Nastassja Kinski, premiată la TIFF pentru contribuţia adusă cinematografiei
https://www.ziarulmetropolis.ro/nastassja-kinski-premiata-la-tiff-pentru-contributia-adusa-cinematografiei/

Actriţa germană Nastassja Kinski va primi Premiul special al TIFF pentru contribuţia adusă cinematografiei, ea urmând să fie prezentă la Cluj-Napoca la proiecţia filmului „Paris, Texas” şi la Gala de închidere a festivalului.

Un articol de Petre Ivan|18 mai 2015

Managerul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), Cristian Hordilă, a declarat că în cadrul festivalului vor fi proiectate peste 220 de filme, unele provenind din Mauritania, Qatar şi Kosovo.

Filmul de deschidere a festivalului va fi „Wild Tales”, iar cel de închidere – „Trash”.

Premiul special al TIFF va fi oferit actriţei germane Nastassja Kinski, pentru contribuţia adusă cinematografiei. Nastassja Kinski va fi prezentă la Cluj-Napoca la proiecţia filmului „Paris, Texas” (1984).

Isaach de Bankole

Isaach de Bankole

De asemenea, actriţa va susţine un masterclass şi va primi premiul la Gala de închidere a festivalului.

Nastassja Kinski  a devenit celebră cu rolul din filmul „Tess”, din 1979.  Actriță, model și sex simbol al anilor 70-80, fiica actorului Klaus Kinski a jucat în peste 60 de filme și a colaborat cu regizori precum Wim Wenders, Roman Polanski, Francis Ford Coppola sau David Lynch.

Un alt invitat special va fi Isaach de Bankolé, unul dintre actorii favoriți ai lui Jim Jarmusch, cu roluri în filme de Lars Von Trier și Claire Denis, dar și în seria James Bond și în Miami Vice.

Printre invitaţii speciali ai TIFF se vor mai afla  regizorul norvegian Bent Hamer, precum şi actorii Olimpia Melinte, Teodor Corban, Emilian Oprea şi Andreea Vasile, alături de regizorii Corneliu Porumboiu, Radu Munteanu şi Dan Chişu.

Ediţia din acest an a TIFF va avea loc, între 29 mai şi 7 iunie, la Cluj-Napoca.

Foto: Nastassja Kinski – cinemagia

15
/04
/14

Scurtmetraje regizate de Nicolae Constantin Tănase şi Dorian Boguţă se numără printre titlurile selectate în programul românesc prezentat la Short Film Corner, un eveniment necompetitiv destinat profesioniştilor din cinema care are loc în timpul Festivalului de Film de la Cannes.

14
/04
/14

În România există puţin peste 30 de cinematografe, 78% din orașele ţării nu au nicio sală de cinema funcțională, iar numărul spectatorilor a scăzut de 50 de ori față de anii '90. APFR şi TIFF au demarat o campanie prin care vor schimbe soarta "Marelui Ecran".

13
/04
/14

Noul Cinematograf al Regizorului Român vă propune o seară de film cu un concept inedit: blind-date cu un film, în data de 18 aprilie, la ora 20:00.

11
/04
/14

Două figuri istorice ale căror destine au fost legate acum mai bine de cinci secole sunt vedetele campaniei de imagine a TIFF 2014. Vlad Țepeș și Matei Corvin se „reîntâlnesc” în 2014, în ipostaza de cinefili, pe vizualurile Festivalului Internațional de Film Transilvania (30 mai – 8 iunie).

10
/04
/14

Pe 12 aprilie, Caravana Docuart ajunge în Cluj-Napoca, la Cinema Mărăști, cu un eveniment cultural adresat tuturor celor dornici să își croiască un program de weekend pentru sufletul și intelectul lor.

08
/04
/14

Miercuri, 9 aprilie, Institutul Francez vă invită la o seară dedicată lui Alex. Leo Şerban. Evenimentul va începe la 19,30, în Atriumul Institutului, cu un cocktail, urmând ca de la ora 20 să aibă loc proiecţii şi discuţii legate de opera lui Alex. Leo Şerban, în sala Elvire Popesco.

07
/04
/14

Actorul american Mickey Rooney, care a avut una dintre cele mai lungi cariere din istoria Hollywoodului, s-a stins din viaţă la vârsta de 93 de ani. Rooney a fost unul dintre primii copii vedetă de cinema şi s-a bucurat de o imensă popularitate în anii '30 şi '40.