CHOPIN: Iubitul lui George Sand, polonezul care a reinventat pianul
https://www.ziarulmetropolis.ro/chopin-iubitul-lui-george-sand-polonezul-care-a-reinventat-pianul/

OAMENII MUZICII Romanticul ce a dat aripi expresivităţii pianului, Frédéric Chopin (1810-1849) a marcat ireversibil istoria  acestui instrument, fiind primul mare compozitor care i s-a dedicat exclusiv. Compozitor legendar, celebru ca pianist şi în improvizaţie, a fost adorat în timpul vieţii şi a rămas fascinant şi în posteritate.

Un articol de Cristina Enescu Aky|15 noiembrie 2020

Delicatețea, complexitatea dar și ambivalența emoțională a compozițiilor sale continuă să fascineze și să intrige de peste două secole. Avea reputația unui miniaturist al detaliului muzical, cu o imaginație muzicală luxuriantă și o mare originalitate în abordarea armoniilor. A scris muzici pline de nuanțe și profunzimi expresive, care și astăzi emoționează atât muzicienii cât și publicul larg. De asemenea, a adus inovații importante în mai multe forme muzicale, printre care balada instrumentală, sonata pentru pian, valsul, nocturna, poloneza, impromptu și preludiul.

Muzica lui a fost și rămâne în repertoriul inevitabil și necesar al tuturor marilor pianiști, însă printre cei mai de renume pianiști chopenieni s-au numărat Arthur Rubinstein, Sviatoslav Richter, Dinu Lipatti, Martha Argerich.

Chopin a scris majoritar lucrări scurte, nicio simfonie și puține sonate pentru pian, în rest a preferat compoziții cu o durată de până la 10 minute (în termeni de astăzi am putea spune că accestea aveau un mai mare potențial de a deveni hit-uri), multe dintre ele pentru pian solo, dar și două concerte pentru pian, câteva lucrări camerale și mai multe cântece poloneze. Este „inventatorul” baladei instrumentale (compoziții cu o structură narativă amintind de tradiția muzicală a lied-ului, cu un fir narativ), nume dat de el la 4 lucrări ample pentru pian, Baladele nr. 1- nr. 4 (cea mai faimoasă fiind Balada în sol minor op. 23).

Nu a inventat el nocturnele (compoziții evocatoare ale imaginilor și emoțiilor asociate nopții, create de compozitorul irlandez John Field la începutul secolului 19), dar cele 21 de Nocturne ale sale au dus aceast gen muzical pe culmi expresive nemaiîntâlnite, cu linii melodice plutitoare inspirate de stilul vocal al bel canto-ului unor compozitori de operă precum Bellini. A inventat însă baladele instrumentale, 4 la număr, lucrări pentru pian solo, considerate unele dintre cele mai provocatoare din repertoriulstandard al acestui instrument.

Patru balade

Ca pianist, stilul său interpretativ nu era „în forță” (ba chiar era considerat uneori ca fiind prea „moale” sau chiar efeminat), dar avea o infinitate de subtilități și nuanțe expresive. „Modelați claviatura cu o mână de catifea, trebuie să simțiți clapele mai degrabă decât să le loviți spunea profesorul Chopin elevilor săi, pe care îi îndemna să exerseze așa cum și lui îi plăcea de multe ori să interpreteze: pe întuneric sau în semiobscuritate, căci atunci, spunea el, auzul capătă o sensibilitate aparte.

Influența lui vastă ca pianist și compozitor asupra altor muzicieni și a publicului este indirect proporțională cu numărul redus de concerte publice pe care le-a dat: doar 30 de apariții publice în 30 de ani de activitate concertistică. Se simțea inconfortabil în fața unui public numeros și avea o personalitate introvertită, melancolică, deși se pare că și un incontestabil șarm în contexte sociale și chiar o imagine de dandy. Unele voci spun că avea și trăsături narcisiste, multiple probleme psihologice și un temperament dificil.

Deși a trăit în Franța mulți ani și a murit acolo, Chopin a rămas în adâncul său profund polonez, a susținut cauza națională a țării sale și a compus mai multe piese inspirate de muzica ei tradițională (printre care mazurci și poloneze, ambele fiind de fapt dansuri populare). Biografia lui a inspirat numeroase studii și lucrări literare, unele dintre cele mai celebre fiind semnate de Marcel Proust sau Boris Pasternak.

Fascinația pentru Chopin a cuprins și secolul XX și continuă și astăzi, printre alții datorită unor nume mari precum rușii Scriabin sau Rahmaninov sau francezii Fauré și Debussy (acesta din urmă avea să spună: Chopin este cel mai mare dintre noi, căci doar cu ajutorul pianului el a descoperit totul.. Într-adevăr, a fost poate cel mai mare revoluționar și „magician” al pianului, iar asta într-un oraș (Parisul primei jumătăți a secolului 19) mustind de pianiști și într-o perioadă de mare popularitate a acestui instrument când i s-au adus numeroase îmbunătățiri tehnice – de care polonezul devenit francez a profitat din plin, pentru o mai mare expresivitate a compozițiilor.

A fost într-un fel întruchiparea arhetipului romantic al geniului introvertit, condamnat la o moarte timpurie (la doar 39 de ani). Viața și chiar muzica i-au fost marcate încă din adolescență de spectrul tuberculozei, fiind dintotdeauna o natură firavă și bolnăvicioasă. Deși a murit așadar destul de tânăr a compus surprinzător de multe lucrări, în total peste 230 (excluzând aici mai multe compoziții din copilărie care s-au pierdut).

Chopin a fost un mare fan al lui Mozart, iar pe Bach l-a adorat. Se spune că avea adesea la el partitura Clavecinului bine temperat al lui Bach, și își încuraja elevii să îi studieze compozițiile.

În adolescență a cântat în fața lui Alexandru I, țarul Rusiei, care a fost extrem de impresionat și i-a dăruit un inel cu diamant.

Un chip „romantic de misterios”, reconstruit recent 3D

Cum arăta Chopin este încă subiect de controverse căci ne-au rămas doar două fotografii oficiale ale sale, ambele realizate când deja era vibizil afectat de tuberculoză (unul din aceste dagherotipuri, datând din 1847, a fost redescoperit în 2016). Mai există doar puține alte portrete ale lui Chopin (dar trăsăturile sale au destul de multe variații în aceste tablouri) și masca mortuară, realizată de sculptorul Auguste Clésinger – soțul lui Solange, fiica fostei iubite a lui Chopin, George Sand).

În 2020, artistul vizual iranian Hadi Karimi a realizat portretul 3D al lui Chopin, alături de cele ale altor muzicieni celebri, pe baza fotografiilor dar și a măștii sale mortuare.

 

 

 

(Stânga) Dagherotip realizat în 1847

(Dreapta) Portretul 3D al lui Chopin, realizat de artistul vizual iranian Hadi Karimi.

*

Frédéric s-a născut pe 22 februarie 1810, lângă Varșovia (Polonia) ca fiu al unui emigrant francez care fusese profesor la copii ai nobilimii poloneze, și al unei mame poloneze – ea i-a fost apoi și prima profesoară de pian. La acest instrument, dintotdeauna fragilul, bolnăviciosul dar extrem de talentatul băiat a dat primele sale concerte la doar 7 ani, și tot cam pe atunci a compus și primele lucrări, astăzi pierdute. A studiat apoi la Conservatorul din Varșovia, al cărui director i-a fost profesor; acesta a realizat că imaginația muzicală excepțională a tânărului nu trebuia îngrădită de rigorile pur academice ale școlii, și i-a permis ca, pe lângă studiu, să își dezvolte liber creativitatea componistică. Având nevoie însă de o experiență muzicală mai complexă, Chopin a fost trimis de părinții lui la Viena, unde și-a făcut și debutul în 1829.

La 12 ani, Frédéric dăduse deja mai multe concerte în saloanele aristocrației poloneze și compusese câteva lucrări. În 1830, la 20 de ani, în perioada Revoltei din Noiembrie de la Varșovia (o rebeliune armată împotriva Imperiului Rus), scria la Viena primele sale mazurci (dansuri tradiționale poloneze, pe care însă el le-a compus mai degrabă pentru a fi ascultate decât dansate, ridicându-le la o virtuozitate fără precedent în acest gen muzical). Tot atunci a prezentat la Varșovia Concertele pentru pian nr. 1 și nr. 2.

Scena muzicală poloneză ajunge însă în scurt timp neîncăpătoare pentru Frédéric, care emigrează la 21 de ani în Franța, neștiind că nu se va mai întoarce niciodată în țara natală. La Paris talentul său este remarcat rapid. Primul său concert acolo (în 1832, avându-i în public pe Franz Liszt, Felix Mendelssohn și Luigi Cherubini) e foarte bine primit, și atrage atenția multora din lumea muzicală și aristocratică

Apoi, inspirat de un concert al marelui virtuoz al viorii Niccolo Paganini începe să lucreze la Studiile op. 10, publicate la Paris în 1833. Doi ani mai târziu devine cetățean francez, dar se consideră toată viața profund legat de țara natală, iar identitatea națională și-o exprimă în muzică, utilizând frecvent motive muzicale tradiționale poloneze.

Polonaise – Fantaisie

La Paris, una din primele recenzii entuziaste a venit din partea marelui compozitor, pianist și critic muzical Robert Schumann în publicația Allgemeine musikalische Zeitung care a scris despre Variațiunile op. 2 (bazate pe celebra arie mozartiană „La ci darem la mano” din opera „Don Giovanni”): „Jos pălăria, domnilor! Un geniu!”. Chopin a continuat să devină din ce în ce mai faimos în lumea bună a muzicii pariziene: i-a cunoscut pe Berlioz, Rossini și în mod special pe Liszt, care i-a devenit prieten apropiat (deși au existat și invidii între cei doi) și căruia i-a dedicat Studiile Op. 10. Cei doi mari compozitori au susținut și câteva concerte împreună, iar Liszt a scris apoi prima biografie a lui Chopin. Despre Liszt, Chopin mărturisea: „Mi-ar plăcea să pot dobândi modul lui de a îmi interpreta Studiile.” Iar despre Chopin, mulți ani după moartea acestuia, Liszt avea să scrie: „Nimeni nu se compară cu el; strălucește singuratic, fără egal pe firmamentul artei.”

Variațiuni pentru „La ci darem la mano” 

În primii ani la Paris compune așadar, printraltele, Nocturnele op. 9 și op. 15, cele 12 Studii p. 25 dedicate amantei lui Liszt, contesa Minute Waltz), Sonata op. 35 și Balada op. 32, și trăiește comfortabil datorită abundenței de solicitări pentru lecții de pian și concerte private.

Nocturna nr. 2, op. 9, cea mai faimoasă dintre splendidele sale Nocturne

Devine tot mai cunoscut în cercurile bune pariziene în ciuda faptului că concertele cu audiență numeroasă îi provocau disconfort (a dat nu mai mult de 30 de concerte publice). „Publicul mă intimidează, mă simt sufocat de respirația sa, paralizat de privirile curioase, amuțit de toate acele chipuri ciudate”.  Ca urmare, după 1832 dă aproap exclusiv concerte în saloanele nobilimii, interpretând atât lucrări proprii cât și improvozații impresionante. Câștigă foarte bine și din publicarea compozițiilor sale.

Balada în Fa major Op. 38 

Minute Waltz

Relația cu George Sand

În 1837 începe o relație cu George Sand (pseudonimul romancierei Amandine Dupin, care era cu 6 ani mai mare decât el, divorțată și cu doi copii). Chopin fusese anterior logodit cu Maria Wodzińska, o tânără de 16 ani, dar mama acesteia a auzit zvonurile despre legătura compozitorului cu George Sand și a rupt logodna.

Chopin și George Sand, pictați de Delacroix

Relația compozitorului cu Sand nu a fost dragoste la prima vedere; când a cunoscut-o, Chopin a fost inițial socat și dezgustat de scriitoarea ce fuma trabucuri și se îmbrăca în haine bărbătești („Ce femeie neplăcută!” ar fi exclamat compozitorul). I-a legat însă apoi un deceniu de relație – turbulentă, dar și cu multe perioade fructuoase pentru compozitor.

Celebrul vals miniatural Op. 64 poartă numele de „Valsul câinelui”, căci se pare că ar fi fost inspirat de cîțelul lui George Sand care obișnuia să alerge în cerc după propria coadă

La începutul relației, cei doi își petrec iarna 1838-1839 în Spania, pe insula Mallorca. Dar vacanța le e umbrită de faptul că, din cauza diagnosticului de tuberculoză al compozitorului și probabil și datorită relației „scandaloase” dintre cei doi (ea divorțată, și necăsătoriți) – ceea ce a făcut ca cuplul să găsească cu greu o cazare. În mod cumva ironic, au fost cazați în final la o fostă mânăstire, unde însă mediul umed și rece nu a fost deloc optim pentru sănătatea șubredă a Chopin.

Următorii ani cuplul îi petrece între Paris și moșia lui Sand din centrul Franței – o perioadă fastă și productivă pentru compozitor; aici va compune printre altele celebra Poloneză „Eroica” op. 53 (care s-a auzit la radioul polonez când Germania a invadat Polonia).

Chopin era din ce în ce mai afectat de boală. Era frecventat de un cerc restrâns de prieteni și artiști, printre care scriitorii Honoré de Balzac și Gustave Flaubert, compozitorii Felix Mendelssohn și Hector Berlioz sau pictorul Delacroix – cel care a realizat singurul portret al cuplului Chopin – Sand, compozitorul cântând la pian iar scriitoarea ascultându-l în timp ce coase (după moartea compozitorului, tabloul a fost tăiat în două și vândut ca portrete separate ale celor doi; actualmente, portretul lui Chopin se află la Muzeul Luvru, iar cel al lui George Sand într-un muzeu din Copenhaga – imaginea de mai jos este o reconstruire a cum ar fi putut arăta pictura originală).

Preludiul „Picături de ploaie” 

În 1847, cu doi ani înaintea morții lui, relația cu scriitoarea se destramă deloc amiabil – unii spun că din cauza unor divergențe legate de fiica lui Sand – de care scriitoarea l-ar fi acuzat că este îndrăgostit, și că i-ar fi luat partea în problemele maritale ale acesteia cu sculptorul Auguste Clésinger-, fapt urmat de publicarea unui roman al scriitoarei, „Lucrezia Floriani”, în care unul dintre personaje, descris în termeni deloc flatanți, era în mod vizibil inspirat din personalitatea lui Chopin.

DUpă despărțire, compozitorul face o călătorie în Marea Britanie, la invitația unei eleve. Decizie inspirată profesional (a fost primit entuziast aici și a dat recitaluri în casele nobilimii) dar fatidică pentru el personal, căci sănătatea i se înrăutățește. Era însă prea slăbit ca să facă față acestui maraton de socializare, și nici nu a mai reușit să compună. Ultimul său concert a avut loc la Londra, un eveniment organizat pentru ajutorarea refugiaților polonezi.

A revenit la Paris muribund, și s-a stins pe 17 octombrie 1849, la doar 39 de ani, într-o situație financiară precară (căci nu mai compusese și nu mai predase nimic în ultima vreme). A fost înmormântat la Paris (în cimitirul Père Lachaise, iar cortegiul său funerar a numărat câteva mii de persoane. Conform dorinței sale inima i-a fost dusă de către sora lui, într-un recipient cu coniac, și înhumată în țara natală – unde este și astăzi apreciat drept unul dintre cei mai mari eroi culturali polonezi.

Celebra sonată pentru pian nr. 2, mai cunoscută sub numele de Marșul funerar (care de fapt este a treia parte a piesei) . Marșul a fost intonat la propria înmormântare a compozitorului.

Barcarolle 

Despre viața lui au fost realizate mai multe filme, printre care A Song to Remember (1945; producția a primit nu mai puțin de 10 nominalizări la Premiile Oscar), Impromptu (1991, cu Hugh Grant și Judy Davis), și producția poloneză Chopin: Desire for Love (2002).  

În cuvintele lui Chopin

 Timpul este cel mai bun cenzor, iar răbdarea cel mai extraordinar profesor.

Se spune că eu cânt prea încet, sau prea delicat, pentru oamni obișnuiți cu bătăile în pian ale artiștilor de aici.

Mozart cuprinde toată aria creației muzicale, dar eu am numai claviatura în săracul meu cap.

Bach e ca un astronom care, cu ajutorul cifrurilor, găsește cele mai minunate stele… Beethoven a îmbrățișat universul cu puterea spiritului său…. Eu nu ajung atât de sus. Cu mult timp în urmă am decis că universul meu va fi sufletul și inima omului.

Cover foto: Portretul 3D al lui Chopin, realizat de artistul vizual iranian Hadi Karimi (www.classicfm.com)

24
/10
/21

Ultimele două programe ale actualei ediții a Cineclubului One World Romania, disponibile online, gratuit, până la 18 noiembrie, se concentrează pe activitatea de la Sahia a Mártei Mészáros și Slavomir Popovici, doi cineaști care și-au lăsat amprenta asupra producției studioului de film documentar în moduri foarte diferite.

08
/10
/21

În epoca rețelelor de socializare, a selfie-urilor și filtrelor de tot felul, când o imagine se face și se desface în câteva secunde și toți visăm la gloria efemeră, conform butadei enunțate de Andy Warhol, dilemele și sensurile autoreprezentării încă sunt discutate. Căci a te reprezenta, indiferent de epocă, nu este un gest lipsit de semnificații estetice și sociale. Un articol de Monica Neațu.

08
/10
/21

O schiță de portret, în câteva cuvinte-cheie ce conturează un univers al lui. În anul 2020, s-au împlinit o sută de ani de la nașterea lui Federico Fellini. Pornind de la câteva secvențe din destinul lui de artist, să ne întoarcem la viețile tragicomice pe care le-a construit pe ecran.

23
/09
/21

Când s-a stins cel mai mare scriitor rus, cenzura lucra de zor, „dar sentimentele poporului rus nu puteau fi înăbușite”, notează americanul Jay Parini în ultimele pagini din cunoscutul roman „Ultima gară”.

21
/09
/21

Biografiile marilor împărați din China dinastică sunt ticsite de povești sângeroase, jocuri de culise, răzbunări, urzeli, iubiri devastatoare și multe alte ingrediente spectaculoase pe care industria de televiziune chineză le explorează și reformulează romanțat sub forma serialelor și filmelor istorice de larg consum.

11
/08
/21

Când s-a născut, pe 29 august 1891, la Sankt Petersburg, în afară de legătura de rudenie cu Anton Cehov, fratele tatălui său, prea puține lucruri păreau să-i prevestească uriașul și, în același timp, ciudat de nedreptul destin pe care avea să-l trăiască.

01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).

26
/07
/21

La aproape doi ani după ce România intrase, şi ea, în absurdul celui de-al Doilea Război Mondial, în seara de sâmbătă, 26 septembrie 1942, Mihail Sebastian povestea în jurnalul care avea să iasă la lumină, tot din cauza istoriei absurde, mulţi ani mai târziu...

11
/07
/21

12 iulie 1909. Într-un sat din Teleorman se năștea Constantin Noica, cel care avea să devină cel mai important filosof al României, un destin în spatele căruia să ascund numeroase povești, discipoli celebri, ani de închisoare comunistă la Jilava și un fiu care s-a călugărit…