Nume noi la Rock the City 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/nume-noi-la-rock-the-city-2013/

Organizatorii festivalului Rock The City 2013, care are loc pe 27 şi pe 28 iulie, în Complexul Romexpo din Capitală, au anunţat lista completă a trupelor care vor ţine recitaluri. Printre numele noi adăugate pe afiş se regăsesc formaţii din România, Austria şi Germania.

Un articol de Corina Vladov|17 iulie 2013

Organizatorii festivalului Rock The City 2013, care are loc pe 27 și pe 28 iulie, în Complexul Romexpo din Capitală, au anunțat lista completă a trupelor care vor ține recitaluri. Printre numele noi adăugate pe afiș se regăsesc formații din România, Austria și Germania.

Sâmbătă, 27 iulie

Prima trupă din programul zilei de sâmbătă este Goodbye to Gravity, din România, o formație cu experiență îndelungată pe scenele din țară și din străinătate. Seara va continua cu Boon, trupă austriacă de metal și hardrock punk, ce a fost prezentă şi la ediția din 2011 a festivalului. Urmează Rezident Ex, un grup format exclusiv din muzicieni din România, Germania, Franţa şi Australia, care îl readuce pe scenă pe KEMPES, fostul solist al formației Cargo.

Tot în prima zi, pe scenă vor urca norvegienii de la Enslaved, trupă care, la cererea iubitorilor de progressive black metal, a devenit co-headliner al serii și astfel va putea oferi un recital mai lung.

Ziua se va încheia cu recitalul trupei germane Heaven Shall Burn, prezentă și la ediția de anul trecut.

Duminică, 28 iulie

A doua zi a festivalului va debuta cu Psychogod, o trupă românească cu un sound metal agresiv, dar în același timp modern, ce îmbină stiluri ca hardcore, death și black metal sau industrial. Urmează apoi White Walls, o trupă de progressive metal din Constanța, care şi-a construit o reputaţie excelentă pe piaţa de rock din România, în urma LP-ului de debut intitulat „Mad Man Circus”.

Seara continuă cu Trivium, formație de heavy metal din Orlando, Florida (SUA), nu demult câștigătoare a premiului Best Live Band oferit de prestigioasa revistă Metal Hammer.

Urmează Bullet For My Valentine, cea mai spectaculoasă trupă metalcore din lume, prezentă în premieră la București. După galezi, va fi rândul capului de afiș, Rammstein, să urce pe scenă pentru a prezenta un show incendiar.

Biletele se distribuie exclusiv prin Rețeaua Eventim – magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas și Cărturești și online pe eventim.ro.

30
/05
/23

Miercuri, 31 mai 2023, de la 19.00, copii, părinți, bunici - altfel spus, copiii de toate vârstele! - sunt invitați la Sala Radio la un concert dedicat Zilei Internaționale a Copilului.

30
/05
/23

Formația post-punk britanică Dry Cleaning va concerta pentru prima dată la București – miercuri, 31 mai, după ora 20, la Control Club. Cunoscută pentru stilul unic bazat pe spoken word, trupa se află într-un turneu european pentru promovarea celui mai recent release, ”Swampy”.

29
/05
/23

Cea de-a doua ediție a Bucharest Opera Festival aduce pe scena Operei Naționale București producţii de pe două importante scene europene : „Manon Lescaut” de G. Puccini, coproducţie Teatrul Național din Belgrad – Opera Madlenianum (17 iunie) şi „Pelleas și Melisande” de Debussy,  producţie a Operei Maghiare de Stat din Budapesta (23 iunie). 

26
/05
/23

Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” dirijat de Cezar Verlan, invită publicul la primul concert dedicat celor mai mici spectatori - bebelușilor (0-12 luni) și femeilor însărcinate. Concertul „Madrigal for Babies” este organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, și are loc sâmbătă, 3 iunie 2023, începând cu ora 11:00, la Circul Metropolitan București.

25
/05
/23

Uniunea Muzicienilor Interpreți din România anunță lansarea celei de-a zecea ediții a concursului pentru acordarea Burselor UNIMIR, destinate tinerilor muzicieni, interpreți de muzică vocală și instrumentală, inclusiv folclor, precum și dirijorilor cu vârste cuprinse între 12 și 26 de ani, care manifestă o înzestrare artistică de excepție.

24
/05
/23

Șapte trupe și trei DJ alcătuiesc valul 3 de artiști anunțați la Rocanotherworld 2023: Subcarpați, The Mono Jacks, byron, Grimus, Hvnds, Ottis Coeur, Coven Clash, Ufe, Bully și K-lu se alătură pe scenele Rocanotherworld 2023, ce va avea loc la Iași în perioada 22-25 iunie 2023.