„Nu regret nimic” în premieră la Teatrul ACT
https://www.ziarulmetropolis.ro/nu-regret-nimic-in-premiera-la-teatrul-act/

Spectacolul „Nu regret nimic” de Székely Csaba, în regia lui Eugen Gyemant, va avea premiera la Teatrul ACT vineri, 13 septembrie şi sâmbătă, 14 septembrie, începând cu ora 19:30, avându-i în distribuţie pe Irina Antonie, Lucian Iftime şi Dan Rădulescu.

Un articol de |31 august 2019

Textul lui Székely Csaba este incredibil de viu, îmbibat de umorul negru care a devenit deja un brand personal al dramaturgiei sale. Pornind de la o temă politică, piesa coboară în dedesubturile psihologiei criminale pentru a descoperi povestea torturilor comuniste din perspectiva torționarului. 

„Spectacolul va combina nostalgia anilor `90 cu universul desenelor animate japoneze pentru a transmite aura de familiaritate și fantastic pe care o exercită asupra noastră ororile despre care știm atât de multe și în același timp, atât de puțin. Dar performanța cea mai mare va fi să facem din niște monștri, ființe tridimensionale pe care să le putem nu doar înțelege, ci poate chiar iubi puțin. ” – a declarant Eugen Gyemant, regizorul spectacolului. 

„Nu regret nimic” este o producție Teatrul ACT, susținută de Fundația Simona Halep, de Dedeman și de Mobexpert.  

Distribuție: Irina Antonie, Lucian Iftime, Dan Rădulescu

Regie: Eugen Gyemant

Scenografie: Maria Nicola

Durata: 1h30 minute (fără pauză)

Spectacol nerecomandat persoanelor sub 16 ani. 

Biletele se găsesc la casa de bilete a teatrului ACT (Calea Victoriei, nr.126) și online pe mystage.ro.

Foto: Alexandru Iureș

03
/06
/21

În 2021, One World România revine cu peste 60 de filme de lungmetraj și scurtmetraj din întreaga lume, majoritatea în premieră națională. Festivalul se va desfășura fizic, la București, între 11 și 20 iunie, la Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și alte locații indoor și outdoor din Capitală și online în toată țara, între 21 și 27 iunie. Tema principală din acest an surprinde instanțe diferite ale feminității și feminismului din întreaga lume, din diverse culturi, straturi sociale și epoci diferite.

03
/06
/21

Proiectul „Verde-n față”, implementat de asociațiile Bloc Zero și Mai Mult Verde și susținut de HeidelbergCement România, continuă în luna iunie cu o caravană de film și acțiuni de protejare a mediului. Proiecțiile de film vor avea loc în aer liber și vor fi dublate de evenimente de ecologizare și de amenajare a unor spații de colectare separată.

03
/06
/21

Triumf Amiria. Muzeul Culturii Queer [?] organizează o discuție cu Judith Butler, filozoafa americană care a adus contribuții semnificative la teoria feministă, teoria queer și filozofia politică. Discuția va avea loc pe 8 iunie, începând cu ora 19.00, și va fi transmisă în direct pe paginile de Facebook Triumf Amiria (https://www.facebook.com/triumf.amiria) și MozaiQ (https://www.facebook.com/mozaiqromania). Evenimentul este organizat în parteneriat cu Centrul pentru Politicile Egalității de Șanse (CPES) și Cercul Donatorilor din Bruxelles.

03
/06
/21

Nisip fin, vegetație și umbră, o plajă care se păstrează încă sălbatică, pescari de la prima oră a dimineții și apă verde-turcoaz, pe scurt - plaja de la Tuzla. În acest loc bine ascuns, sub coasta sălbatică a mării, se va întâmpla a doua ediție a festivalului Living Rock, dedicat tuturor iubitorilor de alternativ, fie că vorbim de muzică, destinații de vacanță, preferințe gastronomice sau activități de petrecere a timpului liber.

02
/06
/21

PREVIEW S-au redeschis cinematografele, s-au reluat premierele de filme româneşti şi străine şi reîncep festivalurile. Luna iunie e bogată în evenimente cinematografice, aproape ca în vremurile bune, de dinainte de pandemie, aşa că Ziarul Metropolis face câteva recomandări, pentru a vă ghida mai uşor.

02
/06
/21

Bucureștiul prinde culoare printr-o expoziție care îmbină natura și arta, într-o campanie susținută de gloTM. Aproape 1.000 de metri pătrați de ziduri vor fi transformați în opere de artă de către tinerii artiști români de la Sweet Damage Crew, în parteneriat cu One Night Gallery, în cadrul campaniei ”Eco Graffiti / Rebels with a Cause”, susținută de glo.

02
/06
/21

Triumf Amiria. Muzeul Culturii Queer [?] organizează, împreună cu dramaturgul și regizorul Bogdan Georgescu, un atelier de scriere dramatică și autoreprezentare prin teatru pentru persoane trans și non-binare. Atelierul nu are un număr fix de participanți și este deschis pentru persoanele din București și România care își asumă apartenența la comunitatea LGBTQAI+.