„Nu te supăra, dar…” Cinema radical-poetic
https://www.ziarulmetropolis.ro/nu-te-supara-dar-cinema-radical-poetic-2/

Disponibil pe platforma gratuită Cinepub, documentarul „Nu te supăra, dar…” (2007), de Adina Pintilie, este unul dintre cele mai radicale şi cele mai dure filme din istoria cinematografiei române – o redare poetică, nu lipsită de controverse, a vieţii dintr-un centru pentru persoane cu probleme psihice grave.

Un articol de Ionuţ Mareş|29 aprilie 2016

Cinematografia română nu a excelat niciodată în filme radicale sau experimental-abstracte. Nu în lungmetrajul de ficţiune, şi cu atât mai puţin în documentar. Ar fi mai mult decât utilă o analiză din perspectiva filmelor care au încercat – cu mai mult sau mai puţin succes – să testeze limitele limbajului cinematografic.

De aceea, „Nu te supăra, dar…”, realizat în cadrul Atelierului de Film Aristoteles iniţiat de actorul Dan Nuţu, poate fi privit ca o apariţie stranie, unică, diferită de ceea ce ne-a obişnuit filmul românesc – de ficţiune sau de nonficţiune –, în special după 2000.

Adina Pintilie pătrunde într-un azil pentru persoane cu probleme psihice grave şi aduce în faţa camerei de filmat cinci „personaje” centrale.

Un bărbat cu sindromul Down pare a avea ca principală ocupaţie mutatul sisific al unor pietre dintr-o parte în alta a unei grămezi. Un alt bărbat, oligofren, ajută angajaţii spitalului, pe care nu îi vedem, la îngrijirea altor pacienţi, spălându-i, îmbrăcându-i sau dându-le de mâncare.

Un pacient tânăr, suferind de asemenea de oligofrenie, este filmat în timpul unor şedinţe de terapie prin muzică şi imagini.

Titlul filmului, „Nu te supăra, dar…”, vine dintr-un tic verbal pe care îl foloseşte un alt bărbat, afectat de schizofrenie, în discuţiile lungi şi repetitive despre Dumnezeu cu un alt pacient suferind de aceeaşi boală, un bărbat care susţine că are o invenţie prin care poate opri ploaia şi cu care speră să obţină Premiul Nobel.

nu te supara dar - play

„Nu te supăra, dar…” este disponibil, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. Click pe imagine pentru a vedea filmul!

Orice documentar despre persoane cu tulburări psihice – în principal datorită incapacităţii lor de a-şi da consimţământul pentru apariţia în film – ridică importante şi sensibile probleme de etică profesională.

În ce măsură este just să filmezi astfel de pacienţi? Apoi, cum îi filmezi? Până unde pătrunzi în intimitatea lor? Cum te fereşti de riscul exploatării, condamnabil moral? Cât de estetizantă poate fi abordarea ta de cineast?

Sunt pericole pe care Adina Pintilie nu cred că reuşeşte să le evite pe deplin, deşi demersul ei este unul extrem de îndrăzneţ şi fără compromisuri (dintre marii autori de filme documentare care au pătruns în universurile violente ale marginalilor merită menţionaţi americanul Frederick Wiseman, austriacul Michael Glawogger, chinezul Wang Bing sau, în urmă cu câteva decenii, japonezul Kazuo Hara, cu al său terifiant „Goodbye CP”, din 1972).

Pe de o parte, cineasta optează pentru o perspectivă inspirată din modelul observaţional – „Nu de supăra, dar…” nu apelează la comentariu din off, iar protagoniştii sunt filmaţi în câteva momente din activităţile lor obişnuite.

Pe de altă parte, intervenţia auctorială a Adinei Pintilie asupra realităţii în care pătrunde este extrem de pronunţată şi vizibilă, transformând filmul într-unul poetic.

Culorile sunt estompate, iar pe alocuri imaginile sunt aproape de alb-negru. Cadrele au o ramă neagră, semănând cu cele de diapozitiv. Camera de filmat încearcă uneori unghiuri neobişnuite, în timp ce compoziţia caută simetrii sau linii artistice. De multi ori, sunetul este desprins de imagine.

Tot acest arsenal de figuri de stil, care are capacitatea să impresioneze privitorul, este discutabil, tocmai pentru că prima intenţie pare a fi cea de a atrage atenţia asupra talentului regizoarei de a crea imagini frumoase, şi mai puţin înţelegerea reală a protagoniştilor, dincolo de câteva trăsături de comportament.

Însă pentru asta era nevoie de cadre secvenţă mai lungi (şi, implicit, o durată mai mare a filmului decât cea de 50 de minute), tocmai pentru că astfel ar fi crescut şansele de a arăta ceva şi din banalitatea existenţei zilnice a acestor oameni şi s-ar fi redus riscul de a livra aproape numai momente dominate de un anume senzaţionalism – aşa cum, de pildă, sunt cele în care câţiva pacienţi sunt filmaţi goi sau când li se pun pamperşi chiar de către un alt bolnav.

Nu naturalismul acestor secvenţe deranjează, cât indecenţa ideii de a filma în cea mai profundă intimitate pe cineva inconştient de propria stare. Justificarea ar fi empatia pe care unul dintre protagonişti – cel care ajută personalul spitalului la spălatul şi hrănitul pacienţilor – o arată faţă de colegii săi de suferinţă, surprinşi, însă, doar în această ipostază perturbatoare, fiind inexistenţi în restul filmului.

 

Articol apărut şi pe blogul lui Ionuţ Mareş.

16
/05
/23

Sunt ultimele zile în care te mai poți înscrie la rezidența online New Draft, deschisă tuturor absolvenților facultăților de profil, scenariștilor sau autorilor cu un scenariu de film în faza incipientă. Nu rata șansa de a face parte dintr-un program 100% online, gratuit, și de a avea întâlniri de lucru cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana. Termenul limită de înscriere este 20 mai 2023.

15
/05
/23

F-SIDES Cineclub, sezonul 4, ajunge în luna mai la Timișoara! Alături de alte trei programe pregătite pentru 2023 de organizatoarele proiectului F-SIDES în această ediție, lansată în aprilie la București, cineclubul și-a propus să-i ofere publicului proiecții de film axate pe creațiile a opt regizoare, în tandem cu materiale literare produse de opt scriitoare contemporane din România.

12
/05
/23

”Jeanne du Barry”, filmul regizat de Maïwenn, care joacă alături de Johnny Depp, deschide cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (16-27 mai) și ajunge în această toamnă în cinematografele din România, distribuit de Independența Film.

11
/05
/23

9 lungmetraje și 16 scurtmetraje intră în competiția Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22. Selecția include câteva dintre cele mai bune filme românești ale anului trecut, dar și producții care vor avea premiera mondială în iunie, la Cluj-Napoca. În cadrul Zilelor Filmului Românesc sunt acordate trei premii: pentru cel mai bun lungmetraj, pentru cel mai bun debut, dar și pentru cel mai bun scurtmetraj.

08
/05
/23

ICR dă startul celei de-a 27-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, 9 mai, la Timișoara, Capitala europeană a culturii în 2023. Festivalul va continua în țară la Oravița (Casa de Cultură "George Motoia Craiu"), între 12-14 mai, la Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte "George Topîrceanu"), între 18-20 mai, la Botoșani (Cinema Unirea), între 18-21 mai și la Gura Humorului (Casa de Cultură), între 19-21 mai.

28
/04
/23

La invitaţia Cinematecii din Oslo, care va găzdui în perioada 5-14 mai un festival al filmului românesc, ce include şi o retrospectivă dedicată regizorului Cristian Mungiu, am scris un scurt text despre cum arată cinematografia română în prezent.