„Note de primăvară”, „Norma” și „Giselle”, pe scena Operei Naționale București
https://www.ziarulmetropolis.ro/note-de-primavara-norma-si-giselle-pe-scena-operei-nationale-bucuresti/

Zilele acestea vă invităm să urmăriţi spectacolul „Norma” de Vincenzo Bellini, recitalul de foaier „Note de primăvară” şi spectacolul de balet „Giselle” de Adolphe Charles Adam, toate făcând parte din repertoriul actual al operei bucureştene.

Un articol de Liliana Matei|18 martie 2022

Vineri, 18 martie, începând cu ora 18:30, vă așteptăm în foaierul galben la recitalul „Note de Primăvară”. În acea seară vor interpreta soliștii Silvia Sorina Munteanu (soprană), Cristian Ioan Ardelean (bariton), Adriana Dumitriu (soprană), Robert Andraș (tenor), Iosia Balteș (tenor), Ana Maria Lungu (soprană), acompaniați la pian de către Silviana Ana Cîrdu. Programul serii include lucrări celebre ale marilor compozitori precum Wolfgang Amadeus Mozart, Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini, Franz Lehár, Richard Wagner, Charles Gounod, Gustav Mahler, și alții. Conceptul regizoral poartă semnătura lui Alexandru Nagy. Astfel de seri de muzică se bucură de foarte mare succes la publicul meloman, deoarece oferă prilejul de a asculta mai mulți artiști într-o seară interpretând  pagini celebre, dintre care unele din lucrări ce nu se află în repertoriul actual al teatrului nostru.

Sâmbătă, 19 martie, începând cu ora 18:30, vă invităm la spectacolul cu opera „Norma” de Vincenzo Bellini, în extraordinara regie semnată de Alice Barb. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ethan Schmeisser, directorul muzical al teatrului nostru. Publicul o va putea urmări din nou pe soprana de renume internațional  Elena Moșuc în calitate de invitată în rolul titular pe crae l-a realizat prestigios la premiera care a inaugurat stagiunea centenară. Distribuția reprezentației: Norma – Elena Moșuc (invitată), Adalgisa – Mihaela Ișpan, Pollione – Daniel Magdal, Oroveso – Iustinian Zetea, Clotilda – Sidonia Nica, Flavio – Andrei Lazăr.

Duminică, 10 martie, ora 18:30, vă așteptăm la spectacolul de balet „Giselle” de Adolphe Charles Adam, în regia și adaptarea coregrafică a lui Mihai Babuşka. Povestea lui Giselle gravitează în jurul temelor iubirii, spiritelor pădurilor, forțelor naturii și morții. Al doilea act al baletului, în care toată lumea poartă alb, este cunoscut sub numele de „actul alb”.

Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.

04
/12
/23

Turneul Național ”Duelul Viorilor” a început cu un concert sold out la Ateneul Român din București. În fața unei săli arhipline, violoniștii Liviu Prunaru, din echipa Stradivari și Gabriel Croitoru, din echipa Guarneri, arbitrați de pianistul Horia Mihail, au susținut sâmbătă, 3 decembrie, prima rundă din Duelul Viorilor.

04
/12
/23

Începutul ultimei luni a anului aduce pe scena operei din București un spectacol al Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess” (DescOperă La Traviata), conferințele operei (Scena Gândirii îl va avea ca invitat pe președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop), două titluri de operă (La Traviata de Giuseppe Verdi și Lohengrin de Richard Wagner) și un balet (Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski).