Muzica Palatelor României, un turneu inedit
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzica-palatelor-romaniei-un-turneu-inedit/

Evenimentul cultural-turistic  Muzica Palatelor României se va desfăşura în perioada 9-16 august.

Un articol de Liliana Matei|12 iulie 2014

Ediția a III-a a turneului extraordinar Muzica Palatelor României vă propune o călătorie fantastică ghidată de Duo Kitharsis (foto sus).

Asociația Pro Valores și Radio România Cultural vă invită să descoperiți o Românie cu un potențial cultural – turistic imens. Muzica de cea mai bună calitate, semnată de Mauro Giuliani, Manuel de Falla, Dušan Bogdanović, Jean-Philippe Rameau și Astor Piazzolla, va pătrunde în spaţii turistice românești de mare spectaculozitate, printre care: Palatul Mogoșoaia – Sala Scoarțelor – (sâmbătă 9 august, ora 12), Castelul Peleș – sala de muzică – (duminică 10 august, ora 16) sau Palatul Marincu din Calafat – (sâmbătă 16 august, ora 18).

Duo Kitharsis este formația câștigătoare a celei mai recente ediții, a V-a, a Concursului Drumul spre celebritate.

muzica palatelor romaniei

Duo Kitharsis, format din Alexandra Petrişor şi Dragoş Horghidan este un duo de chitare de origine română, care, după absolvirea Universitătii Naţionale de Muzică din Bucureşti, îşi continuă studiile de Master în duo de chitară la Staatliche Hochschule für Musik und Darstellende Kunst Stuttgart avându-i ca profesori pe Duo Kaltchev.

Începând cu anul 2013, Duo Kitharsis studiază la Conservatoire de Strasbourg, la clasa unuia dintre cele mai importante duo-uri de chitară din lume, Duo Melis.

Duo Kitharsis a câștigat numeroase premii la competiții importante, precum: Premiul I la Festivalul Internaţional de Chitară Transilvania, Ediţia a IX-a, Cluj-Napoca (România) în 2011, Premiul II la Concursul European de Chitară Clasică „Enrico Mercatali” Ediţia a X-a, Gorizia (Italia) în 2013, Premiul „Champagne Mailliard” la Concursul European de Muzică de Cameră Ediţia 28, Paris (Franţa) în 2014, Premiul I la Concursul „Drumul spre celebritate”, Ediţia a V-a, Bucureşti (România) în 2014, Premiul I la „Concorso di Esecuzione Musicale ‘Citta di Piove di Sacco'” Ediţia a VII-a, Padova (Italia) în 2014 și Premiul I la „Concorso Internazionale di Esecuzione Musicale”, Ediţia a II-a, Castel Ritaldi (PG), (Italia) în 2014.

Turneul Muzica Palatelor României va fi prezentat de jurnalistul Sebastian Crăciun.

10
/12
/20

OAMENII MUZICII În secolul 19, coloana sonoră a aristocrației vieneze era valsul, iar Regele valsului a fost Johann Strauss II. Faima uriașă de care s-a bucurat încă din tinerețe a stârnit furia tatălui său, el însuși compozitor celebru. Descoperiți-l pe Strauss fiul - garantat vă va da o stare bună, și poate nici nu veți putea rămâne pe scaun...

09
/12
/20

SoNoRo a împlinit anul acesta 15 ani de existență, ocazie cu care vă invităm să revizităm momentele aparte ale festivalului, de la primii ani când se repeta în săli de birouri până la regăsiri cu locurile natale și lucrări de o sensibilitate copleșitoare, care vor rămâne pentru totdeauna în memoria colectivă.

06
/12
/20

Joi, 3 decembrie 2020, în cadrul Conferinței Naționale a Managerilor Culturali (CNMC), Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) a anunțat rezultatele parțiale ale celui mai recent studiu „Tendințe ale consumului cultural în pandemie”, sondaj de opinie care reflectă intenția respondenților de a desfășura activități culturale în spațiul public și non-public pe parcursul anului 2020.

06
/12
/20

Marți, 8 decembrie, la ora 19, pe canalul de youtube al Filarmonicii, pe facebook-ul Filarmonicii „George Enescu” și pe cel al Radio România Muzical va fi transmis cel de al cincilea concert fără public din cadrul Stagiunii de marți seara 2020-2021.

04
/12
/20

Șapte artiști pop români cântă împreună piesa „Cel mai frumos cadou”, pentru cei mai vulnerabili copii ai României. În plină pandemie, care a afectat profund industria muzicală, dar și societatea românească în ansamblu, artiști importanți din România fac un gest de solidaritate și se alătură pro-bono cauzei Hope and Homes for Children, pentru ca 1600 de copii aflați în risc de separare familială să rămână alături de părinții lor.

04
/12
/20

250 de obiecte de artă semnate Andrei Pandea, câte unul pentru fiecare an trecut de la nașterea compozitorului Ludwig van Beethoven, vor forma publicul simbolic al concertului online „ATINS prin muzică // Beethoven // Testament”, cu care violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev și pianista Monica Florescu încheie anul 2020 din cea de-a cincea Stagiune Camerală „Florescu-Fernandez & Friends”.

02
/12
/20

Filarmonica „George Enescu” și Asociația „Clasic e fantastic” anunță un nou concert, din păcate, fără public, din seria Clasic e fantastic. Cum să înțelegem muzica. Sâmbătă, 5 decembrie, la ora 11, pe scena Sălii Mari a Ateneului Român, se va desfășura o nouă Lecție de jazz ce va fi transmisă on line, în timp real și la care vă invităm să participați.

27
/11
/20

OAMENII MUZICII „A muntagna”, „muntele”, este numele dat de localnici Etnei, vulcanul ce domină Catania. Un munte de frumusețe și emoție a fost și Bellini în peisajul istoriei muzicii, chiar dacă nu a creat extrem de multe lucrări și a murit la nici 34 de ani. Sicilianul blond cu ochi albaștri a rămas unul din cei trei zei absoluți ai Bel canto-ului, alături de Rossini și Donizetti.

15
/11
/20

OAMENII MUZICII Romanticul ce a dat aripi expresivității pianului, Frédéric Chopin (1810-1849) a marcat ireversibil istoria  acestui instrument, fiind primul mare compozitor care i s-a dedicat exclusiv. Compozitor legendar, celebru ca pianist și în improvizație, a fost adorat în timpul vieții și a rămas fascinant și în posteritate.