“Noul locatar”, Eugène Ionesco & Tompa Gábor , la TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/noul-locatar-eugene-ionesco-tompa-gabor-la-tvr-2/

Astăzi, în ziua în care se împlinesc 22 de ani de când unul dintre cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai teatrului absurdului s-a stins din viaţă, iubitorii teatrului pot vedea, la TVR 2 (de la ora 22.30) premiera tv a spectacolului “Noul locatar”, un spectacol scris de Eugène Ionesco şi regizat de Gábor Tompa. Spectacolul va începe imediat după transmisiunea directă de la Teatrul Naţional Bucureşti a Galei Premiilor Gopo

Un articol de Petre Ivan|28 martie 2016

Eugène Ionesco s-a născut la Slatina, a murit la Paris și a fost autorul unei lumi întregi.

A scris despre cele mai adânci tenebre ale fiecăruia dintre noi, le-a scos la suprafață, le-a transformat în situații comice și le-a arătat oricui a avut ochi să le vadă. Situațiile, personajele, poveștile sale par bolovanii pe care Sisif îi împingea neostoit la deal, dar de abia această zădărnicie este cea care ne face să vedem paiul din ochi.

„Gábor Tompa şi Helmut Stürmer. Doi artişti, doi poeţi. Sublimi şi melancolici. Ionesco, Beckett, Magritte. Şi Noul locatar, care locuieşte în fiecare dintre noi. Spectatori-actori părăsiţi de cuvinte, striviţi de amintiri. Linii şi lumini calde, podele patinate, actori minunaţi, riguroşi, care dezvoltă o geometrie strictă. Gag-ul concurează nostalgia. Liniştea, zgomotul. Ordinea, haosul. Peste tot, precizia artei pure. Şi nebunoul locatarnia ei. […] Trupa Teatrului Nottara ia formele unei desăvârşite aventuri. Un vis în lumea lui Ionesco. Fiecare umbră, fiecare cuvânt, sunet, gest, mirare, totul este orchestrat perfect.” (Marina Constantinescu, Melcul şi Casa lui, Caietele Teatrului Nottara, Nr. 6, septembrie 2014)

Într-o epocă a globalizării în care toţi circulăm sau ne mutăm în permanenţă dintr-un oraş în altul, în care trecerile de la o limbă la alta se întâmplă atât de repede încât ajungem să nu mai ştim cine suntem, piesa lui Eugène Ionesco, Noul locatar, pare să vorbească chiar despre noi. Un locatar într-o locuinţă nouă pentru el, dar mult prea veche pentru Portăreasă, doi hamali şi multe, foarte multe bagaje. Un spectacol despre adaptare şi despre neputinţa de a renunţa la amintirile de lângă şi din noi, în drumul nostru spre marea şi eterna mutare. Şi totuşi, cu ce rămânem în afara amintirilor? E greu de acceptat ideea, de aici şi comicul…  – Gábor Tompa

Noul locatar – INFO

de Eugène Ionesco

Traducerea: Vlad Russo, Vlad Zografi

noul locatarRegia: Gábor Tompa

Decor & light-design: Helmut Stürmer

Costume şi asistenţă decor: Corina Grămoşteanu

Distribuția:

Noul locatar – Francisco Alfonsín

Portăreasa – Ada Navrot

Primul hamal – Ion Grosu

Al doilea hamal – Gabriel Răuţă

O producție a Teatrului “Nottara”

Foto: Noul locatar – Mihaele Marin

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

10
/04
/24

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere.

10
/04
/24

The Rembrandt Art Experience în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea seriilor de ateliere de artă, dedicate familiei, inspirate de geniul suprarealist Salvador Dalí.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.