Muzica înlocuiește cuvintele în spectacolul ActOrchestra
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzica-inlocuieste-cuvintele-in-spectacolul-actorchestra/

După repetiţia deschisă a spectacolului ActOrchestra în regia lui Horia Suru din cadrul proiectului 9G – Noua generaţie de creatori din data de 26 iunie, am avut senzaţia că s-a produs o mare deşteptare a lumii teatrale româneşti, un soi de înnoire şi strălucire artistică prin prisma unei altfel de abordări a expresivităţii pe scenă – prin muzică. Pot afirma cu încredere că TNB-ul a întinerit şi a înflorit. În consolidarea afirmaţiei mele, mi-am dorit să aflu opiniile avizate ale unor oameni care au strânsă legătură cu teatrul.

Un articol de Judy Florescu|2 iulie 2014

Răzvan Penescu, Liternet: „Mi se pare foarte important că există o sală care să fie dedicată pentru o anumită perioadă teatrului tânăr și tinerilor actori care ar putea să joace într-o stagiune permanentă a unui teatru cu tehnica necesară, cu lumini, cu scenografie, cu un public până la urmă format deja. Cred că e un lucru foarte bun și să meargă bine și să se permanetizeze.”

Despre spectacolul ActOrchestra, Răzvan Penescu spune că: „e un spectacol care te binedispune, un spectacol cu foarte multă muzică, e un spectacol care arată că ei sunt foarte buni actori și foarte buni instrumentiști și foarte vii și foarte inventivi și creativi. Nu am avut senzația că asist la o repetiție cu publicul, ci la un spectacol finalizat.”

Isabela Neamțu, actriță: „Demersul TNB-ului mi se pare mai mult decât binevenit, pentru că doi tineri foarte talentați și entuziaști au mare nevoie de spații să se exprime. E nevoie de suport în permanență. Ce am văzut în seara aceasta m-a bulversat foarte mult pentru că era o cantitate de energie și entuziasm și pe scenă și pe sală și asta s-a simțit. Pur şi simplu, aerul vibra datorită muzicii.”

Anul trecut, Isabela Neamțu a colaborat cu regizorul Horia Suru, a cărui pasiune veche este legată de muzică: „Noi, cei de la echipa LSD Show, avem un proiect care să încorporeze multă muzică. Știu că el este atras de zona asta și vrea să pună în spectacolele lui multă muzică. Îi doresc să aibă multă putere de muncă și sănătate și încredere în forțele proprii. Și să fie răsplătit pe măsura eforturilor sale.”

La final de spectacol

Despre întâlnirea spectacolului ActOrchestra cu publicul, regizorul Horia Suru spune:  „A fost prima repetiție cu publicul, urmează concediu și repetițiile se reiau la toamnă pe 6 și pe 7 septembrie. Au fost 55 minute dintr-un spectacol de o oră și 10 minute. Nu am putut prezenta zece minute din spectacol pentru că depind foarte mult de niște lucruri tehnice pe care nu le-am putut face în două zile. Spectacolul mai are nevoie de multe lucruri.”

În ceea ce privește participarea sa cu două proiecte în cadrul 9G-Noua generație de creatori, Horia Suru nu se consideră privilegiat, afirmând că toate cele șapte proiecte sunt câștigătoare. „Depinde de Teatrul Național dacă dorește să cumpere unul dintre ele sau pe toate 7. Nu e o competiție între proiecte.  Pentru mine e important ca spectacolele să iasă.”

Cristiana Gavrilă, secretar literar TNB și inițiatoarea proiectului 9G –Noua generație de creatori,  spune că: „ActOrchestra este mai mult decât un gen de teatru muzical, este un teatru de improvizație de mișcare, de expresivitate corporală, care se face în România la un nivel nu atât de profesionist pe cât îl face echipa spectacolului. Există niște variațiuni pe tema asta. Este foarte important că spectacolul are și un concept regizoral, care introduce toate elementele într-o poveste și le controlează, și cred că de aceea nivelul spectacolului depășește ideea de improvizație muzicală.”

În privința participării publicului în număr foarte mare la repetițiile deschise, Cristiana Gavrilă se declară mulțumită, accesul în sala de spectacol fiind gratuit în baza rezervarilor efectuate pe e-mail. „Solicitările de rezervări au depășit cu mult limita locurilor din sală. Oamenii par foarte interesați de un astfel de program. Este ceva nou pentru Teatrul Național și pentru viața teatrală din București. „

17
/09
/15

Ediţia #10 a eXplore festival - Bucharest International Contemporary Performance Festival se va desfăşura la WASP – Working Art Space and Production în perioada 18 septembrie – 15 noiembrie. Festivalul încurajează schimbul de experienţă şi promovarea tinerilor artişti prin spectacole, performance-uri, prezentări work-in-progress, workshop-uri, lecture-uri şi proiecţii de filme de artă.

15
/09
/15

"Când am primit această vioară, mi-am propus să o duc în faţa fiecărui român, să o port prin toată ţara, pentru că este un Stradivarius al nostru, al tuturor.” - Alexandru Tomescu. Unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi artişti români împlineşte, astăzi, 39 de ani.

15
/09
/15

Cel mai proaspăt şi dinamic festival de jazz îi aşteaptă pe iubitorii muzicii între 13 și 15 noiembrie la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu. Dacă săptămâna trecută am rupt misterul anunţându-i pe Ambrose Akinmusire Quartet şi Miroslav Vitouš & Emil Viklicky , astăzi continuăm cu două grupuri care redefinesc termenul de inovaţie muzicală. Ludici, cameleonici sau virtuozi, invitaţii de sâmbătă vor fi greu de uitat.

14
/09
/15

Zilele Bucureștiului fac orașul să pulseze. Între 18-20 septembrie, te invităm să descoperi și să te bucuri de un București plin de viață, unde iubitorii de cultură urbană se vor delecta cu primul festival de muzică alternativă din oraș - SOUND & VISION, iar noaptea de 19 spre 20 septembrie va radia de energie datorită unui eveniment unic în care arta și tehnologia se unesc spre delectarea publicului – Noaptea Albă a Bucureștiului.

13
/09
/15

A X-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo are loc între 30 octombrie și 16 noiembrie 2015, la București, Arad, Cluj și Iași. Abonamentele pentru concertele festivalului din București sunt disponibile la prețuri promoționale până pe 28 septembrie.

10
/09
/15

Fascinanta lume vieneză se va deschide și în acest an publicului din România prin intermediul unui spectacol 100% vienez – Christmas in Vienna. Pentru al șaptelea an consecutiv, Strauss Festival Orchestra Vienna, dirijată de maestrul Willy Büchler, cu participarea extraordinară a sopranei vieneze Monika Mosser, va susține un amplu turneu în România, care va începe pe 9 decembrie în Timișoara și se va încheia pe 19 decembrie, la Sala Palatului din capitală.

10
/09
/15

3 zile și 3 nopți de muzică - Balkanik Festival, la Grădina Uranus și The Ark / Cea de-a cincea ediţie Balkanik Festival își deschide porțile în acest weekend, 11 – 13 septembrie, la Grădina Uranus și The Ark, din București.

09
/09
/15

Ambasada României din Paris va găzdui pe 13 octombrie 2015 un recital al tânărului tenor George Ionuţ Vîrban. Câştigător al Premiului Radio România Cultural la concursul internaţional de canto ,,Le Grand Prix de l’Opéra”, George Ionuţ Vîrban a fost şi cel el mai tânăr invitat la Promenada Operei de pe 29 august.

07
/09
/15

Televiziunea Română continuă şi în această săptămână să aloce spaţii importante Festivalului Internaţional George Enescu. Este o săptămână în care publicul care nu poate fi prezent în sălile de concerte, să urmărească prin intermediul TVR, pe micul ecran sau online, mari orchestre ale lumii precum: London Symphony Orchestra, Orchestra Simfonică din San Francisco, Orchestra de Cameră a Filarmonicii din Bremen, Sankt Petersburg Philharmonic Orchestra sau Orchestra de Cameră din Paris.

07
/09
/15

Spectacolul „Un minut de dans sau Uf!“ marchează 50 ani de la debutul lui Gigi Căciuleanu pe scena Teatrului Mic. Creaţia coregrafică este dedicată călăuzei sale spirituale şi artistice, profesoarei Miriam Răducanu sau‘Măiastra’ (aflată în sală la reprezentaţia din 05 septembrie 2015!).

07
/09
/15

“Adevărul este că în acele momente în care un artist păşeşte pe scenă nu se gândeşte la nimeni şi nimic. Este el împreună cu Dumnezeu şi cu ceea ce ştie că va trebui să interpreteze, să convingă, să dăruiască. Dacă te-ai lăsa copleşit de emoţii şi nu te-ai controla, ai leşina pe loc.” - Angela Gheorghiu. Soprana română împlineşte, astăzi, 50 de ani.