Noaptea Lungă a Filmelor Scurte, la Grădina Botanică
https://www.ziarulmetropolis.ro/noaptea-lunga-a-filmelor-scurte-la-gradina-botanica/

Sâmbătă aceasta, pe 28 iunie, Grădina Botanică din Bucureşti se transformă în cinema outdoor şi se pregăteşte pentru cel mai mare picnic nocturn din capitală. Nu orice fel de picnic, ci unul cu scurtmetraje premiate la marile festivaluri ale lumii, poveşti cinematografice care vor pune la încercare imaginaţia cinefililor bucureşteni între 21:00 şi 5 dimineaţa.

Un articol de Petre Ivan|24 iunie 2014

Ca în fiecare an, Noaptea Lungă a Filmelor Scurte aduce în atenţia publicului si cele mai noi producţii cinematografice scurte realizate de tinerii regizori români. Secţiunea specială ”Romanian Shorts UP” include scurtmetraje autohtone ce vor fi proiectate spre dimineață, după filmele din competiţia ShortsUP Audience Award.

Scurtmetrajul lui Radu Jude, Trece şi prin perete (Romania, 2014), ajunge la ShortsUP după ce în primăvară a primit Mențiunea Specială Quinzaine des Realisateurs la Festivalul de Film la Cannes. Purtând amprenta stilului deja consacrat al lui Jude, filmul prezintă o adaptare îndrăzneață după povestirea „În magazie”, de A. P. Cehov. O poveste sinceră și emoționantă care surprinde spaima unei fetiţe ce trebuie să doarmă la bunicul ei, după ce află ca în apartamentul vecin a murit cineva.

Cât de mult poți să aștepți să-ți împlinești un vis? Uneori si o viață întreagă, niciodata nu e prea târziu să-l pui în aplicare. De aici pornește povestea din Jazz (Romania, 2014), scurtmetrajul de debut al lui Mircea Ibadof, o drama care te ține cu sufletul la gură și care-l are în rol principal pe actorul Constantin Cojocaru. Scurtmetrajul a fost prezentat anul acesta la festivalul de la Cannes în cadrul Short Film Corner și va fi văzut în premieră de publicul bucureștean la Noaptea NoapteaLungă.

Umorul “Made in Romania” e bine reprezentat în Ela, Panda si Madam (r. Andrei Rautu, Romania, 2013), o comedie de râsu’ plânsu’ în care o tânără corporatistă trebuie să-şi ducă bunica la mare şi să se întoarcă la timp în Bucureşti pentru a nu-şi pierde jobul – o misiune aproape imposibilă, mai ales că simpatica bunică are planuri de vacanță pe care nu le poate duce singură până la capăt.

Secțiunea ”Romanian Shorts UP” prezintă o selecție de filme scurte românești valoroase, difuzate în afara competiției ShortsUP Audience Award.

Filmul Iuliei Rugină, Să mori de dragoste ranita (Romania, 2014), premiat la TIFF 2014, este singurul scurtmetraj românesc aflat în cursa pentru premiul publicului la Noaptea Lungă. Mai multe despre competiția ShortsUP Audience Award.

Picnic cinematografic nocturn

A 6-a ediție Noaptea Lungă a Filmelor Scurte se desfășoară sub forma unui picnic cinematografic nocturn. Spectatorii sunt sfătuiți să vină ”înarmați” cu pături de picnic pentru a putea viziona scurtmetrajele anului sub cerul liber, pe iarba Grădinii Botanice.

Un număr limitat de pături vor fi disponibile de vânzare și la fața locului.

Accesul în Grădina Botanică se face începând cu ora 19:00, urmând ca proiecția de filme să înceapă după ora 21:00. Atmosfera nopții va fi completata de un DJ set funk, disco și chill provocat de nicecream.fm, tururi ghidate pe aleile grădinii, boardgames si alte exerciții de imaginație menite să țină spiritul cinefil alert până-n zori.

Noaptea Lungă a Filmelor Scurte este un eveniment în aer liber, supus stării vremii.

În cazul în care vremea va împiedica buna desfășurare a evenimentului la Grădina Botanică, acesta va fi reprogramat, astfel încât o parte cât mai mare dintre cei care vor să participe să poată bucura de filmele din program, în cele mai bune condiții.

BILETELE pot fi achiziționate în avans la prețul de 35 de lei prin MyTicket și Eventim, folosind opțiunea ”print at home” sau în rețeaua magazinelor partenere. În limita locurilor rămase disponibile, vor putea fi cumpărate și în seara evenimentului la prețul de 40 de lei. Mai multe www.shortsup.ro.

Foto cu Noaptea Lungă a Filmelor Scurte şi Trece şi prin perete – shortsup.ro

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.