(N)aum – „Am scris un poem și bravo mie!”
https://www.ziarulmetropolis.ro/naum-am-scris-un-poem-si-bravo-mie/

(N)aum este o poveste suprarealistă spusă minunat de Oana Pellea. Inspirat din textele lui Gellu Naum, spectacolul ne vorbeşte despre nicăieri şi nicicând, provocându-ne să ne (re)găsim.

Un articol de Teodora Gheorghe|29 mai 2015

(N)aum este un spectacol subtil de umbre și lumini existențiale, care își extrage esența din textele lui Gellu Naum. Mariana Cămărășan pune în scenă o piesă cu profunde nuanțe filozofice, șerpuind de-a lungul unor nicăieruri pe cât de perimate, pe atât de vibrante. Suntem invitați într-un univers suprarealist, presărat cu voci surde, întrebări retorice și crâmpeie din viața scriitorului.

Nu e ușor să-i dai lui Naum un glas de femeie, și totuși Oana Pellea îmbrățișează acest act îndrăzneț; izbutește să se scalde în nisipul cald din clepsidra naumiană unde se coace mereu o altă vreme, o altă răstălmăcire a secundei. Își dozează discursul cu ironia ludică a omului perfect înamorat de singurătate. Oana Pellea devine, de fapt, alter-ego-ul lui Gellu Naum – un pasager clandestin în propria călătorie spre niciunde.

(N)aum se scaldă în valurile de întuneric, ațipește în brațele trecutului, ca mai apoi să se trezească pe un scaun sau pe o bancă părăsită, căutându-se în zadar printre personajele sale. Doamna Gherda (Cristina Casian) se plimbă galeș pe încrețitura minții bărbatului, încercând să-l ademenească într-un colț de banalitate. Scurtele popasuri prozaice ale scriitorului nu fac decât   să-l surmeneze și să-l adâncească și mai mult în mrejele incertitudinii.

În lumea lui (N)aum, absurdul este rege. Întrebările nu au niciodată un rol edificator, ci servesc unui joc bizar de-a (ne)cuvintele. „Doamna Gherda: De ce scrii?/ Gellu Naum: Doamnă, este o infirmitate. E din naștere.” Maximele sunt rescrise – „Gândesc, deci nu exist”, iar eternitatea este condamnată la auto-suprimare: „Acum s-a dus, ca orice lucru permanent”. Aici Bach cântă la țambal într-un lan de porumb și bieții îndrăgostiți se transformă în copaci.

Rotițele timpului se învârt în sensul invers al realității, iar ceasul arată veșnic ora opt – cifra care cuprinde simbolul infinitului, semn că drumul către Sine nu se termină niciodată. Periplul printre amintiri este asemenea unei dantele pe care se plimbă un păianjen ce țese straturi de uitare. Dar dacă nu uitarea doare însă, ci aducerea aminte?

Scenografia semnată de Vladimir Turturică țese o minunată atmosferă nostalgică, în ton cu frământările desprinse din sufletul zbuciumat al poetului. Din bolta unui cer invizibil atârnă rame cu chei, fotografii vechi și veioze. Un ziar plutește uneori, mângâind scena.

(N)aum este propria sa umbră. „N”-ul îl aruncă pe om în afara morții, însă nu-i garantează nemurirea. Acesta e paradoxul. Scriitorul se preumblă în paradisul lucrurilor abandonate, într-o pustietate absolută. Din când în când, ceva sau cineva îi dă impresia că a urcat la capătul treptelor, poate în rai, poate în sine însuși…

Spectacolul este un proiect Unteatru și a fost preluat de Teatrul Metropolis, cu sprijinul Fundației Gellu Naum.

09
/01
/15

În luna ianuarie, publicul de toate vârstele are ocazia de a viziona unul dintre cele mai îndrăgite și longevive spectacole din repertoriul Operei Comice pentru Copii, “O noapte furtunoasă”. În regia lui Mircea Diaconu, celebra piesă scrisă de I.L. Caragiale este adaptată publicului tânăr, rămânând an de an în actualitate.

09
/01
/15

Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București va oferi publicului în 2015 - pe lângă cele 35 de spectacole din repertoriul current – piese de actualitate și povești nemuritoare citite în cheie contemporană, întâlniri cu marea dramaturgie în viziuni de referință, cu piesa românească și cu spectacolul de autor.

08
/01
/15

CRONICĂ DE FILM Scris de Bogdan Mirică și regizat de Igor Cobileanski, „Umbre”, noul serial produs și difuzat de HBO România, încearcă să altoiască pe sol românesc un format străin, însă eșuează undeva la mijloc.

08
/01
/15

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Asociaţia Culturală “Pro Valores”, Radio România Cultural, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic îi invită pe tinerii muzicieni născuţi între 1 ianuarie 1990, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2000 să se înscrie la cea de-a VI a ediţie a Concursului “Drumul spre celebritate”, singura competiţie muzicală din România în care rolul tinerilor spectatori – juraţi este determinant.

08
/01
/15

„De ce eu?”, în regia lui Tudor Giurgiu, unul dintre cele mai așteptate filme românești din 2015, inspirat de un caz real care a zguduit România la începutul anilor 2000, cel al sinuciderii procurorului Cristian Panait, va fi lansat pe 27 februarie 2015 în cinematografele din toată țara.

07
/01
/15

„La traviata” a fost o curtezană fermecătoare, care a existat cu adevărat. Rossini a scris o operă în doar două săptămâni. Fără muzica lui Wagner n-ar fi existat „Stăpânul Inelelor”... Sunt doar câteva amănunte fascinante din culisele Operei.

07
/01
/15

Sediul ziarului satiric Charlie Hebdo din Paris a fost vizat miercuri de un atac cu arme automate, comis de persoane mascate şi soldat cu victime. Cel puţin 12 persoane, dintre care doi poliţişti, au fost ucise şi alte patru persoane au fost rănite în atacul de inspiraţie islamistă şi fără precedent, denunţat de preşedintele Francois Hollande drept un "atentat terorist".

07
/01
/15

Primele zile din 2015 marchează un nou început pentru ,,În Culise” (Str. Hristo Botev nr. 25) – trei ani de teatru celebrați prin 12 zile ,,păcătoase” de spectacol, între 9 și 20 ianuarie.