N(aum). Cronică-pohem
https://www.ziarulmetropolis.ro/naum-cronica-pohem/

într-o seară de miercuri/ înainte să cadă cortina în lume/la Teatrul Metropolis/din oraşul Bucureşti
s-a înfăptuit un miracol.

Un articol de Andrei Crăciun|13 noiembrie 2014

era să se întâmple
un spectacol de teatru
și nu s-a întâmplat
două actrițe au urcat scena
o regizoare a regizat
un scenograf și-a împlinit datoria
sala a fost plină
și spectacolul de teatru
nu s-a întâmplat

“N(aum)” e altceva
ceva pentru care ne rămâne o viață
să căutăm un alt nume
mai clar
de necombătut

da
da
vom tot căuta un răspuns
căci așa suntem –
vrem să știm ce a fost
și rar mai știm să primim
un miracol ca pe ceea ce e
“N(aum)” a luat versuri
din pohemele unui poet
anunțat încă din titlu
fiul unui alt poet
mai puțin cunoscut
căci a murit devreme
în Primul Război Mondial

și cine mai face astăzi
spectacole de teatru din versurile unui poet?

actrițele purtau lodenuri
și pălării bărbătești
și nu vedeau nimic
acolo unde începea întunericul
exact așa cum a proorocit poetul
fiul celuilalt poet
cel mort în Război
actrițele pășeau încet
se așezau
se ridicau
așa cum se ridică nedumeririle
actrițele dansau valsuri
și alte dansuri
actrițele stăteau în lumină
și în umbră
așa cum se stă într-o viață

actrițele călătoreau
una mergea înspre moarte
în același loden cu aceeași pălărie bărbătească
actrițele se odihneau când și când
pe colțurile inegale ale unei valize

și tot cerul naumian se deschidea atunci
magic
înspre un Bach în civil
înspre timpul fix
înspre valuri
și chiar înspre lună
înspre constatarea că trăim
moartea clinică a iubirii
înspre întrebarea de ce ai venit aici?
cu singurul ei răspuns posibil
am venit să pun o întrebare
înspre adevărurile bătrânilor
sau alt adevăr

“N(aum” a îndrăznit să întredeschidă
această dorință de a înțelege tot
tot
tot

“N(aum)” vorbește despre arbori
care pot fi bătuți pe umăr
și prietenii din fiecare nor
îmbogățind realitatea
“N(aum)” e un vis
în care e un alt vis
în care e un alt vis
până la sfârșit
&
când s-a ridicat ultima pălărie
și spectatorii aplaudau
vraja încă dura
și mai erau și niște lacrimi
iar eu tăceam și priveam oamenii
cum se adânceau în noapte mai curajoși
cu câteva necunoscute.

INFO

În „N(aum)“ (spectacol pe texte de Gellu Naum) joacă Oana Pellea și Cristina Casian. Regizoarea este Mariana Cămărășan, iar scenograf Vladimir Turturică. Un proiect UNTEATRU, susținut de Raiffeisen Bank, găzduit de Teatrul Metropolis, cu sprijinul Fundației Gellu Naum

05
/08
/20

Pe 5 august 2019, murea prozatoarea americană Toni Morrison, prima scriitoare de culoare care obținea, în 1993, Premiul Nobel pentru Literatură. Cartea pe care v-o propunem astăzi este „Cântecul lui Solomon” (Editura Art, colecția „Cărți cult”, 2019), roman publicat în original în 1977.

05
/08
/20

Între 31 iulie și 2 august, NO.MAD Talks a organizat în satul Ciocanu din județul Argeș primul eveniment offline de după ieșirea din starea de urgență – NO.MAD Outdoor Camp, o tabără de trei zile dedicată atât freelancerilor, cât și antreprenorilor, soloprenorilor și, în general, celor care își doresc să fie creativi și eficienți.

05
/08
/20

A XV-a ediție a Festivalului de Teatru Tânăr IDEO IDEIS se desfășoară între 5 și 9 august, în Alexandria și în alte 8 orașe din țară – București, Baia Mare, Botoșani, Buzău, Câmpina, Roman, Sibiu și Timișoara.

03
/08
/20

Parte a secţiunii pe care Festivalul Internaţional de Film Transilvania i-o dedică lui Federico Fellini la 100 de ani de la naştere, expoziţia de fotografie „Lights on! Fellini’s 8 ½”, disponibilă pe parcursul TIFF la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, surprinde momente din timpul realizării marelui film din 1963.

03
/08
/20

Ajuns deja la a treia ediție, festivalul Cinemascop își așteaptă vizitatorii până pe 5 august, în Grădina de vară din Eforie Sud. Aceasta a fost redeschisă în 2018, după o perioadă de 14 ani de abandon, iar localnicii și turiștii au avut ocazia să participe la proiecții de filme europene și alte activități culturale și educative în timpul primelor două ediții.

03
/08
/20

Ca și în alți ani, în luna august Grădina BIS Teatru va găzdui o stagiune de vară ce va oferi 15 reprezentații ale spectacolelor din repertoriul BIS, patru dintre acestea fiind plăsmuite în perioada de izolare și post-izolare.

Pagina 2 din 90612345...102030...Ultima »