la muzica spaniolă și sud-americană din secolul XX.

Acest regal sonor va fi apoi prezentat în toate cele 11 recitaluri ale Turneului “Muzica în Palatele României”, eveniment organizat de Asociaţia Culturală “Pro Valores”. Turneul se va desfășura în perioada 3 – 21 august 2016, în locuri de extremă spectaculozitate, oferindu-se astfel noi atracții unora dintre cele mai frumoase și mai încărcate de istorie spații ale spiritualității românești: Palatul Marincu din Calafat (miercuri 3 august 2016, ora 18), Castelul Peleș (sâmbătă 6 august 2016, ora 16), Cetatea Prejmer (duminică 7 august 2016, ora 17), Castelul Károlyi din Carei (marți 9 august, ora 18), Castelul Nako din Sânnicolau Mare (miercuri 10 august 2016, ora 18), Cetatea Făgăraș (joi 11 august 2016, ora 19), Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia (duminică 14 august 2016, ora 12), Palatul Culturii din Iași (joi 18 august 2016, ora 18), Palatul Cuza din Iași – Muzeul Unirii (vineri 19 august 2016, ora 18), Palatul Sturdza de la Miclăușeni (sâmbătă 20 august 2016, ora 17) și Palatul Cuza de la Ruginoasa (duminică 21 august 2016, ora 12).

Atât la Casa Avramide din Tulcea, cât și pe parcursul Turneului “Muzica în Palatele României”, iubitorii artei sunetelor se vor lăsa învăluiți de armonii imaginate de: Valentin Bakfark, John Dowland, Joan Ambrosio Dalza, Isaac Albeniz, Jorge Morel, Ariel Ramirez, Agustin Barrios-Mangore, Heitor Villa-Lobos și Francisco Tárrega.

Costin Soare, născut în 1978, s-a impus în lumea muzicii clasice din România în dublă ipostază de interpret și pedagog al chitarei și lăutei. A susţinut recitaluri în ţară şi în străinătate; este preşedintele Asociaţiei Culturale Kitharalogos, inițiator și director artistic al Festivalului International “Serile de chitară”, ajuns în 2015 la cea de-a cincea ediție. Este profesor la Colegiul Naţional de Arte „Dinu Lipatti” şi profesor asociat la Universitatea de Muzică din Bucureşti. A absolvit cursurile de master ale Royal Scottish Academy of Music and Drama – Glasgow, UK, iar în anul 2008 şi-a finalizat studiile (“teacher training program”) la Universitatea de Educaţie (Departamentul de Muzică) din Sapporo, Hokkaido, Japonia, ca bursier al guvernului japonez. Apare frecvent în juriile concursurilor naţionale şi internaţionale din ţară, unde contribuie la descoperirea şi recompensarea tinerilor muzicieni.

În 2013 şi 2014 a fost invitat ca profesor la cursurile de vară ale “Academiei Sighişoara”, iar în iunie 2014, în urma turneului de concerte și conferințe desfășurat în cinci orașe, a lansat CD-ul intitulat „Nocturne şi dansuri”, cu lucrări pentru chitară solo înregistrate în premieră la noi, aparţinând unor creatori ca: Bach, Britten şi Takemitsu. În anul 2015 a susținut Turneul Național „Armonii pascale”, împreună cu actrița Daniela Nane și pianista Ioana Maria Lupașcu. În luna iulie 2016 este profesor invitat al Academiei ICon Arts de la Sibiu.

Casa Avramide – monument de arhitectură – a aparținut armatorului grec Alexandru Avramide, care sosea în orasul Tulcea pe la mijlocul sec. al XIX-lea, animat de o ambiție și o tenacitate ce aveau sa facă din el unul din cei mai instăriți oameni din regiune. In jurul anului 1890, Avramide aduce doi meșteri italieni și le încredințează construcția unei case, pe care și-o dorea a fi un simbol al prosperității familiei sale. În scurt timp, casa amplasată în centrul orașului Tulcea va deveni cea mai frumoasă clădire din oraș. Considerată locuință de lux, Casa Avramide se remarcă prin încăperile de la nivelul parterului bogat decorate cu stucatură pictată, plafoane pictate și prevăzute cu uși în doua canate, cele două fațade principale, dintre care una cu o scară monumentală din  mozaic de marmură și un pseudoportic de acces. Casa Avramide oferă în prezent elemente legate de istoria modernă a orașului Tulcea, povestea familiei Avramide și pune în valoare obiecte de patrimoniu din colecțiile Institutului de Cercetări – Eco Muzeale Tulcea.

Amănunte, aici: https:// muzicainpalateleromaniei. wordpress.com/

25
/08
/22

În perioada 10 – 14 septembrie 2022, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Kaufland România, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Fundația Regală Margareta a României, Muzeul Național George Enescu, Biserica Neagră din Brașov, Vibrate Festival Brașov, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Asociația Autism Transilvania din Cluj-Napoca, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează turneul național „FIORI E COLORI”, turneu susținut de soprana Rodica VICĂ și harpista Maria BÎLDEA.

22
/08
/22

După 28 de ani de activitate neîntreruptă, în perioada 1-4 septembrie, Green Hours va prezenta a 14-a ediție a singurului festival internațional de jazz organizat de un club din România: Green Hours JAZZ Fest. În cunoscutul nucleu cultural din centrul orașului - grădina boemă a hub-ului nostru - vor avea loc, pe parcursul celor patru zile de festival, 9 sesiuni concertistice, reunind muzicieni valoroși din 12 țări de pe continentul european.

22
/08
/22

Orchestra Romanian Sinfonietta – parte a proiectului Orchestrele Naţionale de Tineret ale României – va concerta în cadrul tradiţionalelor festivaluri internaţionale de muzică clasică ale lunii august, mai exact la “Enescu și muzica lumii” – Sinaia pe 23 august, la Sala Casino şi Vara Magică – Bucureşti, pe 24 august, la Ateneul Român.

19
/08
/22

Două evenimente muzicale româneşti în Germania se vor petrece pe 20 şi 22 august, mai precis concertul susţinut de Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea pe 20 august, ora 11, la ElbPhilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein şi recitalul de pe 22 august, la ora 19, de la Ambasada României din Berlin, susţinut de violonistul Valentin Şerban şi violoncelistul Ştefan Cazacu – laureate în 2021 ai Concursului Enescu –, împreună cu pianistul Cristian Niculescu.

31
/07
/22

„Nu datorez nimic României, nu am fost susținută de acest stat sau de instituțiile lui niciodată în cariera mea, dimpotrivă eu am susținut muzicieni și colegi români, invitându-i în concertele și spectacolele mele, pe onorarii importante, în toată cariera mea“, scrie soprana Angela Gheorghiu într-o postare pe contul ei de Facebook.